Care sunt și cum arată ţările care găzduiesc jumătate dintre refugiaţii lumii

Zece ţări, reprezentând mai puţin de 2,5% din PIB-ul mondial, găzduiesc jumătate dintre refugiaţii din lume, arată un raport Amnesty International, care denunţă „egoismul ţărilor bogate”.

Eliminarea tentaţiilor este cea mai bună metodă pentru a-ţi îndeplini obiectivele pe termen lung

Nu este suficient să te bazezi doar pe propria voinţă pentru a atinge ţelurile fixate. Eliminarea tentaţiilor care ţi-ar putea sabota planurile este o metodă mult mai eficientă în acest sens, afirmă cercetătorii citaţi de Eurek Alert.

Alexandra Stan și româncele care suportă violenţa domestică

Toată cariera cântăreţei Alexandra Stan nu a reușit să o facă mai cunoscută în România, cât a reușit scandalul iscat după ce a fost agresată fizic de către managerul ei, Marcel Prodan. Cazul a adus în atenţia publică un subiect sensibil și foarte puţin dezbătut în România: violenţa domestică.

Mirajul lui „Sunt ocupat!“

Este aproape imposibil să trăieşti în societatea de astăzi şi să nu fii ocupat. Dar oare această stare este reală sau este una creată de noi, percepând-o ca pe o necesitate?

„Suntem siamezi, dar nu vrem să fim despărţiţi”

S-au născut uniţi și vor să rămână așa. Este povestea impresionantă a doi băieţi siamezi din India, care au învăţat că poţi fi fericit indiferent de situaţiile dificile în care te afli.

Un mecanic auto devine medic la 47 de ani

Unde există voinţă, există și putinţă, spune un proverb care ar putea rezuma fidel experienţa lui Carl Allamby, un mecanic auto foarte căutat din Cleveland, care s-a hotărât să devină medic la vârsta când oamenii consideră că și-au găsit deja drumul în viaţă.

Globabelizare

V-aţi întrebat vreodată dacă Dumnezeu este fanatic? Dar v-aţi întrebat dacă știţi cu adevărat ce este internetul și cum se poate folosi? V-aţi gândit ce înseamnă că Sabatul lipsește ca menţiune în epoca patriarhală și cum se numără procentele care spun că omul este 99% maimuţă? Aflaţi și mai multe întrebări și răspunsuri în noul...

Unde ascundem o viaţă de griji

Străbunica mea a rămas văduvă de tânără. A rămas singură, să crească copii, să coasă ciorapi, să muncească pământul. Și a trecut și prin război. Dar cumva cred că era mai fericită ca mine sau, cel puţin, mai predispusă la gândire pozitivă.

Trendul „selfie” – între vanitate și formă de exprimare

Anul acesta, popularitatea cuvântului „selfie" a devenit atât de mare, încât termenul a fost distins cu titlul de „cuvântul anului”, acordat de Oxford Dictionaries. În spatele trendului se ascund deopotrivă riscuri, dar și beneficii.

Harta celor mai mari frici ale oamenilor

Cea mai mare frică a oamenilor nu este una universală, ci aceasta variază în funcţie de zona unde locuiesc, au observat cercetătorii de la Pew Research care au întocmit o hartă a lucrurilor care îi sperie cel mai tare pe locuitorii planetei.

Drama venezuelencelor care renunţă la podoaba capilară pentru mâncare

Pulsul economiei venezuelene poate fi luat în multe moduri – după numărul de școli închise, după numărul de zile lucrătoare în scădere, după numărul de femei cu părul scurt de pe stradă. După toţi indicatorii, economia nu dă semne de revenire.

Sondaj: Teama de evrei, o constantă pentru unii români

Pentru români, teama de evrei pare să fie de domeniul trecutului. Așa s-ar putea concluziona în condiţiile în care atitudini reprobabile întâlnite în spaţiul românesc cu ani în urmă nu au mai fost repetate. Dacă lipsesc faptele, aceasta înseamnă că s-au schimbat și percepţiile? Un sondaj recent dezvăluie că mulţi români nu sunt chiar încântaţi...

O lume fără „indezirabili”?

Pe actriţa Sally Philips s-ar putea să o știţi din comediile „Bridget Jones”. S-ar putea să nu știţi însă că are un copil cu sindrom Down și nici că acesta este „pe cale de dispariţie”.

Video: Când muzica luminează „Calea spre iertare”

Cu prilejul Zilei Mondiale a Păcii, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România a lansat, sub coordonarea Conferinţei Muntenia, un videoclip muzical care invită la cultivarea gestului suprem de pace: iertarea.

Câţi bani sunt necesari unui român pentru un trai decent

Potrivit datelor Eurostat, 90% din populaţia României nu are banii necesari pentru un trai minim decent, a declarat Victoria Stoicioiu, reprezentantul Friedrich Ebert Stiftung (FES) România, în cadrul unei conferinţe ce a avut loc miercuri, când a fost prezentat un studiu despre coșul minim de consum.

Polonia își închide magazinele duminica

Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, a semnat vineri, 30 ianuarie, un proiect de lege care limitează în mare măsură comerţul în zilele de duminică, argumentând că această mişcare va aduce beneficii, îmbunătăţind calitatea vieţii de familie a angajaţilor.

Cariera unui nevăzător

Aceasta este o istorie de viaţă care ne cere să renunţăm la clișee și stereotipuri. Să fii orb nu înseamnă să fii sortit izolării și tristeţii. Dizabilităţile pot să trezească la acţiune resurse neștiute, mai ales când devenim conștienţi de nevoile unei clase întregi de persoane. Senatorul Floyd Morris, la data interviului, era președintele Senatului...

Ce spune despre tine arborele tău genealogic?

De la distanţă, părea o imagine a unui copac simplu: nimic foarte artistic – mai mult o schiţă în nuanţe subtile de maro și verde. Dar, când m-am uitat mai atent, am observat ceva neobișnuit: arborele fusese construit din cuvinte și fraze.

Cum scoatem gândirea din „cutie”

„Fericirea nu stă în bani; stă în bucuria realizărilor, în emoţia efortului creativ.” (Franklin Delano Roosevelt, președinte american)

Unul din zece utilizatori de site-uri porno are sub 10 ani

De fiecare dată când se vorbește despre creșterea vertiginoasă a consumului de pornografie în rândul copiilor, se reaprinde controversa din jurul orelor de educaţie sexuală în școli. Ca și cum ar fi inevitabil, discuţia se polarizează, iar problemele rămân în continuare nerezolvate.

Latura întunecată a Internetului. Cum ne putem proteja copiii?

Expunerea timpurie la tehnologie îi determină pe cei mici să acumuleze rapid informaţia, deschizându-le noi căi de înţelegere a lumii înconjurătoare. În același timp însă, mediul online prezintă riscuri importante pentru cei mai vulnerabili utilizatori ai săi.