Etichetă: ucraina

Putin anunţă că nu renunţă la Ucraina

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei conferinţe pe care o ţine regulat cu ocazia încheierii fiecărui an, că nu îi va „abandona” pe rușii din sud-estul Ucrainei „în mâna naţionaliștilor ucraineni”, care sunt o ameninţare pentru etnicii ruși din zonă. „Nu este nimic excesiv în această poziţie”, a mai completat președintele, deși...

Rusia renunţă la optimismul privind economia naţională în 2015

Sub presiunea sancţiunilor internaţionale, economia Rusiei se contractă mai puternic decât estimaseră analiștii.

Războiul lor și războiul meu

Acest articol este o dramatizare pe baza interviurilor cu cinci cetăţeni ucraineni, despre felul în care războiul le-a afectat viaţa.

Rusia rămâne fără prieteni în Europa

Invitată să participe la parada militară organizată zilele trecute la Moscova, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a declinat implicarea la eveniment, însă a mers în capitala rusă pentru a comemora victimele celui de-al Doilea Război Mondial.

Oficiali europeni și americani: Europa trebuie să fie pregătită de război

Mai mulţi europarlamentari dar și un reprezentant de seamă al armatei americane avertizează că Europa se confruntă cu o ameninţare reală din partea Rusiei. Între timp, locuitorii Ucrainei sunt zdrobiţi de conflictul local, întreţinut fidel de ruși.

Putin spune adevărul despre anexarea Crimeei

Iată ce știm în momentul de faţă despre momentul în care Rusia a anexat Crimeea: pe 16 martie 2014 s-a organizat un referendum din care a reieșit că 97% dintre locuitorii peninsulei doresc să fie preluaţi de Rusia. Prin urmare, pe 18 martie 2014, Putin semnează acordul de anexare, care i-a atras condamnarea internaţională.

Ce se vorbește pe străzile din Rusia despre Putin

Ar exista o soluţie destul de simplă la criza din Ucraina, și anume ca Putin să fie dat jos de la putere, precum fostul președinte ucrainean, prin voinţa și manifestul poporului. Ar avea rușii destule motive, nu neapărat în ce privește Ucraina, ci mai ales în ce privește corupţia instituţionalizată. Acasă la el, toată lumea...

Putin anunţă pace în Ucraina

Întâlnirea de la Minsk dintre liderii Germaniei, Franţei, Rusiei și Ucrainei, care a fost preconizată a fi ultima șansă de a se evita un război în toată regula în Europa, tocmai s-a încheiat cu anunţul lui Vladimir Putin că focul va înceta de duminică, 15 februarie.

De ce „Nu urmează un deceniu ușor”

Europenii nu renunţă la visul vechi, de 64 de ani, de a avea o Europă unită, dar nici nu reușesc să şi-l împlinească. Rusia vine să profite de slăbiciunile bătrânului continent, cu riscul de a arunca lumea într-un Război Rece 2.0. Iar la final, să nu uităm cireașa de pe tort: recesiunea. Dar, dacă tot...

O nouă sfidare a Rusiei: alegeri nelegitime ale separatiștilor proruși

În timp ce România este în febra alegerilor, Ucraina își alege preşedintele şi Parlamentul, în regiunile separatiste, cu binecuvântarea Rusiei.

Victimele intoleranţei: pastor adventist, răpit in Ucraina

Pastorul Sergei Litovchenko, aparţinând Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, a fost răpit de către separatiști proruși din estul Ucrainei în mijlocul serviciului divin din 27 septembrie. După 20 de zile de detenţie, în care nimeni nu a știut nimic despre el, pastorul a fost eliberat.

Mii de ruşi protestează pe străzile Moscovei

Duminică, la marşul care a avut loc în centrul Moscovei, au participat mii de persoane în semn de protest faţă de implicarea Rusiei în conflictul separatist din Ucraina.

Hitler și Putin, asemănări izbitoare

Atunci când Rusia începuse să își manifeste violent interesul pentru Crimeea, Hilary Clinton s-a grăbit să îl compare pe Putin cu Hitler. Atunci părea să fie doar o exprimare plastică într-o situaţie mai puţin tensionată ca cea prezentă. Între timp, similitudinile între cei doi lideri s-au acumulat în mod surprinzător. Să fie întâmplător?

O „greșeală” a rușilor pune gaz pe focul ucrainean

Conflictul ucrainean a revenit în atenţia internaţională, însă interesele care îl menţin activ par încă insuficient conturate pentru a duce într-o direcţie sigură. Oricare ar fi aceasta.

Jocul se încinge: Kremlinul deghizat în pacifist

Rusia schimbă tactica politico-diplomatică. Subit, pare să devină foarte blândă și solicită dreptul de a interveni umanitar în estul Ucrainei. Pentru occidentali, oferta Moscovei este un fruct otrăvit.

Cum ne afectează sancţiunile impuse Rusiei

Doborârea avionului civil în Ucraina a atras a treia rundă de sancţiuni impuse Rusiei din cauza susţinerii și amplificării conflictului din ţara vecină. Astfel, Rusia a reușit să se izoleze și mai mult de comunitatea internaţională, însă ea nu este singura care are de suferit.

Putin și Obama – Strategiile care definesc sec XXI

Putin are Ucraina, are Siria, o are pe Merkel și îl are și pe Edward Snowden. Nu contează atât de mult cum i-a obţinut, cât că acum sunt pioni pe tabla lui de șah. În schimb, Obama vine la partidă cu multe vorbe care sună ameninţător. Nu pare să aibă cine știe ce strategie, dar...

Ia-ţi mereu adio!

Așteptând la coadă să se îmbarce la bordul avionului Malaysia Airlines, un pasager olandez a trimis pe Twitter o fotografie cu avionul, spunând în glumă: „Dacă dispare, să știţi că așa arată.”

UE îi dă Rusiei un ultimatum până luni

Liderii Uniunii Europene au somat Rusia să detensioneze situaţia din estul Ucrainei în termen de trei zile. Neconformarea la această somaţie s-ar solda, potrivit avertizării, cu impunerea de noi sancţiuni.

Ucraina – O altă Sirie, la graniţă cu România?

După alegerea președintelui Poroșenco am sperat că violenţele din Ucraina vor înceta și noul guvern va reuși să împace Estul cu Vestul prin măsuri diplomatice. Însă, după atacarea unui avion plin cu militari ucraineni de către forţele proruse, situaţia pare să semene din ce în ce mai mult cu cea din Siria.

Ucraina și fabrica de ciocolată a noului președinte

În lumea imaginată de scriitorul Roald Dahl trăia Charlie, un băieţel născut într-o familie extrem de săracă. În același loc trăia și Willy Wonka, proprietarul excentric al celei mai lucrative și secretoase afaceri: o fabrică de ciocolată. Când Charlie a tras biletul de aur pentru un tur al fabricii era entuziasmat, dar sincer, nu știa...