Copiii răsfăţaţi, ameninţaţi de eșec la maturitate
Copiii care nu se pot stăpâni când sunt mici, sunt în pericol de a se confrunta cu eșecuri majore la maturitate.
Regăsind timpul liber pierdut | Traseu de părinte
Părinţii și timpul liber ajung uneori să nu se intersecteze deloc pe parcursul unei zile. De ce relaxarea nu este ușoară pentru părinţii?
Economia în 2017: Câte un nou miliardar la două zile
Este acel timp al anului. La Davos, în munţii elveţieni, a început ediţia anuală a Forumului Economic Mondial (FEM), unde liderii mondiali și capetele luminate din lumea afacerilor și finanţelor se întâlnesc pentru a dezbate cele mai arzătoare probleme economice și sociale ale momentului. La fel ca în fiecare an, înaintea evenimentului au fost lansate...
TOP 2012 – Gânditori contemporani şi ideile lor
Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul anului, încep să apară topurile şi listele care fac rezumatul celor mai importante lucruri care au marcat anul 2012. Printre primii care să tragă concluzii sunt jurnaliştii de la Foreign Policy, care au făcut public topul „The 100 Global Thinkers".
Ţara cu cei mai cinstiţi locuitori
Onestitatea oamenilor variază în funcţie de ţară, au descoperit cercetătorii britanici, însă asta nu e tot. Implicaţiile corectitudinii morale s-ar putea să se răfrângă inclusiv asupra prosperităţii economice a regiunii.
Ideile care ucid
„...le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bune decât fii și fiice; le voi da...
Un controversat reality-show despre refugiaţi este pe cale să fie lansat
O emisiune tip reality-show numită „Întoarce-te de unde ai venit!”, care urmărește șase polonezi ce încearcă să urmeze ruta migranţilor în drum spre Europa, a fost criticată de organizaţii umanitare, care au acuzat producătorii de exploatarea suferinţei umane. Emisiunea va fi difuzată de postul polonez de televiziune TVN.
Românii, sac de box internaţional
Austriecii ne făceau la începutul anilor ‘90 „mâncători de lebede". Francezii ne iau peste picior de câte ori au prilejul. Acum e rândul americanilor care nu au găsit nicio ştire mai bună decât că bucureştenii scriu în Liberty Center Mall cea mai lungă scrisoare către Moş Crăciun, care săracul, ar deplânge perioada comunistă când era...
Pedofilia „ușoară”, conform lui Richard Dawkins
„Mă gândesc în urmă la copilăria mea și îmi este imposibil să condamn lucruri ca pedofilia ușoară, după standardele de azi", a declarat faimosul biolog ateu Richard Dawkins, într-un interviu publicat pe 7 septembrie în The Times. Declaraţiile sale au pornit o întreagă controversă în presă.
Surprizele tehnologiei digitale – copiii care învaţă să scrie înainte de a ști să citească
În timp ce implicarea digitală a adolescenţilor din Europa a fost cercetată de o serie de studii, cunoștinţele despre abilităţile digitale ale copiilor de...
Un 8 martie neinstagramabil
Cu două sau trei săptămâni înainte de 8 Martie, o cititoare a revistei Semnele timpului mi-a trimis un mesaj cu o întrebare la care...
2016, cel mai negru an pentru copiii sirieni
Anul 2016 a înregistrat cel mai mare număr de copii sirieni mutilaţi, omorâţi, torturaţi sau recrutaţi pentru a lupta.
A scăzut rata sinuciderilor la nivel global
La nivel global, rata sinuciderilor a scăzut cu 29% începând cu anul 2000. Deci au fost salvate 2,8 milioane de vieţi, de trei ori mai mulţi oameni decât cei uciși în conflicte armate în aceeași perioadă.
Dilemele unei execuţii petrecute cu 4 minute înaintea verdictului
Un deţinut a fost executat de autorităţile din statul american Missouri cu patru minute înainte ca judecătorii din Washington, care îi analizau cazul, să respingă ultimul apel la suspendarea sentinţei cu moartea.
Codul Muncii: închisoare pentru munca la negru
Noul Cod al Muncii intră în vigoare din data de 2 mai şi înăspreşte sancţiunile pentru munca la negru, angajatorii riscând să ajungă în închisoare dacă folosesc mai mult de 5 persoane fără forme legale.
Cum își tratează China frica de internet
Putem fi intrigaţi de modul în care adevărul e distorsionat în societatea românească, în ciuda exploziei de informaţii și a accesului liber la ea. Cum ar fi arătat însă internetul dacă evenimentele din 1989 nu ar fi prăbușit comunismul? Răspunsul ar putea veni din modul în care China a îmblânzit forţa internetului, folosind braţele de...
Listă de lecturi: cele mai populare 10 articole ST despre relaţii
Între materialele care se înghesuie pe primele locuri ale clasamentului de trafic global, de la lansarea semneletimpului.ro până astăzi, articolele care au avut ca temă relaţiile romantice sunt de departe cel mai bine reprezentate.
Ne paşte un ultim Exod
Paştele este în prezent o sărbătoare creştină cu diverse nume pe mapamond, cu multe tradiţii şi rădăcini interesante: prea-creştine şi pre-creştine. Motivaţia religioasă şi spiritul religios al sărbătorii este comemorarea învierii Domnului Iisus Christos, la trei zile după crucificare.
De Crăciun, Alice Cooper îi dă o Biblie lui Lady Gaga
Într-un interviu pentru revista NME, Alice Cooper a spus că ştie de ce are nevoie Lady Gaga, dacă vrea să îşi domolească puţin comportamentul: o carte de bucate şi o Biblie.
Femeile și pornografia – Între libertate și frustrare
Există vreo legătură între femei și pornografie? Pentru multă vreme s-a crezut că singura legătură este că femeile sunt o victimă a acestei industrii, prin felul în care sunt reprezentate în filmele XXX și, deci, și în mintea bărbaţilor care se uită la ele. Însă tot mai multe statistici le arată pe femei în rolul...























