Etichetă: romania

România, ţara unde nu vrei să fii decât în vacanţă

„Pentru un român, a emigra este un mod de a se opera de România.” (Gabriel Liiceanu)

Raport: Rată surprinzător de mare a sclaviei în ţările dezvoltate

Numărul de oameni care trăiesc în condiţii ce pot fi calificate drept sclavie modernă, fiind privaţi de libertate, controlaţi şi exploataţi, este tot mai mare peste tot în lume, cu un număr surprinzător de mare chiar și în ţări dezvoltate precum Statele Unite, Franţa sau Germania.

Românii, campionii Europei la pesimism

Un studiu al companiei de cercetare de piaţă GfK anunţă un lucru total nesurprinzător pentru mulţi dintre noi – românii sunt cei mai pesimiști când vine vorba despre propria economie, între toţi ceilalţi europeni.

România, scădere semnificativă în indexul democraţiilor liberale

Nivelul democraţiei rămâne ridicat la nivel mondial, dar fenomenul de „autocratizare”, definit ca „declinul atribuţiilor democratice”, este pe val și afectează 2,5 miliarde de oameni, printre care și pe români, arată Indexul Democraţiilor Liberale (LDI), realizat de organizaţia V-Dem (Varieties of Democracy).

România, numărul 1 la mortalitate infantilă

În 1990, 7,6 milioane de copii au murit până să împlinească 5 ani. În 2013, se mai înregistrau doar 3,7 milioane de decese, în condiţiile în care populaţia a crescut de la 5,3 miliarde la 7,6 miliarde. Aceste cifre ne ajută să realizăm progresul semnificativ făcut în reducerea mortalităţii la copii la nivel global. România,...

România: în caz de război, șoselele proaste paralizează capacitatea de apărare a ţării

O analiză a Fundaţiei Jamestown arată că, în eventualitatea unui război, în ceea ce privește politicile de apărare România are o vulnerabilitate extremă pe segmentul autostrăzilor și legăturilor feroviare.

În România, populaţia se reduce cu 5 români pe oră

În anul 2018, când România sărbătorește 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial și de la înfăptuirea Mării Uniri, datele arată că populaţia din ţara noastră scade la fiecare oră cu 5 români.

Esenţiale azi, 15 iunie

Donald Trump, dat în judecată de statul New York Statul New York l-a dat în judecată pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, acuzându-l de utilizarea...

CJUE: „noţiunea de «soţ» se aplică și soţilor de același sex”

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat marţi privind libertatea de circulaţie a partenerului non-european dintr-un cuplu alcătuit din parteneri de același sex, al cărui statut a fost legalizat prin căsătorire în Belgia.

Esenţiale azi, 31 mai

Polonia și Ungaria pierd un sfert din fondurile UE

România se golește de oameni apţi de muncă

O statistică a Comisiei Europene arată că 20% din populaţia aptă de muncă a ţării noastre, oameni cu vârste între 20 și 60 de ani, lucrează în afara graniţelor, într-una dintre celelalte ţări membre UE. Aceasta este doar una din cele mai recente statistici care vin să completeze imaginea unei Românii care se depopulează masiv.

Ce fac închisorile care au o rată a recidivei de 3-4 ori mai mică decât în România?

Ca formă a fenomenului infracţionalităţii, recidiva reprezintă una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă societăţile contemporane, iar România nu face excepţie, cu o rată de recidivă care la începutul anului 2018 era în jur de 60%, conform unui comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Esenţiale azi, 24 mai

Atac cu bombă în Bagdad

Comisia Europeană trimite România în judecată din cauza poluării

Problema aerului poluat în România s-a transformat deja într-o telenovelă, în care umează „episodul de la tribunal”.

Esenţiale azi, 17 mai

UE încearcă să salveze acordul cu Iranul

Esenţiale azi, 15 mai

Turcia blamează SUA pentru „zilele negre” la care se întoarce lumea

Portretul credinţei la români pare semnat de Picasso

Credinţa religioasă este o culoare nelipsită din orice portret al românului obișnuit. Însă nuanţa pe care ar trebui să o capete această culoare, pentru realismul portretului, nu este una așa de flatantă cum ne-am dori. Cel puţin asta reiese din cea mai recentă statistică de profil publicată de Monitor Social.

România se depopulează masiv

Cu siguranţă aţi auzit că ţara din care se pleacă cel mai mult, după Siria, este România. Astfel, o singură propoziţie dintr-un raport ONU a făcut înconjurul presei românești, întârind, probabil, și mai mult părerile negative pe care oricum mulţi dintre noi le au despre România, pe principiul: „Fraţilor, la fel de bine am trăi...

Esenţiale azi, luni, 7 mai

România în regres în lupta anticorupţie * BOR nu vede necesitatea educaţiei sexuale în școli * India și lupta cu violenţele sexuale * Turcia se apără de teroriști * Bashar al-Assad ameninţat cu moartea* Viktor Orban mandatat să formeze noul guvern * Preţul barilului de petrol crește

Românii, cei mai nefericiţi dintre europeni

Românii sunt printre cei mai nefericiţi locuitori ai Uniunii Europene, alături de greci, francezi şi croaţi, potrivit unui sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană, pe un eşantion de aproximativ 30.000 de cetăţeni europeni.

România, pe primul loc în Europa la accidente rutiere mortale

Ţara noastră este pe ultimul loc în ceea ce priveste siguranţa drumurilor din UE, înregistrând cea mai mare rată a accidentelor mortale, dublu faţă de media europeană, potrivit unui raport al Comisiei Europene.