Creierul se distruge la beţie
Beţia ocazională sau „binge-drinking" este considerat de mulţi adolescenţi drept un ritual de trecere la maturitate. Însă așa cum susţin cercetătorii de la universitatea din Cincinnati, ultimul lucru pe care îl face băutura este să te facă mai înţelept.
Ce face ca pacea în Gaza să fie imposibilă acum
Timp de 72 de ore, în Fâșia Gaza, nu va mai trage nimeni. Cel puţin așa au convenit Israelul și Hamasul, de data aceasta, „fără condiţii”. Armistiţiul nu aduce însă pacea, care este o misiune imposibilă în regiune, așa cum este și câștigarea luptei.
Hollywood-ul răspunde unei concepţii populare despre Rai
După „Noe”, Hollywood-ul readuce în atenţia cinefililor un film inspirat din realitatea creștină. „Raiul este real” reprezintă povestea unui fiu de pastor în vârstă de patru ani dintr-un mic oraș din statul Nebraska care pretinde că a vizitat Cerul în timpul unei intervenţii chirurgicale. Subiectul a devenit scenariul filmului care a fost lansat în cursul...
Patriarhia Română răspunde la scandalul privind bugetul Bisericii
Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a emis ieri un comunicat prin care a dorit să răspundă la ceea ce a numit „o campanie agresivă de dezinformare prin mass-media" condusă de Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR), informează Basilica.ro.
Cât îi costă pe români dependenţa de alcool
Statisticile naţionale şi internaţionale referitoare la consumul de alcool în România sunt neconcludente şi pe alocuri prezintă diferenţe semnificative. Însă adevărul este acelaşi: două milioane de români sunt dependenţi de alcool, rata mortalităţii este mai mare decât în UE şi consumul este de 10 litri pe cap de locuitor. Un obicei care costă mult prea...
Plantăm speranţe pentru #Colectiv
Copacii reprezintă un simbol al imortalităţii, al puterii, al siguranţei, al ambiţiei și al sănătăţii. Copacii înseamnă, pentru noi, oamenii, aer curat, oxigen și viaţă. Cu aceste simboluri în gând și în suflet, Asociaţia AMiCUS București te invită pe 22 noiembrie, de la ora 9, lângă localitatea Snagov, la o acţiune colectivă în care vei...
Studiu pe 70.000 de adventiști: Vegetarienii trăiesc mai mult decât non-vegetarienii
Persoanele care mănâncă ponderat și consumă cu preponderenţă fructe și legume au o durată de viaţă mai mare decât persoanele non-vegetariene, demonstrează un studiu realizat pe 70.000 de adventiști de ziua a șaptea.
Traducătorii turci schimbă Biblia ca să nu-i irite pe musulmani
O traducere a Evangheliei după Matei realizată de Wycliffe Bible Translators naște controverse în Turcia. Autorii traducerii adaptate pentru turcii musulmani au eliminat cuvinte şi expresii cum sunt „Dumnezeu Tatăl" sau „Fiul lui Dumnezeu", care ar putea fi înţelese greşit de către musulmani. ...
Cea mai mare ameninţare la adresa omenirii este omenirea
Nici cutremurele, nici erupţiile vulcanice, nici asteroizii nu reprezintă o ameninţare atât de reală pentru viitorul omenirii, așa cum reprezintă omenirea însăși.
Cârjă sau baston? Religia și politica americană pentru Orientul Mijlociu
La doar 11 minute după declararea independenţei statului Israel (14 mai 1948), preşedintele american Harry Truman a recunoscut noul stat evreiesc. Deşi gestul Americii era la acel moment doar unul de facto, cel de jure având loc după primele alegeri israeliene (ianuarie 1949), semnalul internaţional a fost definitoriu. Israelul devenea un punct de tensiune şi...
Cât de vulnerabili suntem la gândirea negativă a celor din jur
Oricât de imuni ne-am propune să fim faţă de influenţa negativă a celor din jur, experienţa personală, dar și studii de specialitate, arată că reușita nu este de fiecare dată de partea noastră, existând și situaţii în care ne însușim cu ușurinţă ideile, emoţiile sau manifestările cu substrat negativ ale altora.
Veganuarie – provocarea unui ianuarie vegetarian
Fără lactate, fără ouă și fără carne, pe tot parcursul lunii ianuarie – aceasta este provocarea lansată de organizaţia nonguvernamentală britanică Veganuary, prin care reprezentanţii săi își propun nu doar să încurajeze oamenii să facă transformări la nivel de stil de viaţă favorabile sănătăţii, dar și să aducă o contribuţie benefică planetei.
Ce să NU mănânci când ai o inflamaţie
Deşi poate fi un proces dureros, inflamaţia este răspunsul sănătos al corpului atunci când există o rană sau infecţie. Concentrarea sângelui în acea zonă asigură transportul celulelor sistemului imunitar împreună cu nutrienţi cheie pentru vindecare.
Ce se întâmplă cu copiii când două mame se despart
Curţile de judecată au mari dileme de rezolvat când vine vorba despre custodia copiilor din cuplurile homosexuale. Un caz recent din Statele Unite demonstrează că legalizarea căsătoriilor homosexuale are mai multe consecinţe care nu au fost luate în considerare și la care acum trebuie găsite soluţii.
Trezorierul Vaticanului, găsit vinovat de abuz sexual
Cardinalul George Pell – considerat al treilea cel mai important oficial din Vatican și fiind cel care a avut în sarcină inclusiv gestionarea acuzaţiilor de abuz sexual la adresa unor prelaţi din ţara sa natală, Australia – a fost găsit vinovat de abuz sexual de către un tribunal din Australia.
Studiu: Dezastrele naturale sunt și o calamitate economică
Când are loc un dezastru natural pagubele materiale se discută doar în termenii proprietăţilor distruse și ai costurilor de asigurare. Însă calamităţile au un impact economic major, mai puţin discutat: cheltuielile asumate de sistemul de sănătatea publică.
Primul Război Mondial, o cruciadă sfântă?
Această vară marchează 100 de ani de la începerea primei conflagraţii mondiale. Ca realitate istorică, Primul Război Mondial a fost un instrument al politicii, iar retorica religioasă este cel mai adesea ignorată, deși a jucat un rol decisiv în configurarea ostilităţilor. Evenimentul a avut toate datele unui război sfânt.
Un cont de Instagram vânează pastorii care poartă haine costisitoare
Problema vestimentaţiei pastorilor din America a ajuns subiect de atenţie naţională după ce a fost deschis contul de Instagram PreachersNSneakers, care a strâns aproximativ 80.000 de urmăritori în numai două săptămâni.
Scriptură ţinută secretă, timp de 1.500 de ani, expusă în Turcia
O scriptură secretă, veche de 1500 de ani, care susţine că Iisus Christos a profetizat venirea profetului Mohamed urmează să fie expusă în Turcia.
Video: O poză pe zi din cel mai negru an din viaţa unei tinere bătute
Un colaj video a 365 de fotografii făcute în fiecare zi de o femeie agresată fizic de partenerul ei a devenit viral pe internet şi a reuşit să aducă în prim-plan lupta împotriva violenţei domestice.
Cercetătorii pot transforma grăsimea rea în grăsime bună
Studiind ţesutul adipos la şoareci şi la oameni, cercetătorii de la centrul medical al Universităţii Columbia din Statele Unite au descoperit o modalitatea de transformare a grăsimii albe, „rea", din organism în grăsime maro, „bună". Această descoperire ar putea fi de mare folos în lupta împotriva obezităţii.


















