Jucatul la loterie poate conduce la pierderea autocontrolului

Cumpărarea unui bilet la loto poate atrage după sine o pierdere a autocontrolului, declanșând decizii pripite, precum consumul de alimente nesănătoase sau chiar achiziţionarea de produse pe care nu ni le permitem, arată un studiu american citat de Inside Science News Service.

Serialele TV: arme de manipulare a publicului

Directorii unor programe şi seriale americane celebre au recunoscut că s-au folosit de acestea, ani de zile, pentru a promova o agendă liberală. „Televiziunea a fost, probabil, arma cea mai impresionantă" folosită pentru ridicarea unei societăţi liberale, a declarat Ben Shapiro, autorul cărţii „Primetime Propaganda".

Secretul pentru a îmbătrâni frumos

Dincolo de adoptarea unui stil de viaţă sănătos, experţii de la Universitatea Yale au descoperit un nou aliat pentru îmbunătăţirea sănătăţii fizice și mintale la o vârstă înaintată - puterea gândirii pozitive.

Toţi oamenii trec prin criza vârstei mijlocii. Adevărat sau fals?

Criza vârstei mijlocii este fundamentată teoretic încă din secolul trecut. Ea a fost identificată de Carl Jung ca un fenomen normal cu care se confruntă mai toate persoanele cu vârste între 40 şi 60 ani.

Stresul în timpul sarcinii poate duce la naşteri premature

Cercetătorii din Olanda spun că stresul în timpul sarcinii poate duce la naşteri premature, sau la o stare de sănătare mai precară a copilului născut chiar şi la termen.

Timpul liber al copiilor, între atunci și acum

Am copilărit pe o stradă lăturalnică din Ploiești, neasfaltată. Când veneam de la școală sau în vacanţa de vară, alcătuiam un „trio” cu M. și C., vecinii de vârsta mea. Eram mai tot timpul pe stradă. Dacă era prea cald sau ploua, ne puteai găsi în curtea unuia dintre noi.

Cum să faci faţă manipulării?

Poate că mulţi dintre noi cunoaştem cel puţin o persoană manipulatoare sau poate chiar noi facem parte din această categorie. Dar ştim când această tendinţă de a fi controlaţi sau schimbaţi devine dăunătoare? Cum le facem faţă persoanelor manipulatoare?

Wikileaks trece la atacuri în sistem analog

Grupul Anonymous își schimbă tactica în campania de sprijin pentru Wikileaks. Renunţând la atacurile online, una din aripile grupului a îndemnat pe susţinători să umple străzile cu postere pro-Wikileaks.

Obiceiuri care hrănesc nefericirea

Fericirea este un subiect din ce în ce mai dezbătut şi una dintre cele mai importante ţinte ale culturii şi societăţii noastre. Cu toate acestea, puţini oameni pot spune că sunt fericiţi. De ce oare?

Compromisul secolulului XX – Cum am schimbat demnitatea pe libertate

India. Incredibila India. Din timp în timp, presa internaţională se umple de articole referitoare la vreunul dintre revoltătoarele cazuri de viol dintr-o ţară cu o mentalitate de neînţeles. Într-adevăr, cum am putea să înţelegem niște bărbaţi indieni care se comportă ca niște animale, noi, vesticii intelectuali și avansaţi, democraţi și corecţi, care le putem da...

Esenţiale azi, 28 iunie

Spital din România, dotat cu un robot care omoară bacteriile Autorităţile din România vor dota în toamna aceasta Spitalul „Victor Babeş” din Bucureşti cu un...

Cum să fii un partener mai bun

Uităm adesea că o relaţie este suma a două părţi, ei=el+ea, iar ceea ce face el o afectează pe ea şi ceea ce face ea îl afectează pe el. Prin urmare, acţiunile, comportamentul unuia influenţează starea întregului. De multe ori, avem pretenţii şi aşteptări de la celălalt şi ne gândim ce ar trebui sau ce...

Studiu: De ce te simţi mai bine când dai, decât când primeşti?

Un studiu publicat în revista Journal of Personality and Social Psychology a Asociaţiei Americane pentru Psihologie explică de ce suntem mai fericiţi atunci când oferim lucruri, decât atunci când primim lucruri.

OMS nu mai clasifică transsexualismul ca tulburare comportamentală

Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu va mai clasifica transsexualismul ca tulburare comportamentală în noua ediţie a manualului său de diagnostic.

Sunetul biologic al muzicii și ecoul lui spiritual

Îţi place acum, dar te va înnebuni mai târziu. E muzica aceea care te delectează în primele ocazii în care o asculţi, după care nu mai reușești să ţi-o scoţi din minte. Realizezi că te-a acaparat abia atunci când începi să o fredonezi, fără să conștientizezi în diverse contexte.

Muzica preferată dezvăluie modul în care gândești

Este foarte simplu și rapid să îţi faci o părere despre cineva și să afli mai multe despre modul în care gândește acea persoană, au observat experţii de la Cambridge. Poţi afla multe analizând gusturile sale muzicale.

Capcanele meditaţiei, noua religie a omului postmodern

Departe de a mai fi o curiozitate a spiritualităţii estice, meditaţia a ajuns să fie un leac bun la toate pentru omul postmodern, în special în societăţile dezvoltate precum Statele Unite, unde 40% dintre oameni meditează cel puţin săptămânal.

Janet Parshall: „Păcatul pretinde drepturi civile”

Într-un articol realizat pentru publicaţia Christian Post, jurnalista Janet Parshall susţine că „trăim timpuri în care păcatul pretinde drepturi civile", iar societatea americană se îndepărtează pe zi ce trece de poziţia lui Dumnezeu cu privire la homosexualitate.

Povești și lecţii de viaţă de pe podul sinuciderilor

Timp de 23 de ani, în fiecare zi de muncă, Kevin Briggs a fost conștient că cineva ar putea să se sinucidă sub ochii lui. Ce poţi să faci sau să spui unui om care stă pe marginea unui pod, gata să sară?

Legalizarea căsătoriei gay are susţinere în majoritatea bisericilor americane

Liderii mișcării politice conservatoare americane consideră că opinia publică este de partea lor, în ce privește legalizarea căsătoriilor gay, privinţă în care Curtea Constituţională urmează să ia o decizie care va reglementa problema la nivelul tuturor statelor americane. Acești lideri mizează pe forţa religioasă, însă se înșală. Sondajele arată că dintre americanii afiliaţi unei religii...

Suprasolicitarea la serviciu „crește riscul pentru boli de inimă”

Un job solicitant și puţin control asupra lui. De atât este nevoie pentru a obţine o combinaţie mortală, susţine o echipă de cercetători britanici care a descoperit că suprasolicitarea la locul de muncă poate crește semnificativ riscul de infarct sau deces din cauza unei boli coronariene, informează BBC.