Ar putea deveni Facebook o tehnică eficientă de recunoaștere facială?
Deși gradul de acurateţe al actualelor metode de recunoaștere facială au ajuns până la 95%, unii experţi sunt de părere că nu este suficient pentru a descoperi identitatea individului. Însă Facebook ar putea contribui la creșterea acurateţei tehnicii datorită bazei impresionante de date pe care a construit-o.
Mai atent la propriile gânduri și emoţii, mai puţin ispitit de recompense imediate
Persoanele care sunt conștiente de sine, de propriile gânduri și emoţii sunt mai puţin influenţate de recompensele imediate, susţin cercetătorii de la Universitatea din Toronto Scarborough, conform unui comunicat publicat pe site-ul instituţiei.
Depresia accelerează îmbătrânirea
Persoanele care se confruntă cu episoade depresive sunt expuse pericolului de a îmbătrâni mai rapid decât ceilalţi, arată o cercetare olandeză, citată de BBC.
S-a deschis cea mai mare clinică FIV din ţară
Cea mai mare clinică privată pentru fertilizare in vitro, Columna Medical Center, a fost deschisă săptămâna trecută în Capitală.
Sărăcie radicală în cea mai bogată naţiune de pe pământ
„Tradiţiile noastre religioase ne obligă nu doar în promovarea unor acţiuni de caritate personală, ci și în implementarea unei justiţii sistemice și sociale." Aceasta este una dintre afirmaţiile apărute în The Washington Post în replică la măsurile antisociale luate în ultima perioadă de către guvernul american. Întrebarea fundamentală este dacă oamenii religioși ar trebui să...
Nuclear pentru nuclear – Obama revizuiește strategia pentru securitate
Administraţia Obama va adopta o nouă politică ce va limita circumstanţele în care Statele Unite vor folosi arme nucleare, informează AP. Acesta este un pas în respectarea promisiunii președintelui american Barack Obama de a diminua rolul arsenalului nuclear în strategia de apărare a Statelor Unite.
Africa de Sud şi-a înmormântat „cel mai de seamă fiu”
Nelson Mandela, supranumit cel mai faimos şi iubit fiu al Africii de Sud, s-a întors pe pământul natal, din orăşelul Qunu, pentru a fi înmormântat în cadrul unei ceremonii restrânse.
Preşedintele american, acuzat că permite deteriorarea relaţiei cu Israelul
Ronald Lauder, preşedintele Congresului Internaţional al Evreilor, l-a criticat pe preşedintele american Barack Obama, într-o scrisoare deschisă, publicată de The Wall Street Journal şi The Washington Post. Lauder a declarat că Obama a permis o deteriorare dramatică a relaţiilor dintre Statele Unite şi Israel. „Dincolo de încercările sale de a include...
Exodul creştinilor din Orientul Mijlociu stârneşte îngrijorări
În octombrie 2010, va avea loc la Roma un sinod care va reuni episcopi catolici şi patriarhi din Orientul Mijlociu. Reuniunea va avea loc pentru a discuta problemele care îi afectează pe creştinii din Orient, în contextul în care exodul creştinilor din această regiune a dobândit proporţii înfricoşătoare. Populaţia creştină a scăzut cu...
VIDEO: Românul genial care a construit un automobil din piese LEGO
La doar 20 de ani, Raul Oaida, un tânăr din Deva, a uimit lumea cu un proiect îndrăzneţ, denumit „Super Awesome Micro Project”. El a construit un automobil funcţionabil, confecţionat, cu mici excepţii, numai din piesele popularului joc de construcţii LEGO.
Inundaţiile din Sri Lanka – al doilea mare dezastru după tsunami
Sri Lanka a fost lovită de cel mai mare dezastru natural după devastatorul tsunami din 2004. Inundaţiile au făcut 20 de victime şi sute de mii de oameni au rămas fără adăpost. „Nu au avut niciun avertisment cu privire la furtuna care se apropia. I-a luat pur şi simplu prin surprindere", a declarat K. P....
Barbra Streisand denunţă discriminarea femeii în Israel
Artista Barbra Streisand a denunţat luni discriminarea femeii în cadrul practicilor religioase iudaice, într-un discurs susţinut la Universitatea Ebraică din Ierusalim, care i-a acordat un doctorat onorific, relatează Huffington Post.
Căsătoriile homosexuale contrazic religia creștină
După ce ţările nordice și occidentale au recunoscut dreptul la uniune sau căsătorie civilă și religioasă a partenerilor homosexuali, în ultimele două luni a atras atenţia valul de adoptări legislative în ţări majoritar catolice. Portugalia și Argentina sunt cele mai noi ţări care dezvăluie prăpastia între credinţa declarată a populaţiei și legislaţia ce contravine Scripturii...
„Un timp întunecat pentru drepturile omului”- raportul Human Rights Watch 2019
Raportul anual al organizaţiei Human Rights Watch s-a concentrat încă din 1989, când a fost dat publicităţii, asupra statelor cu regimuri autoritare. Mai nou, în atenţia organizaţiei au intrat autocraţii și populiștii, dar și apărătorii democraţiei, care rezistă exceselor autocratice.
Pakistanul şi Caşmirul, înghiţite de ape
Cel puţin 110 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva mii au rămas pe drumuri din pricina inundaţiilor provocate de ploile torenţiale care s-au abătut asupra regiunii de nord-vest a Pakistanului şi în Caşmir, transmite AFP.
Marea Britanie, gata să aprobe familiile cu trei părinţi
În Parlamentul britanic a ajuns zilele acestea un proiect de lege care permite părinţilor care apelează la procedura fertilizării in vitro să solicite material genetic de la o a treia persoană.
Băieţel cu trei părinţi biologici, născut în Grecia
O echipă de medici ginecologi specialiști în fertilizare, din Grecia și din Spania, a ajutat la nașterea primului copil conceput de trei persoane pentru a compensa infertilitatea mamei.
Premieră medicală: Întinerirea unui organ, în corpul subiectului
Experţii de la Universitatea Edinburgh au reușit cu succes să regenereze un organ afectat, care este esenţial sistemului imunitar. Reușita este cu atât mai importantă, cu cât organul regenerat se afla, în timpul procesului, în corpul unui animal viu.
România, condamnată la CEDO din cauza fumatului pasiv din pușcării
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marţi despăgubirea cu 10.000 de euro a unui deţinut din Botoşani, ca urmare a condiţiilor "inumane şi degradante" suferite în închisoare, scrie Agerpres.













