Eliza Vlădescu
Ce au în comun FMI, papa Francisc și Karl Marx
O lume întreagă discută despre noi. Suntem în topul priorităţilor președintelui Obama și a papei Francisc, iar acum și FMI-ul urcă în aceeași barcă. S-a creat peste noapte o întreagă dezbatere despre inechitatea social-economică, în care noi suntem subiecţii, dar la care nu luăm parte. Informaţia este însă gratuită.
Eugene, băiatul înlocuit de un calculator inteligent
Ești sigur că știi cu cine discuţi atunci când te împrietenești cu cineva printr-un program de chat pe internet? Recent, s-au ridicat îngrijorări cu privire la faptul că ar putea exista software-uri care se comportă asemenea oamenilor pentru a fura informaţii personale în timpul unei conversaţii. Chiar și experţii au fost păcăliţi.
Micuţul koala — un supravieţuitor neașteptat
Pe măsură ce valurile de căldură australiene cresc în durată și intensitate, se pare că urșii koala au dezvoltat un nou tip de comportament pentru a putea face faţă căldurii, făcând ceea ce ar face orice om: să se întindă pe o suprafaţă rece.
Sinuciderea „cu demnitate” dărâmă barieră după barieră
Canadienii din Quebec care suferă de boli terminale au primit dreptul de a le solicita medicilor să îi asiste în „a muri cu demnitate”. Legea 52 a fost votată joi, cu 94 de voturi pentru și 22 împotrivă.
Vodafone admite existenţa unor reţele secrete de spionaj
Vodafone, una dintre cele mai mari companii de telefonie la nivel mondial, admite în premieră existenţa unor reţele secrete prin care agenţiile guvernamentale pot asculta toate conversaţiile realizate prin Vodafone, în toate cele 29 de ţări unde operează.
Filmul prin care Hollywoodul inspiră protestele de stradă
Viaţa imită arta în protestele din Thailanda. Salutul caracteristic filmului "The Hunger Games" („Jocurile foamei”) a devenit un simbol încărcat emoţional al rezistenţei thailandeze împotriva armatei, care a preluat puterea pe 22 mai, printr-o lovitură de stat.
Slenderman – Personajul fictiv care a îndemnat 2 fetiţe să ucidă
Două fetiţe de 12 ani și-au șocat părinţii, America și lumea întreagă, după ce au încercat să omoare o colegă pentru a câștiga simpatia lui Slenderman, un personaj horror, inventat pe internet, care a devenit o legendă urbană.
Suntem gata să renunţăm din nou la democraţie?
Globalizarea a venit la pachet cu ideea că democraţia este antidotul pentru toate relele și soluţia pentru toate conflictele. Naţiunile vestice au servit drept exemple și este lesne de înţeles de ce. Dar numai pentru o vreme. Pentru că astăzi ne vine puţin mai greu să înţelegem de ce.
Cum se pot repara cariile singure
O terapie cu laser, noninvazivă, ar putea schimba radical tot ceea ce înseamnă servicii medicale dentare, dar chiar și medicina regenerativă, în general.
În Londra, creștinii oferă adăposturi musulmanilor convertiţi
Organizaţia caritabilă creștină Christian Concern, ce activează în Marea Britanie, va deschide un lanţ de adăposturi, unde se vor putea refugia musulmanii convertiţi la creștinism, ce stau sub teroarea crimelor de onoare.
Culmea sacrificiului – Harakiri în secolul 21
Japonia nu se mai poate lăuda cu o economie de top, însă preia conducerea globală în alt aspect ce ţine de economia ţării, și anume numărul de sărbători naţionale, în care angajaţii ar trebui să își ia liber, dar nu o fac. Premierul Shinzo Abe și-a propus să combată ideea că patria cere sacrificiul suprem...
Cum am ucis șapte oameni pe 24 mai
Da, am omorât 6 oameni din Statele Unite, în Santa Barbara, la Universitatea California. Dacă nu v-aţi dat seama, s-a întâmplat doar acum trei zile. A implicat înjunghieri și împușcături. Iar noi am fost acolo, martori și participanţi la determinarea acestui curs al evenimentelor.
Ucraina și fabrica de ciocolată a noului președinte
În lumea imaginată de scriitorul Roald Dahl trăia Charlie, un băieţel născut într-o familie extrem de săracă. În același loc trăia și Willy Wonka, proprietarul excentric al celei mai lucrative și secretoase afaceri: o fabrică de ciocolată. Când Charlie a tras biletul de aur pentru un tur al fabricii era entuziasmat, dar sincer, nu știa...
Viitorul internetului, între ameninţare și încântare
Internetul are puţin peste 45 de ani și este invenţia care ne-a revoluţionat viaţa și care a schimbat definitiv societatea. Este o invenţie ce se dezvoltă constant, iar tot ce este dependent într-un grad sau altul de asta este vulnerabil la aceste schimbări. Din acest motiv, gândul la ce ne-ar putea rezerva viitorul internetului i-a...
Papa sădește sămânţa unităţii în leagănul creștinismului
Urmează un sfârșit de săptămână istoric. Papa Francisc va călători pentru prima dată în Israel, unde va trebui să împace două forţe politice și trei religioase și să transforme leagănul creștinismului în leagănul ecumenimsmului, semnând o declaraţie comună cu Patriarhul Bartolomeu I. Totul în 36 de ore.
Vânzătorul de visuri, la București
Dacă marţi, 20 mai, pe la orele 17:00, aţi rămas blocaţi în trafic pe la Piaţa Unirii-Izvor, pentru ca Joe Biden să își cumpere o îngheţată din Centrul Vechi, știţi că trăiţi în România. Iar asta nu e vina vicepreședintelui american.
Născuţi normali, crescuţi cu ADHD
Frica, oboseala și lipsa de timp ne marchează viaţa zi de zi, iar cineva face bani grei din asta. Însă factura de plată este trecută în numele copiilor noștri.
Cine sunt privilegiaţii societăţii noastre
Este puţin ciudat ca într-o fază în care societatea este dezbinată de lupta pentru drepturi precum căsătoria homosexuală, drepturile de bază ale omului încă să fie încălcate. Suntem în sec al XXI-lea, marijuana este legală, căsătoriile homosexuale sunt legale, dar în continuare femeile nu sunt egale cu bărbaţii, negrii nu sunt egali cu albii și...
De ce femeile nu sunt niciodată mulţumite de cum arată
Când fetele se strâng la discuţii, se ajunge inevitabil la punctul în care fiecare spune ce o deranjează la ea și se încurajează reciproc pe sistemul: „Tu ai coapsele groase? Uită-te la ale mele!” Într-o asemenea conversaţie, fata care spune că se simte bine cu felul în care arată este izolată.
Culorile tăcerii
Culorile curcubeului, care în Biblie sunt pecetea păcii dintre Dumnezeu și om, au devenit, în doar câţiva ani, simbolul unui conflict ideologic între oameni, într-o societate în care „axa rușinii“ se învârte după cum dictează agenda publică.
Pastile „deștepte” pentru oameni fără timp
„Nu suntem dintre tinerii care iau pastile ca să reziste după o noapte băută prin cluburi”, explica un cercetător. „Suntem persoane responsabile”. Persoane care iau pastile neurostimulente pentru a rezista într-un domeniu extrem de competitiv și de solicitant la nivel cognitiv.




























