Marea sărbătoare a sfinţilor

La 1 aprilie 1957, postul britanic de televiziune BBC prezenta o știre bizară, despre culesul pomilor de spaghete. În emisiunea Panorama, realizatorul acesteia, Richard Dimbleby, a prezentat un reportaj despre o familie din Elveţia care își așeza recolta de spaghete la soare, ca să se usuce.

Rezoluţiile de Anul Nou, o „tradiţie” sortită eșecului?

Pe lângă zile libere, colinde și cozonaci tradiţionali, orice decembrie care se respectă vine la pachet cu bilanţul realizărilor de peste an și cu multe planuri de viitor.
Slujind persoanele îndoliate funeralii

Biserica în haine cernite | Slujind persoanele îndoliate în moduri practice

Vorbind despre confruntarea cu durerea, psihoterapeutul Francis Weller observa că „este nevoie de un curaj revoltător pentru a face faţă unei pierderi revoltătoare”. Slujind persoanele îndoliate, biserica arată că dispune de elementele necesare pentru a juxtapune preocuparea pentru durerea de acum și credinţa în nimicirea viitoare a morţii.

Nu suntem creatori, ci inspiraţie și martori

Noi nu (ne) creștem copiii, ei cresc singuri. Unici, compleţi, uimitori. Fiecare copil și fiecare copilărie sunt o provocare de a descoperi și a respecta individualitatea lor. Să ne bucurăm de revelaţiile pe care ni le oferă și să creștem noi înșine privindu-i și facilitându-le creșterea.

Cutremure politice în Europa anului 2015

Terorismul continuă să rămână o ameninţare serioasă, dar nu este singura. Mai există ceva poate chiar mai periculos decât acesta. Va fi, de altfel, principala provocare pentru lumea democratică în anul 2015.

Ce poate Europa să facă pentru a ajuta în mod real emigranţii

Organismele europene nu fac nimic pentru a schimba condiţia imigranţilor, fiindcă ar fi în defavoarea statelor europene dezvoltate ca mecanismele actuale să se schimbe, a acuzat François Crepeau, profesor de drept la Universitatea McGill din Toronto și raportor special al ONU pentru drepturile imigranţilor.

Umilit de colegi și profesori fiindcă nu crede în Dumnezeu

A fost umilit și izolat pentru faptul că nu crede în Dumnezeu. Este greu de conceput că acest fapt se mai poate întâmpla în lumea civilizată, dar este una dintre situaţiile petrecute într-o școală americană.

Panică la ONU: Arabia Saudită, în fruntea Consiliului pentru Drepturile Omului

„Ce se întâmplă la ONU?” pare să fie întrebarea zilei, după ce s-a aflat că Arabia Saudită a primit un rol-cheie în ce privește raportarea abuzurilor asupra drepturilor omului, deși ţara este „mândra” posesoare a celui mai violent dosar în ce privește tratamentele aplicate femeilor, minorităţilor și disidenţilor.

Ce putem învăţa din dispariţia clasei de mijloc americane

Victoria lui Donald Trump în Statele Unite încă ne preocupă. Toată ordinea globală este afectată de deciziile sale, care schimbă alianţe, afectează relaţii, au impact asupra mediului înconjurător. Încă ne întrebăm ce s-a întâmplat cu America de și-a ales un președinte atât de controversat.

Cui îi pasă de noi

De cele mai multe ori, nu e uşor să faci primul pas şi să începi o relaţie cu cineva.

Co-dependenţa – un concept prea popular pentru a avea o singură definiţie

„Orice cuvânt moare atunci când este rostit, zic unii. Eu zic că abia atunci începe să trăiască.” - Emily Dickinson

COVID-19 și copiii noștri – fără risc, dar în pericol

Toate statisticile referitoare la COVID-19 sugerează aceeași concluzie: cei mici, copiii noștri, prezintă cel mai mic risc de îmbolnăvire și de eventual deces. E liniștitor. Însă pandemia prezintă un altfel de pericol pentru ei.

Cicatricile care vindecă

Un om care s-a întors din morţi are o poveste de spus. O poveste despre durere, despre acceptarea diformităţilor care îl urmează permanent, dar, mai presus de toate, despre dragoste.

Poveștile care ne redau viitorul

Dintre cuvintele lui Iisus, m-au fascinat mai întâi contraîntrebările Sale, suprinzătoare și enigmatice, care generau adevărate caramboluri printre ispititorii săi. În faţa întrebărilor care trebuiau să-L lase fără răspuns, El avea întotdeauna o viziune mai cuprinzătoare, din perspectiva căreia capcanele se reduceau la obstacole ridicole, absurde.

Sfaturi simple pentru a nu mai arunca mâncare

Cantitatea de mâncare care se aruncă în fiecare an în întreaga lume ar fi suficientă pentru a hrăni aproape un miliard de persoane sărace.

Noi probe atestă mormântul lui Iisus?

În preajma Paștelui, o nouă știre incită spiritele creștinilor și pune din nou sub semnul întrebării autenticitatea relatărilor biblice despre Iisus Christos. Nu ar fi pentru prima dată când aspecte din viaţa întemeietorului creștinismului sunt contestate sau trimise în zona miturilor, însă, de data aceasta este o descoperire arheologică cea care pune la îndoială una...

Confluenţele filosofiei educaţiei creştine cu şcoala românească

„Învăţământul românesc este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate. Potrivit evaluărilor internaţionale, media elevilor români la ştiinţe şi la lectură este mai mică decât cea internaţională, dar şi decât media elevilor din ţările vecine intrate ca şi noi de curând în Uniunea Europeană. Ineficienţa în formare este dramatică. Educaţia nu este relevantă în raport...

Ce puteţi găsi în ediţia specială ST din luna noiembrie

Fără să impună o teocraţie, biserica are un rol sacralizator, adică trebuie să aducă în societate principiile lui Dumnezeu. Să influenţeze în bine societatea, fără să încalce libertăţi și fără să impună tiranii politico-religioase. Cu gândul la ceruri, să contribuie la schimbarea vieţii pe pământ. A face dreptate, a lua apărarea celor asupriţi și evanghelizarea...

Aveam 11 probleme, iar Dumnezeu mi-a oferit 11 binecuvântări

Viaţa ne confruntă adesea cu momente de tip „Daniel în Babilon”, dar credinţa noastră va ieși triumfătoare ori de câte ori ne așezăm în mâna lui Dumnezeu.

Final de istorie: teorii, simulări și controverse

Dacă unii privesc cu îngrijorare spre un posibil viitor în care un asteroid va distruge viaţa pe pământ, alţii văd în revenirea lui Christos sursa distrugerii finale. Renumitul creaţionist Ken Ham le-a dat o replică acidă celor care mizează pe ideea unui cataclism generat de impactul cu un corp cosmic.

Îndoiala credinţei: De ce creștinii trebuie să îi mulţumească lui Dawkins

Richard Dawkins a suferit un atac cerebral. Pentru unii dintre cei care îi cunosc replicile dure la adresa religiei, suferinţa sa ar putea fi un fel de semn divin. Pentru alţii, poate genera un moment de reflecţie cu privire la fragilitatea vieţii. Există însă și altă ipostază: creștinii care se roagă pentru Dawkins fiindcă au nevoie...