Neutralizarea unei profeţii. Soluţia greu de acceptat pentru combaterea SI
Dacă un vecin musulman nu l-ar fi sunat să îi spună ca nu care cumva să deschidă, Abanoub Ishak, un tânăr egiptean de 19 ani care muncea în Libia, ar fi sfârșit, asemenea prietenilor lui, mort.
15.000 de cercetători avertizează că ne apropiem de final
În 1992, un număr de 1.700 de oameni de știinţă au semnat o scrisoare deschisă prin care avertizau că umanitatea și lumea naturală din jurul ei în curând se vor bate cap în cap și, dacă nu oprim declinul mediului, atunci ne putem viitorul în pericol. Acum, peste 15.000 de cercetători lansează a doua avertizare.
Războiul pentru minţi și suflete
În seara de Ajun la trecerea dintre milenii, președintele Rusiei, Boris Ielţîn, a apărut în faţa televizoarelor pentru a-și anunţa demisia. „Îmi pare rău că multe dintre visurile noastre nu s-au împlinit”, a spus el.
Miere pentru inteligenţa reflexivă
Bal (Miere) este al treilea și ultimul film al Trilogiei lui Yusuf, o uluitoare meditaţie despre copilărie și o invitaţie adresată publicului spectator spre introspecţie și regăsire a poeziei din natură.
Cum să administrăm înţelept finanţele
Administrarea banilor este o problemă foarte complexă și dificil de realizat în contextul inegalităţii economice care afectează atât de mult lumea.
De ce să îţi faci patul dimineaţa | Despre rutina zilnică și beneficiile ei
Rutina zilnică poate fi asul din mânecă în criza de timp de care se plânge omul modern. Există însă un cumul de beneficii cu care ne este răsplătit efortul de a ne organiza timpul, inclusiv legate de sănătatea noastră mintală.
Globabelizare
Ce vă vine în minte când auziţi sintagma „sat global“? Oameni din toate colţurile lumii comunicând liber prin internet?
Când credinţa și știinţa se ciocnesc
S-ar putea să nu rezolvăm niciodată pe deplin tensiunea dintre credinţă și știinţă, dar putem învăţa să o gestionăm. Secretul înţelegerii acestei tensiuni este de a recunoaște presupoziţiile diferite cu care operează credinţa și știinţa în ce-L privește pe Dumnezeu și natura.
De ce să nu ne temem de criza vârstei de mijloc
Criza vârstei de mijloc poate da un frison neplăcut celor care se apropie de această etapă care (se presupune că) este marcată de anxietate, depresie, reevaluarea vieţii, pierderea iluziilor și trăirea dureroasă a tuturor schimbărilor care au loc în interior și în exterior. Dar dacă, în ciuda schimbărilor critice, vârsta de mijloc este una de...
L-am ales pe Dumnezeu
Singurul vis pe care l-am avut vreodată, acela de a merge la facultate într-o altă ţară, a fost înlocuit de unul mult mai tangibil: vreau să pășesc pe porţile cerului.
Darurile spirituale
În tinereţe, am urmat cursurile unei universităţi din Brisbane, Australia, care se afla la două ore distanţă de casă. Aveam o prietenă în oraș și rămâneam uneori la ea, pentru a evita să fac naveta în fiecare zi.
Poveştile şi puterea lor asupra minţii noastre
Când eram mic, îmi plăcea să ascult poveștile bunicii mele. Prin intermediul lor, imaginaţia mea colinda prin locuri îndepǎrtate, pe mǎsurǎ ce îmi era trezitǎ curiozitatea. Nu mai sunt de mult un copil, dar fascinaţia pentru poveşti nu s-a diminuat: am devenit regizor de film, iar istorisirea poveştilor captivante reprezintǎ acum nucleul studiului şi muncii...
Mlaștina nesiguranţei
Dintre toate dovezile că generaţiile mai tinere trăiesc sub imperiul nesiguranţei, depresia e cea mai convingătoare. Anxietatea care, unui număr record de tineri, le însoţește trăirile zilnice conturează tabloul unei generaţii care simte o lipsă de control cvasipermanentă. În familie, la școală sau la serviciu, în relaţiile interpersonale sau romantice, tinerii simt gheara incertitudinii, care...
Iniţiativa anului 2013: demisia papei Benedict al XVI-lea
Înainte de 11 februarie 2013 se putea afirma, fără prea mari mustrări de conștiinţă, că Benedict al XVI-lea a fost un papă cu prea puţină iniţiativă, care a lăsat nerezolvate marile probleme care au zguduit Vaticanul în ultimii ani, de la scandalurile de corupţie și până la cazurile de abuzuri sexuale.
Marea Britanie aprobă copiii cu 3 părinţi
Camera Comunelor a Parlamentului britanic a aprobat în această săptămână o nouă procedură de fertilizare in vitro, extrem de controversată. Dacă aceasta va fi aprobată și de Camera Lorzilor, luna viitoare, din 2017, în Marea Britanie s-ar putea naște copii cu ADN de la trei persoane diferite.
Bucuria este chipul lui Iisus
Îmi aduc aminte și acum șocul pe care l-am avut atunci când am văzut prima dată filmul „Evanghelia după Matei”, cu Bruce Marchiano. Nu era primul film despre viaţa lui Iisus pe care îl vedeam, dar era cu totul diferit de tot ce știam până atunci.
Dascălii care ne fac oameni
„Sarcina profesorului din zilele noastre nu este de a doborî jungla, ci de a iriga deșertul.” (C. S. Lewis)
Abuzul sexual, vârful unui aisberg în România?
Cazul de la Vaslui a incitat atât de mult spiritele, încât problema de fond a scăpat aproape neobservată. S-a discutat despre această situaţie ca și cum ar fi unică. În realitate, statisticile arată îngrijorător și generează semne de întrebare cu privire la ceea ce se întâmplă în ansamblul societăţii.
Sub imperiul fricii: Va domina islamul lumea?
Luni de-a rândul Europa, dar nu doar ea, a fost marcată de teroarea extremiștilor islamiști. Descifrând într-o cheie personală învăţăturile Coranului, jihadiștii au fot percepuţi ca principala ameninţare pentru viitorul lumii occidentale. Și se poate să fie așa, însă dintr-o altă perspectivă. Pe fondul unui secularism accentuat, islamul are șansele să devină religia campioană a...
Bogaţi pe hârtie, săraci în buzunare: Ce se întâmplă cu economia românească?
România este un paradox economic. Un raport al Comisiei Europene evidenţiază contradicţia dintre faptul că, la sfârşitul anului trecut, România a avut cea mai mare creştere economică trimestrială din UE, dar a rămas în continuare a doua cea mai săracă ţară din blocul comunitar. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atrăgea atenţia în cadrul unei conferinţe organizate...
Depresia ca boală a civilizaţiei
În urmă cu cinci decenii, când s-a înfiinţat Organizaţia Mondială de Psihiatrie Socială, mulţi au luat-o ca pe o glumă proastă, iar alţii, mai analitici, au încercat să demonstreze că bolile psihice nu pot fi decât individuale.































