Te iubesc și pentru defecte

Iubirea este cel mai frumos și, poate, cel mai neînţeles lucru din lume. O regăsim în filme și în cărţi, în tăria da-ului de la starea civilă, în îmbrăţișarea care îi leagă pe soţi la sfârșitul unei zile de muncă.

Secretele adventiștilor pentru educaţia de succes

Un nou studiu amplu dezvăluie secretele unui sistem educaţional performant și necostisitor. Cheia succesului este un curriculum în care elevul e învăţat să-și educe mintea, trupul și spiritul. Aceasta a fost concluzia trasă în urma studiului realizat pe elevii celui de-al doilea mare sistem educaţional creștin din lume.

Reconectarea de care avea nevoie familia noastră. Un interviu cu Tom și Alane Waters

În 1985 părea că Tom și Alane Waters aveau traseul vieţii stabilit. Însă, la două luni după ce al treilea lor copil a venit pe lume, familia a făcut o schimbare care avea să le transforme radical toţi anii care au urmat, până astăzi.

„În vremuri de sănătate și de boală.” Legaţi de partener prin fire (ne)văzute

Înainte să bată clopotele de nuntă, poate n-ar strica să îţi scrutezi mai atent partenerul. Să remarci detalii care par nesemnificative, precum nivelul lui de colesterol, scrie jurnalista Rebecca Webber. Nu e vorba de o găselniţă care să facă drumul spre altar mai anevoios, ci de o concluzie la care au ajuns cercetătorii: sănătatea unui partener...

Iubirea nu semnează pe vânătăi

„Mă simţeam ca o cârpă folosită, cu care ștergi praful şi pe care o mai scuturi, că mai ai nevoie data viitoare...”. Sunt cuvintele Florinei, una dintre beneficiarele programului pentru victimele violenţei domestice oferit de Asociaţia Anais. Însă mii de femei s-ar putea regăsi în acest scenariu, în care viaţa devine o caznă, iar sub...

În Letonia, dragostea se găseşte greu

Tinere, frumoase şi singure. Pentru femeile letone, găsirea unui partener potrivit este o misiune aproape imposibilă. Dezechilibrul numeric între sexe s-a accentuat puternic în ultima vreme, iar statisticile înclină spre un excedent de 8% al numărului de femei, raportat la cel al bărbaţilor.

Brazilia: Prima căsătorie între 3 parteneri stârneşte revoltă

O căsătorie civilă între trei persoane (un bărbat şi două femei), ce a avut loc în urmă cu trei luni, dar care a fost făcută publică ieri, a stârnit controverse în Brazilia, relatează Christian Post.

Refugiaţi sirieni, adulţi și copii, exploataţi în fabrici de confecţii din Turcia

Bangladesh, Thailanda, China și Turcia sunt părtașe la un păcat colectiv: cel al exploatării săracilor în industria confecţiilor. Însă Turcia a dus lucrurile și...

Rusia a interzis definitiv propaganda gay

În cursul zilei de duminică, preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege controversată, ce pedepseşte prin amenzi sau închisoare orice act de „propagandă" homosexuală în faţa unui minor.

VIDEO: ”Fetiţa-lup” inspiră oamenii să treacă dincolo de aparenţe

La 11 ani, Supatra Sasuphan, din Tailanda a intrat în cartea recordurilor ca fiind cea mai păroasă persoană din lume. Însă fetiţa i-a învăţat pe cei din comunitatea în care trăiește să o privească altfel. 

Cum știi că ai devenit dependent de social media

Prea puţin somn, prea multă muncă, prea multe calorii, prea puţine fibre, prea mult zahăr, prea puţin timp de calitate cu cei dragi. Tirul extremelor generaţiei noastre oscilează haotic între penuria lucrurilor bune și abundenţa lor. Însă mama tuturor exceselor, căreia îi cad pradă vegetarieni și omnivori deopotrivă, sedentari și dependenţi de sport, workaholici și...

Rusaliile, o sărbătoare a depășirii barierelor

Duminică, pe 27 mai, creștinii ortodocși din România sărbătoresc Rusaliile, la o săptămână distanţă faţă de sărbătoarea catolică. Luni, 28 mai, va fi zi liberă de la stat, așa că topul căutărilor Google legate de sărbătoare oferă preponderent idei de călătorii. Însă, mai mult decât a oferi prilej pentru încă o minivacanţă, această sărbătoare ne...

„The Romanians are coming” – Un scandal cu rost

Fiecare poveste are două părţi și ambele trebuie spuse. Așa ar trebui să se întâmple și cu povestea imigranţilor. Până acum, deja foarte multe persoane și-au format o opinie despre documentarul britanic „The Romanians are Coming” („Vin românii”), ceea ce este foarte bine, având în vedere că în Marea Britanie se apropie alegerile generale, iar...

Cum ne asigurăm că avem o credinţă raţională

Mișcările fundamentaliste, credinţele religioase extremiste și sectare, manipulările maselor de credincioși, conspiraţiile cu miză religioasă și alte astfel de ameninţări accentuează importanţa gândirii critice.1

Încep să apară toaletele publice unisex

Consiliul local al localităţilor Brighton şi Hove din Rottingdean, Marea Britanie, vrea să înlocuiască toaletele publice locale pentru bărbaţi şi femei, cu toalete unisex, pentru a facilita accesul transexualilor în comunitate.

Recesiunea de empatie

„Viaţa este greu”, spune convinsă nepoţica mea de nici trei ani, în timp ce molfăie un biscuit. „Dar e frumoasă”, o corectează degrabă mama sa. „Nu, nu. Viaţa este greu”, insistă micuţa. Pentru părinţi este, desigur, o scenă hazlie de împărtășit cu prietenii de pe Facebook. Ironia sorţii face, însă, ca imediat lângă videoclipul postat...

Se cer mai multe personaje LGBT în filmele de cinema și desenele animate

De când mai multe ţări europene și state americane și-au deschis porţile spre legalizarea căsătoriilor homosexuale, grupurile pentru drepturile comunităţii LGBT scot în evidenţă toate aspectele în care societatea și sistemele legislative rămân în urmă cu privire la integrarea completă a acestei comunităţi.

Semne de Alzheimer, la copii expuși poluării

S-au descoperit simptome ale bolii Alzheimer la copii mai mici de un an din Mexico City, ceea ce sugerează nu numai că boala se instalează mai devreme decât se suspecta anterior, dar și că factorii de mediu pot fi de vină, arată un studiu publicat săptămâna trecută în jurnalul Environmental Research.

Adevăraţii 12 ani de sclavie, într-o singură fotografie

Atunci când ne gândim la sclavie, ne vine automat în minte imaginea negrilor, care erau biciuiţi pe plantaţiile de bumbac din America, așa cum portretizează și filmul artistic "12 ani de sclavie". A apărut însă în presă o altă imagine, la fel de tulburătoare, care ne aduce în prezent și ne arată faţa urâtă, dar...

UNICEF: 9 lucruri pe care NU le știam despre adolescenţii de azi

Generaţia de acum este cea mai numeroasă generaţie de adolescenţi din istorie. Mai precis, 1,2 miliarde de adolescenţi trăiesc astăzi, în toată lumea. Din nefericire, însă, este și una dintre cele mai ameninţate generaţii. UNICEF spune de ce.

Marijuana provoacă mai multe leziuni cerebrale decât alcoolul

Consumarea marijuanei poate provoca leziuni mai accentuate asupra creierului în dezvoltare al adolescenţilor, comparativ cu consumul de alcool, au arătat cercetătorii într-un studiu publicat recent în Jurnalul American de Psihiatrie.