Puterea atingerii – Limbajul care schimbă lumea
Atingerea este primul limbaj cu care se naște fiecare persoană. În mod instinctiv știm cum să comunicăm prin acest limbaj, deși nu știm să îi apreciem importanţa.
Bucureştiul, cea mai poluată capitală europeană
România riscă să plătească amenzi uriaşe pentru că administraţia locală a Bucureştiului nu a reuşit să reducă poluarea din capitală, anunţă Gândul. Este vorba despre o amendă de 100.000 de euro zilnic. Pentru a evita declanşarea procedurii de infringement pe mediu, Capitala ar fi trebuit să aplice, încă din 2009, 47 de măsuri antipoluare. Edilii...
Betleemul se îndreaptă spre…muzeificare
De Crăciun valuri de turişti sunt aşteptate să ajungă la Betleem, locul din care din ce în ce mai mulţi creştini rezidenţi caută să plece.
Predarea creștinismului este „lipsită de elaborare intelectuală”
O echipă de cercetători de la Universitatea Oxford a demarat un proiect de îmbunătăţire a metodelor de predare a religiei în școlile din Marea Britanie, în contextul în care, spun membrii echipei, lecţiile despre creștinism pot fi adesea „incoerente", pline de „stereotipii" sau lipsite de „elaborare intelectuală".
De ce sunt unii oameni extravertiţi, iar alţii introvertiţi?
Unele persoane preferă să îşi petreacă o mare parte din timp în compania celor din jur, îşi exteriorizează cu uşurinţă sentimentele şi emoţiile. Pe de altă parte, unii oameni sunt mult mai rezervaţi în a-şi manifesta stările interioare în faţa celorlalţi, preferând să îşi petreacă timpul singuri sau în compania câtorva prieteni apropiaţi. Modul în...
Probleme prea mari pentru cei prea mici
Au trecut doi ani de când adolescenta de doar 15 ani, Amanda Todd, s-a sinucis din disperare, în faţa violenţei verbale şi fizice îndreptate asupra ei în liceu.
Valorile-surpriză ale adolescenţilor români
Lipsa de responsabilitate, nonvalorile, superficialitatea sunt printre cele mai dese acuzaţii la adresa adolescenţilor. Din aceleași defecte ar decurge și rezultatele slabe de la examenele finale. Un studiu recent vine să completeze portretul tânărului din România. Iar rezultatele sunt surprinzătoare, contrazicând unele aspecte negative cu care ne familiarizasem.
Surprinzătorul top al „exporturilor” şi „importurilor” de misionari creştini
În anul 2010, aproximativ 400.000 de misionari creştini au călătorit din ţările de origine spre ţări în care numărul creştinilor este încă relativ mic, pentru misiuni de evanghelizare internaţionale. Aproape jumătate dintre ţările care au trimis misionari se află în emisfera sudică a globului, unde, paradoxal, densitatea creştinilor este mai mică decât în nord.
Spital bucureștean dotat cu tehnologie care depistează cancerul cu 6-18 luni înaintea altor proceduri
Spitalul Clinic Colentina pune la dispoziţia pacienţilor, în mod gratuit, cea mai modernă metodă de diagnostic imagistic, examinarea PET-CT, care poate detecta apariţia unor modificări oncologice cu aproximativ 6-18 luni înaintea altor tipuri de proceduri imagistice disponibile în prezent în România.
Fumatul ca mijloc de relaxare este un MIT
Fumatul ca mijloc de eliminare a stresului şi de relaxare este doar o impresie, lucrurile stând exact invers în realitate, demonstrează un studiu recent care a distrus mitul.
Studiu: „Niciodată nu e prea târziu să renunţăm.” Avantajele renunţării la fumat, la orice vârstă
Renunţarea la fumat reduce riscul de apariţie a cancerului pulmonar, deoarece stopează deteriorarea plămânilor și chiar permite reînnoirea mucoasei căilor respiratorii, arată un studiu recent realizat de cercetători de la Wellcome Sanger Institute și University College London.
Se cer mai multe personaje LGBT în filmele de cinema și desenele animate
De când mai multe ţări europene și state americane și-au deschis porţile spre legalizarea căsătoriilor homosexuale, grupurile pentru drepturile comunităţii LGBT scot în evidenţă toate aspectele în care societatea și sistemele legislative rămân în urmă cu privire la integrarea completă a acestei comunităţi.
De ce Facebook dăunează grav sănătăţii mintale
Dincolo de oportunităţile oferite de Facebook, reţeaua de socializare vine cu un cost psihologic imens pentru sutele de milioane de utilizatori care accesează zilnic platforma – au arătat o serie de studii.
Mormântul lui Caligula, descoperit de un hoţ
Poliţia italiană a găst mormântul pierdut al împăratului Caligula (12-41 d. Ch.), după ce a arestat un hoţ care plănuia să fure și să ducă în străinătate o statuie găsită în mormânt.
Ce nu a fost ploaia de meteoriţi din Rusia: 2 mituri spulberate
Vineri dimineaţă, regiunea Ural din Rusia se confrunta cu o ploaie de meteoriţi ce a generat cel mai puternic impact al unui asteroid cu scoarţa terestră de la explozia Tunguska, în urmă cu 105 ani. După ce panica şi confuzia au dispărut, au apărut speculaţii cu privire la fenomenul unic care tocmai avusese loc.
Ora de religie, cu ușile deschise
Termenul-limită acordat pentru înscrierea formală a elevilor la ora de religie a trecut, iar statisticile arată că un procent de aproape 90% (89,75) dintre elevii eligibili au fost înscriși pentru a putea lua parte la această oră. Procentul ar putea însă crește, după ce autorităţile au anunţat că ministerul va primi în continuare cererile de...
Radiografia religioasă a SUA: Ce influenţează religia americanilor?
Statele Unite ale Americii constituie încă o naţiune, în general religioasă. Mai mult de două treimi dintre locuitorii ţării sunt foarte religioși sau moderat religioși, potrivit unui recent sondaj Gallup. Această medie naţională ascunde însă diferenţe dramatice între regiuni.
Indonezia a executat opt traficanţi de droguri
În pofida apelurilor internaţionale, autorităţile indoneziene au executat marţi opt deţinuţi arestaţi pentru trafic de droguri. Între aceștia, unul singur era indonezian.
Nicolas Sarkozy a pierdut primul tur al alegerilor
Preşedintele în exerciţiu Nicolas Sarkozy a pierdut primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa cu 27,07%, în faţa candidatului partidului socialist Francois Hollande, care l-a devansat cu 28, 56%, conform rezultatelor Ministerului de Interne Francez, anunţă CNN.
Nutrienţii necesari femeilor odată cu înaintarea în vârstă
Odată cu înaintarea în vârstă, femeile sunt supuse riscului de a se confrunta cu diverse afecţiuni cardiologice, bolile de inimă fiind cunoscute ca principală cauză a decesului în rândul acestora.
Smoking Time Machine îţi dezvăluie cum vei arăta în câţiva ani din cauza fumatului
O nouă aplicaţie pentru smartphones creată pentru a descuraja fumatul le permite utilizatorilor să observe direct pe chipul lor efectele acestui obicei, se arată pe site-ul aplicaţiei.



















