Declaraţia care realimentează temerile cu privire la islamizarea Turciei

Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, nu mai vrea cămine studenţeşti mixte, deoarece crede că acestea sunt contrare orientării sale conservator-democrată.

Trump renunţă la politica de separare a familiilor de imigranţi

După ce o planetă întreagă – de la lideri politici la papa Francisc, la organizaţii internaţionale, precum ONU, la publicaţii internaţionale și naţionale și până la oameni de rând – și-a exprimat indignarea faţă de noile politici ale administraţiei Trump care prevăd separarea copiilor imigranţi de adulţii cu care intră ilegal în ţară, președintele a...

Dezastru feroviar în Spania: 77 de persoane au murit

Un nou accident feroviar a avut loc, de data aceasta în Spania, provocând moartea a cel puţin 77 de persoane și rănirea altor 130. Acesta este doar unul dintre ultimele dezastre feroviare care au avut loc în ultima lună.

Ingrediente de bază ale relaţiilor fericite

Iubirea este ca un cartof copt: nu are nevoie de multe ingrediente ca să devină savuroasă, ci mai degrabă de perseverenţă în identificarea și folosirea acestora, susţine autorul american Zig Ziglar. Dacă dragostea este unul dintre ingredientele importante, dar supraevaluate, ce altceva alimentează relaţiile fericite?

Hillary Clinton are un angajament personal faţă de homosexuali

Hillary Clinton i-a încurajat pe angajaţii Departamentului de Stat american să le spună tinerilor că a fi homosexual  este OK, notează cnsnews.com.

În numele iubirii: o creștină alege să poarte burqa

Unitatea în diversitate este un slogan care pare tot mai dificil de concretizat. Tensiunile de pe scena politică, dar și cele de pe stradă arată cât de dificilă este implementarea acestui concept. În lipsa unor soluţii politice, centralizate, oamenii aplică propriile idei, din ce în ce mai inedite.

NSA: Giganţii IT mint cu privire la programul de spionaj

Avocatul și consilierul general al Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA a declarat fără echivoc că marile companii IT din Statele Unite au știut de la început de activitatea de colectare de date, în ciuda negaţiilor de luni de zile.

Şcoli sancţionate pentru că nu au ore de educaţie sexuală

Şcolile primare din Marea Britanie sunt sancţionate pentru că refuză să introducă ore de educaţie sexuală pentru copii. Family Education Trust a publicat un raport conform căruia unele şcoli sunt stigmatizate sau presate de autorităţile locale pentru că nu au cursuri de educaţie sexuală.

Anders Breivik susţine că în detenţie îi sunt încălcate drepturile omului

Norvegianul Anders Behring Breivik, condamnat pentru uciderea a 77 de persoane la 22 iulie 2011 în Norvegia, s-a plâns de condiţii de detenţie „contrare drepturilor omului", a anunţat joi unul dintre avocaţii săi, relatează Agenţia France Presse.

16 aprilie – Protest global împotriva Barnevernet

Oameni din multe orașe din România, Austria, Belgia, Germania, Grecia, Olanda, Ungaria, Italia, Irlanda, Norvegia, Polonia, Scoţia, Spania, Elveţia, Suedia, Marea Britanie, SUA, Canada, Hawaii, Australia și Noua Zeelandă se unesc pe 16 aprilie într-un protest global împotriva instituţiei norvegiene de protecţie a copilului, Barnevernet.

Șocul cultural invers, problema emigrantului întors acasă

Mobilitatea transnaţională a angajaţilor este o caracteristică a prezentului pe piaţa muncii, însă este una care ridică probleme complexe. Una dintre ele este șocul cultural invers.

Oroarea pe care riscă să o trăiască peste 30 de milioane de fete, în următorii 10 ani

În următorii 10 ani, mai mult de 30 de milioane de fete riscă să sufere o procedură de mutilare genitală, arată un studiu Unicef, citat de BBC.

Credinţa partenerului scade la jumătate riscul de infidelitate

Teama de eșec în plan sexual, combinată cu lipsa temerilor privind consecinţele comportamentului sexual îi face pe bărbaţi și, în aceeași măsură, și pe femei să își înșele partenerul. Frica, nu nefericirea în relaţie, este prima cauză a infidelităţii în cuplu, susţine Kristen Mark, doctorand la Universitatea Indiana, într-un studiu publicat...

Oamenii de rând, despre ingredientul unei relaţii fericite

Putem citi o mulţime de cărţi și studii despre ce înseamnă o relaţie fericită și ce trebuie să faci ca să te bucuri de așa ceva. Dar pentru că fiecare relaţie este diferită, cuplurile găsesc din propriile experienţe care este ingredientul magic care funcţionează pentru ei.

VIDEO: Geniu muzical la numai doi ani

Lavinia Ramirez a împlinit pe 18 iulie trei ani, dar a uimit publicul cu primul ei concert de pian chiar înainte de această vârstă. După concert ea a fost numită „Micuţa domnişoară Mozart".

La 3 ani vinde tablouri de sute de euro, dar suferă de autism

Iris Grace Halmshaw are trei ani și iubește apa, copacii, vântul, îi place să meargă pe vârfuri și să ţină lucrurile în mâna stângă. Fetiţa încă nu poate vorbi din cauza autismului, dar se exprimă prin picturi care au fost vândute fiecare pentru sute de euro.

Sweetie, filipineza virtuală de 10 ani, a prins mii de pedofili

Un ONG olandez care luptă pentru protecţia copiilor a reuşit să prindă aproape o mie de pedofili online după ce au creat cu ajutorul tehnologiei computerizate de ultimă oră o fetiţă cu vârsta de 10 ani, pe care au botezat-o Sweetie, momeală plasată, ulterior, pe mai multe site-uri pornografice şi de videochat.

Poligamia, populară printre creștinii din Kenya

Sunt 5 ani de când autorităţile din Kenya au legalizat poligamia, iar numărul creștinilor care optează pentru această variantă este în creștere, în ciuda dezaprobării din partea bisericilor creștine. În prezent, mai bine de 1,5 milioane de kenyeni se află într-o căsătorie poligamă.

Viaţa condusă de aplicaţiile pe telefon

„Există o aplicaţie pentru asta" este o mai mult decât o propoziţie pe buzele fiecărui deţinător de smartphone, ci în Statele Unite a ajuns chiar un stil de viaţă, scriu jurnaliştii CSMonitor.

Obiceiuri toxice care pot periclita o relaţie

Evoluţia unei relaţii de cuplu depinde foarte mult de obiceiurile de gândire ale celor doi parteneri.

De ce a devenit periculos turismul internaţional

Având în vedere evenimentele recente ale unor agresiuni fizice şi sexuale asupra turiştilor străini în ţări precum India şi Brazilia, au fost lansate avertizări publice pentru toţi amatorii turismului internaţional.