Etichetă: Germania
Instantaneele iubirii la ACEL meci cu Brazilia
Meciul dintre Brazilia și Germania a fost ca o lecţie de sociologie despre numărul de expresii faciale pe care le poate face o persoană. Ne-a făcut să râdem și să plângem, iar pe unii să piardă o grămadă de bani, căci nimeni putea preconiza acel scor, care va intra în istorie. Însă, la sfârșit, ce...
Germania va interzice operaţiile estetice pentru minori
Germania va interzice operaţiile estetice pentru copii şi minori, excepţie făcând cazurile în care acestea sunt justificate de motive medicale.
O nouă controversă în ceea ce priveşte prostituţia legalizată în Germania
După un deceniu de la legalizarea prostituţiei în Germania, numeroşi activişti, oameni politici, actori şi ziarişti luptă pentru interzicerea industriei sexului.
Germania anchetată pentru ruinarea economiei europene
Germania este supranumită „motorul" Europei pentru rolul important pe care îl joacă pe scena europeană, în special de când s-a instaurat „domnia" crizei economice. Privind însă retrospectiv la cifrele economiei germane, se pare că aceasta a fost mai mult motorul propriei economii, chiar dacă asta a însemnat blocarea procesului de redresare economică pentru toată zona...
Germania inaugurează opţiunea „intersex" pe certificatele de naștere
În luna august Semnele timpului scria despre posibilitatea ca Germania să devină prima ţară din Europa care va avea certificate de naștere cu trei cășuţe în dreptul genului sexual: masculin, feminin și o căsuţă goală. Recent, parlamentul german a aprobat proiectul de lege.
Statul german, acuzat de generozitate excesivă faţă de biserici
În 2012, Biserica Catolică şi Biserica Evanghelică au primit, de la bugetul statului, 460 de milioane de euro. Această dotaţie, virată anual în conturile celor două instituţii, are motive istorice, dar este foarte controversată.
Se întorc acasă copiii familiei care practica homeschooling
Familia Wunderlich este din nou împreună, după ce, cu trei săptămâni în urmă, copiii acesteia au fost luaţi de către poliţie, din cauza faptului că practicau homeschooling, lucru interzis în Germania.
Germania introduce al treilea sex pe certificatele de naștere
Din luna noiembrie, Germania ve deveni prima ţară din Europa care va avea certificate de naștere cu trei cășuţe în dreptul genului sexual: masculin, feminin și o căsuţă goală, ce poate fi completată mai târziu în viaţă, când copilul este deja adult.
Germania acceptă bitcoin ca monedă legală
Germania a devenit prima ţară din lume care să recunoască moneda virtuală bitcoin ca una legală, cu statutul de „monedă privată" și se pregătește să impună taxe pe profitul făcut de companiile care o folosesc.
O firmă din Germania angajează doar persoane cu sindrom Asperger
Sindromul Asperger, sindrom din spectrul autist, mai este cunoscut ca „boala micilor genii". Iar o firmă de IT din Germania caută să angajeze numai astfel de genii și se mândrește cu asta.
Germania spionează cot la cot cu SUA
Abia acum o săptămână, Germania s-a arătat extrem de ofensată de ideea că este spionată de SUA prin programul PRISM, cerând ca aceste acuzaţii care apăruseră în presă să fie cât mai repede clarificate. Acum, guvernul german confirmă că serviciul de inteligenţă german, BND, a colaborat cu serviciile americane de decenii, dar numai în limitele...
Inundaţii în Europa: alunecări de teren, mii de oameni evacuaţi
Europa a fost luată pe nepregătite de ploile din ultimele două săptămâni, care au afectat numeroase ţări. Germania se confruntă „cu o catastrofă naţională", iar inundaţii au ajuns până în vestul Elveţiei, care a fost scutită până acum de inundaţiile istorice.
Care este cea mai iubită ţară din lume?
Germania a ieşit pe locul întâi în topul celor mai apreciate ţări din lume este rezultatul unui sondaj realizat pentru BBC de GlobeScane şi PIPA, notează BBC.
Italia și Germania, împreună către o Europă federală
Noul premier al Italiei, Enrico Letta, a făcut o călătorie la Berlin pentru discuţii cu Angela Merkel, la doar câteva ore după ce a fost confirmat în funcţie de către senatul italian.
43 de ani în Bundestag: de la revoluţia pantalonilor la piercing-uri
În Bundestag, printre parlamentari serioşi şi îmbrăcaţi la patru ace, şi-a făcut loc şi tânăra poloneză Agnieszka Brugger. Datorită cerceilor din nas şi buză, Agnieszka se temea că nu va fi luată în serios de colegii săi. Însă mentalitatea s-a schimbat mult în ultimele patru decenii, când parlamentarele nu aveau voie nici măcar să poarte...
Foştii susţinători ai Angelei Merkel au lansat partidul anti Euro
Euroscepticii au parte de o susţinere nesperată din partea unui nou partid german, înfiinţat de foşti suţinători ai cancelarului Angela Merkel.
Expoziţia „Evreu într-o cutie” stârnește controverse în Germania
La Muzeul Evreilor din Berlin s-a organizat o expoziţie care avea scopul de a-i învăţa pe germani mai multe despre evrei, având în vedere că în Germania locuiesc doar 200.000 de evrei, din totalul lor de 82 de milioane.
Musulmanii germani vor zile libere de sărbătorile religioase ca semn al integrării sociale
Aiman Mazyek, preşedintele Consiliului Central al Musulmanilor din Germania, afirmă că acordarea de zile libere pentru musulmani cu ocazia sărbătorilor religioase ar însemna un „important semn de integrare", citează Reuters.
Catolicii germani aprobă pilula de a doua zi pentru victimele violurilor
Adunarea catolicilor germani din Trier, Germania, a făcută publică decizia de a administra pilula de a doua zi victimelor violurilor care se tratează în spitalele catolice.
Director BCE: Germania ar putea deveni „bolnavul Europei”
De la principala forţă motrică a economiei europene și gardian al problemelor fiscale ale altor state membre, Germania ar putea ajunge „bolnavul Europei", dacă nu își va rezolva deficienţele interne, a spus Joerg Asmussen, membru al consiliului director al Băncii Centrale Europene. În acest sens, Asmussen a accentuat necesitatea de a...
Au căzut primele zăpezi peste Europa
Germania şi regiunea Moscovei au fost surprinse de căderea primelor zăpezi şi nu reuşesc să facă foarte bine faţă haosului creat de aceste condiţii meteo neaşteptate.












