Vaticanul a creat o rugăciune pentru copiii nenăscuţi
Anunţul a fost făcut marţi, de Asociaţia Naţională a Episcopilor din Statele Unite, care a anunţat că rugăciunea va face parte dintr-o broşură numită „Ceremonia pentru binecuvântarea copilului în pântec", informează Associated Press.
În febra prezidenţială, Obama redescoperă ce înseamnă să fii „păzitorul aproapelui tău”
Într-un discurs electoral ţinut vineri la Universitatea din Vermont, preşedintele Statelor Unite a făcut referire la expresia din Geneza, pentru a condamna economia „pe cont propriu", relatează un site local, Burlington Free Press.
Viaţa bate filmul pentru o femeie de 80 de ani din America
Numai în filme vezi copii care reuşesc să aterizeze un avion urmând instrucţiunile de la turnul de control. De data aceasta viaţa bate filmul, după ce o femeie de 80 de ani, a reuşit să aterizeze cu succes un avion cu 2 motoare în Wisconsin, SUA, după ce soţul ei care pilota avionul, a murit...
Mama din „October Baby” are o poveste de viaţă asemănătoare cu rolul
Când i-a fost oferit scenariul „October Baby" spre lectură, Shari Rigby nici nu bănuia că povestea din film va fi atât de asemănătoare cu viaţa ei. În film, Rigby joacă rolul mamei biologice a unei tinere care descoperă că a fost la un pas să fie avortată.
„Uită de biserică, urmează-l pe Iisus” – capcanele unei soluţii simplificatoare
În această săptămână, Newsweek Magazine ilustrează coperta cu imaginea lui Iisus, reprezentat într-o variantă modernă, acompaniat de titlul articolului principal „Uită de Biserică, urmează-l pe Iisus", scris de Andrew Sullivan. Titlul pare să facă aluzie la tedinţa creştinilor de a opta pentru o religie casnică, decât una în sânul bisericii, dar de fapt abordează mai...
Studiu: Cancerul de sân este inofensiv în 25% din cazuri
De asemenea, depistarea prin mamografia de screening (detectare precoce) şi tratarea chirurgicală, prin radioterapie sau chimoterapie sunt măsuri ne-necesare în cazul unei tumori canceroase inofensive.
Atac mortal la o universitate creștină din SUA. Foto + Video
Şapte persoane au fost ucise şi alte trei rănite, luni, în timpul unui atac armat care a avut loc într-o universitate creștină din Oakland, în apropiere de San Francisco (SUA). Oficialii au anunţat că au arestat un suspect coreean, în vârstă de 43 de ani.
Șomajul în zona Euro atinge un prag istoric
Șomajul din zona Euro a atins un prag superior istoric în luna februarie: 10,8%, cel mai înalt nivel de la apariţia monedei Euro, în 1999. Statisticile Uniunii Europene arată că cel mai grav afectaţi de șomaj sunt tinerii și locuitorii ţărilor din sud.
Un istoric agnostic demonstrează existenţa lui Iisus
Într-o societate în care unii încă neagă holocaustul şi alţii se îndoiesc de originile preşedintelui american, un istoric agnostic demonstrează existenţa lui Iisus Christos.
Jimmy Carter: "Iisus nu ar fi fost de acord cu avortul"
În cele mai recente 2 interviuri, Jimmy Carter, fostul preşedinte american a dezvăluit poziţia pe care o are faţă de avort, declarând că Iisus nu ar fi de acord cu avortul.
ONU va recunoaşte drepturile sexuale ale copiilor de la vârsta de 10 ani
În aprilie, Comisia pentru Populaţie şi Dezvoltare a Organizaţiei Naţiunilor Unite va începe ultimele discuţii asupra unui documente care afirmă că tinerii şi copiii „au drepturi cu privire la sănătatea reproducătoare şi sexuală", o expresie pe care oficialii ONU o leagă de educaţie sexuală, contracepţie şi avort.
Dependenţele ascunse sub vălul islamic
Aproximativ 60.000 de femei afgane sunt dependente de droguri ilegale, printre care opium, haşiş şi marihuana, într-o ţară în care femeile se află sub sharia: nu au voie să iasă din casă neînsoţite de un bărbat şi poartă vălul islamic.
Identitatea europeană, soluţia salvării UE de la destrămare
Parlamentul European încearcă să cultive o „identitate europeană", oficiali de top spunând că aceasta este singura modalitate de a asigura o uniune de durată între statele membre.
Egipt: Frăţia Musulmană, în cursa pentru prezidenţiale
Într-un singur an, viaţa lui Khairat al-Shater s-a schimbat dramatic. În doar câteva luni, fostul prizonier politic a ajuns principalul candidat la cursa prezidenţială din Egipt, din partea Frăţiei Musulmane. Decizia partidului politic care, în repetate rânduri, a anunţat că nu va avea un candidat la funcţia supremă în stat, a...
Parlamentarii ucraineni citesc din Biblie şi se roagă regulat
Întâlnirea durează aproximativ 45-50 de minute, timp în care deputaţii prezenţi citesc versete din Biblie pe care le discută. La sfârşitul întâlnirii, fiecare deputat înalţă o rugăciune pentru ceea ce au discutat şi pentru nevoile lor şi ale celor pe care îi reperezintă în parlament, după care îşi încep ziua de lucru.
Planul Rusiei pentru a menţine Moldova sub influenţa sa
Alegerea unui preşedinte pro-european la Chişinău şi manifestaţiile unioniste tot mai îndrăzneţe ale unor formaţiuni politice deranjează în mod vizibil Federaţia Rusă, care se pare că a pregătit un plan pentru a păstra Republica Moldova în sfera ei de influenţă, informează Deutsche Welle.
FOTO: Coreea de Nord se pregăteşte de lansare
Oficiali ai Coreii de Nord au declarat luni, că partidul de guvernământ ar putea organiza o conferinţă specială pe 11 aprilie, susţinând puterea tânărului său lider, chiar înainte de o aniversare importantă şi lansarea planificată a unei rachete cu rază lungă.
A fost inventat un plastic care „sângerează” și se reface singur
Cercetătorii de la Universitatea Southern Mississippi au prezentat, lunea trecută, în cadrul conferinţei Societăţii Chimiştilor Americani, plasticul care imită pielea şi care se vindecă singur atunci când este tăiat sau zgâriat, informează site-ul The register.
Radiografia religioasă a SUA: Ce influenţează religia americanilor?
Statele Unite ale Americii constituie încă o naţiune, în general religioasă. Mai mult de două treimi dintre locuitorii ţării sunt foarte religioși sau moderat religioși, potrivit unui recent sondaj Gallup. Această medie naţională ascunde însă diferenţe dramatice între regiuni.
Milioane de dolari pentru opoziţia siriană
O coaliţie formată din 70 de state, inclusiv Statele Unite, a ajuns duminică la decizia de a trimite milioane de dolari şi echipament de comunicaţii pentru grupurile siriene de opoziţie, semnalând că diplomaţia şi sancţiunile nu sunt destule pentru a pune capăt opresiunii regimului Assad.
Studiu: naşterea mai grea azi decât pe vremea bunicii
Multe îndatoriri pot fi îndeplinite mult mai repede azi decât acum 50 de ani în urmă, dar naşterea unui copil pe cale naturală, se pare că nu este una dintre ele, potrivit unui studiu realizat de guvernul american.










