Cine este primul Om Bionic din lume
Deși poate merge, poate vorbi, iar în pieptul său bate o inimă, Rex este primul Om Bionic realizat din proteze umane avansate, creat de cercetătorii britanici, informează Live Science.
Ce rămâne după ce FMI pleacă
La șase luni după ce Irlanda a părăsit programul de refinanţare al FMI, organizaţia internaţională mai pierde un „subjugat”. Premierul Portugaliei, Pedro Passos Coelho, a anunţat că guvernul a decis să iasă din programul de asistenţă financiară, fără niciun alt fel de măsuri de precauţie.
Mii de femei irakiene, traficate şi exploatate sexual
Combinaţia dintre corupţie, tabuuri religioase şi culturale şi lipsa de interes a autorităţilor a făcut ca mii de fete şi femei irakiene să devină victime ale traficului de fiinţe umane, în perioada scursă de la începutul războiului din Irak, în 2003.
Primul comisar antisclavie
Nu, nu ne-am întors în timp, dar situaţia dramatică a traficului de fiinţe umane și a sclaviei moderne impune numirea în Marea Britanie a primului comisar antisclavie independent, fost șef al diviziei de trafic uman în cadrul Metropolitan Police. În România ce s-ar impune?
Remedii naturale direct din bucătăria ta
Tusea, respiraţia neplăcută, tăieturi, anxietate, eczeme, dureri de stomac şi alte afecţiuni pot fi tratate cu câteva lucruri pe care oricine le are pe rafturile din bucătărie.
De ce banii nu-ţi vor cumpăra niciodată fericirea
Crezi că un câștig la loterie te-ar face fericit pentru tot restul vieţii? "Mai gândește-te o data!" concluzionează mai multe studii, analizate de BBC, care sugerează că rutina hedonică, compararea socială și încă un element misterios fac ca o sumă uriașă de bani să nu facă vreo mare diferenţă în viaţa oamenilor.
Industria porno îl susţine pe Obama la președinţie
Alegerile prezidenţiale în Statele Unite stau să bată la ușă și fiecare finanţare de ultim moment este bine primită. Jurnaliștii americani fac contabilitatea candidaţilor pentru că este aproape o regulă ca cine are contul mai mare să câștige alegerile. Diferenţele nu sunt foarte mari, dar Obama este în faţă, cu 686 de milioane de dolari,...
Arhitectura durabilă – între ecologie şi teologie
Creştinismul este o religie care amprentează viaţa umană de la cele mai personale şi minore detalii ale ei până la nivelul de ansamblu. Nu este de mirare că arhitectura practicată de creştini trebuie să reflecte preocupări serioase pentru conservarea mediului. Nu este o opţiune. Este parte a filosofiei creştine de viaţă.
Un studiu de 10 ani prezintă dezavantajele tratamentelor hormonale
Un studiu efectuat în ultimii 10 ani în rândul femeilor aflate la menopauză cărora li s-a administrat tratament hormonal a relevat o serie de dezavantaje care au depăşit avantajele aşteptate.
50% dintre oamenii de știinţă cred în Dumnezeu
Jumătate dintre oamenii de ştiinţă cred în Dumnezeu şi se identifică drept membri ai uneia dintre tradiţiile religioase majore ale lumii. Alţii se consideră persoane spirituale, iar unii dintre cei atei sau agnostici merg la biserică de dragul partenerului de viaţă, al copiilor sau al prietenilor.
Colindul, între închinare, socializare și superstiţie
Cuvântul „colinde" poate fi asociat mai multor imagini, în funcţie de experienţa vieţii cuiva: colindători care cutreieră comunitatea locală, folclorişti care adună creaţii populare, oameni care manifestă reverenţă faţă de naşterea Fiului lui Dumnezeu.
Cel mai mare dezastru natural din istoria Columbiei
Sute de morţi, răniţi și dispăruţi. Acesta este bilanţul celui mai mare dezastru natural din istoria Columbiei.
Decizie controversată: Producătorii de vaccin pot fi acuzaţi fără probe știinţifice
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a luat o hotărâre controversată care poate avea repercusiuni asupra știinţei medicale. Judecătorii au apreciat că un vaccin poate fi considerat sursă a unei afecţiuni chiar dacă nu există dovezi ştiinţifice în această privinţă.
Video: În India, tradiţia obligă fetiţele la prostituţie
În unele sate din India, familiile decid să îşi trimită fetiţele să se prostitueze, perpetuând o tradiţie iniţiată pe fond religios, dar continuată pentru bani.
A crescut speranţa de viaţă în Israel
Noile date ale Ministerului Sănătăţii din Israel arată că speranţa de viaţă a evreilor a crescut faţă de acum 10 ani.
Statul Islamic a eliberat 15 ostatici creştini în Siria
Un grup de cel puţin 15 creștini sirieni ţinuţi în arest la domiciliu de membri ai grupării extremiste Stat Islamic au fost eliberaţi vineri, a anunţat un ONG citat de AFP.
Studiu: Fericirea începe la 50 de ani
Pentru cei mai mulţi oameni, sentimentul de bunăstare s-a conturat mult mai clar după vârsta de 50 de ani, demonstrează un sondaj efectuat de cercetători ai Universităţii Stony Brook din New York, citat de The Telegraph.
Durerea fizică dispare atunci când creierul se concentrează în altă parte
Implicarea într-o activitate care îţi determină creierul să se concentreze la alte lucruri, și nu la durere, ar putea fi o modalitate eficientă de a micșora senzaţia dureroasă simţită, sugerează cercetătorii canadieni, citaţi de National Public Radio.
Cât timp ai la dispoziţie pentru a face o bună impresie?
Este suficientă doar o jumătate de secundă pentru ca persoanele pe care le întâlnești pentru prima dată să decidă dacă au sau nu încredere în tine, arată un studiu publicat în jurnalul PLOS One.
„Doctorul străzii” îi tratează pe oamenii invizibili pentru sistemul de sănătate
Dr. Jim Withers își poartă cabinetul în ghiozdan și 5 seri pe săptămână, împreună cu o echipă mică de voluntari și studenţi la Medicină, merge pe străzile Pittsburgului consultându-i şi oferindu-le tratament și medicamente oamenilor străzii.
Studiu: Apneea în somn poate cauza moartea bolnavilor de cancer
Sindromul de apnee în somn (SAS) poate fi foarte periculos pentru cei care suferă de cancer, conform unui studiu realizat de dr. Javier Nieto de la University of Wisconsin's School of Medicine and Public Health, care a demonstrat că există o corelaţie semnificativă între apneea de somn şi moartea din cauza cancerului.




















