Locul României pe harta internaţională a drogurilor
Cantitatea de droguri consumate în România s-a dublat faţă de anul 2007, se arată în Raportul Naţional Privind Situaţia Drogurilor 2011, publicat marţi de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), informează HotNews. Comparaţia cu datele din 2007 indică o creștere a consumului în rândul populaţiei de 15- 64 de ani de la 1,7% (2007)...
De ce este bine să ieși mai des în natură
Odată cu trecerea timpului, omul s-a îndepărtat treptat de mediul său natural de viaţă, adaptându-se civilizaţiei aflate într-un progres permanent. Care sunt, însă, consecinţele medicale ale acestui „divorţ“ de natură?
Arterele devin vulnerabile înainte de menopauză
O echipă de cercetători de la Universitatea Pittsburgh, Statele Unite ale Americii, a descoperit că perioada de perimenopauză (perioada de tranziţie care precede menopauza naturală) include o remodelare a vaselor de sânge, ce le face vulnerabile şi, în consecinţă, pune o serie de riscuri cardiovasculare.
Jimmy Carter despre Dumnezeu şi rolul religiei în politică
Jimmy Carter este cel de-al 39-lea preşedinte al Statelor Unite, fondator al Carter Center şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Într-un interviu pentru Huffington Post preşedintele Carter vorbeşte despre credinţă, despărţirea de Dumnezeu şi locul religiei în politică.
6 puncte-cheie despre alegerea unui nou papă
După anunţul de luni conform căruia Papa Benedict îşi va părăsi funcţia pe data de 28 februarie, Vaticanul trebuie să se pregătească pentru a-i alege un succesor.
De ce ne urăsc britanicii?
Am ajuns la sfârșitul unui an de campanie negativă, odioasă, „sub centură", proliferată de britanici împotriva românilor și bulgarilor. Indiferent de metodele folosite de canalele oficiale și neoficiale pentru a-i convinge pe englezi că românii nu se pregătesc să le invadeze ţara de la 1 ianuarie, situaţia rămâne neschimbată, exact după principiul „intră pe o...
Putin și viaţa care nu contează
Nimeni nu și-ar dori să treacă prin experienţa celor care și-au pierdut apropiaţii în tragedia aviatică din Ucraina. Sunt 298 de drame, fiecare având unicitatea și sensibilitatea ei. Dramatică este și scrisoarea unui tată adresată președintelui rus: „Putin, mi-ai ruinat viaţa!”. În spatele ei se poate ghici nu doar durere, ci și acuzarea unui mod...
Chemarea întunericului
Mai multe biserici din Florida au protestat, la sfârșitul lunii octombrie, faţă de decorarea unui parc cu motive specifice sărbătorii Halloween, acuzându-i pe organizatori că promovează imagini ale „crimei şi torturii". Show-ul a inclus prezentarea unei piese despre răzbunarea unei femei împotriva iubitului care a trădat-o. Aceasta îl torturează şi, în final, îl ucide.
Surprizele din farfurie
Etichetele de pe ambalaje te ajută să alegi produsele benefice unui stil de viaţă sănătos, dar în unele cazuri citirea lor nu e de ajuns. Iată câteva lucruri de care ar trebui să ţii cont, pentru a face alegerile potrivite atunci când mergi la cumpărături.
Cofetari creștini câștigă un proces anti-discriminare la Curtea Supremă a Irlandei de Nord
Proprietarii creștini ai unei cofetării din Irlanda de Nord au câștigat recursul într-un controversat proces anti-discriminare.
Ţările în care ești discriminat dacă nu ai o religie
Restricţiile sociale motivate de religie nu îi afectează doar pe cei religioși. Persoanele neafiliate religios cad deseori victimă celor credincioși. Iar numărul ţărilor în care se întâmplă acest lucru a crescut dramatic în anul 2017, arată un raport al Pew Research Center.
Ce vrea Facebook să mai afle despre tine
Unul din planurile importante ale Facebook este acela de a „înţelege lumea", a declarat Mark Zuckerberg în faţa investitorilor reţelei de socializare miercurea trecută, citat de Huffington Post.
Ce impact poate avea social media asupra vieţii de zi cu zi
Social media a schimbat în mod considerabil societatea noastră, punându-şi amprenta mai ales pe relaţiile interumane.
Discursul anti-gay. Sunt creştinii victimele sau autorii actelor de bigotism?
Creștinii care vorbesc împotriva homosexualităţii sunt etichetaţi ca bigoţi. În schimb, există relatări care circulă despre studenţi care au fost exmatriculaţi din cauza opoziţiei faţă de homosexualitate sau profesori concediaţi pentru oferirea unei Biblii. O victimă a atitudinii anti-creștine a fost și neurochirurgul Ben Carson, nevoit să renunţe la discursul de absolvire a cursurilor de...
Evreii favorizează musulmanii şi mormonii, în defavoarea creştinilor conservatori
Evreii americani au opinii mai favorabile despre mormoni şi musulmani decât despre cei care aparţin de „dreapta creştină", potrivit unui studiu recent publicat, despre valorile evreieşti, relatează Huffington Post.
Ce îi face pe japonezi să mărturisească crime pe care nu le-au comis
Un bărbat de 78 de ani din Japonia şi-a petrecut ultimii 47 de ani aşteptând execuţia în urma condamnării la moarte, iar acum un tribunal i-a acordat şansa unei noi judecăţi. Acesta a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind deţinutul care a așteptat cel mai mult pedeapsa cu moartea.
Primul centru privat pentru eutanasie în Olanda
Prima instituţie privată olandeză pentru eutanasie are deja o listă de aşteptare de 200 de persoane.
Cele mai periculoase riscuri medicale pentru bărbaţii de peste 50 de ani
Cincizeci de ani nu pare o perioadă de timp suficient de mare pentru a fi periculoasă din punct de vedere al degradării organismului uman. Cu toate astea, s-au realizat destule studii care arată că după această vârstă riscurile medicale cresc considerabil, mai ales pentru bărbaţi.
Pe urmele lui Iisus în săptămâna Paştelui, cu o aplicaţie Android
„Trăieşte cu Christos" (Live with Christ) este una dintre cele mai recente aplicaţii Android din Google Play. Aplicaţia îi conduce pe utilizatori în Săptămâna Mare pe urmele lui Iisus, printr-o serie de texte biblice relevante săptămânii dinaintea crucificării Sale, în urmă cu aproape 2.000 de ani.
Marea Britanie crește alerta de terorism din partea IRA
Marea Britanie a crescut alerta de terorism de la „moderat” la „semnificativ”. Aceasta înseamnă că în Anglia, Scoţia sau Țara Galilor există „o mare posibilitate” să aibă loc un atac din partea teroriștilor din Irlanda de Nord.
Vietnam: Creştinii, persecutaţi şi obligaţi să renunţe la credinţă
Autorităţile vietnameze şi-au intensificat în ultimele luni persecuţiile împotriva minorităţii creştine. Creştinii montagnarzi au fost bătuţi, arestaţi, încarceraţi şi obligaţi să renunţe la religia creştină. S-au raportat şi cazuri de tortură.



















