Amnesty: Pacienţi torturaţi în spitalele din Siria
Pacienţii aflaţi în spitalele controlate de guvern în Siria sunt torturaţi în încercarea de a suprima revolta, se arată într-un raport al Amnesty International.
Coreea de Sud: La închisoare pentru un comentariu pe Twitter
Park Jung-geun a preluat pe contul său de Twitter mesaje date de oficiali din Coreea de Nord, precum rapoarte despre călătoriile prin ţară ale fostului lider Kim Jong Il, sau comentarii negative despre Coreea de Sud. Lui i s-a părut amuzant, dar ar putea fi condamnat la 7 ani de închisoare pentru asta.
„De ce suntem singuri?” | Siria, ţara crizelor suprapuse
După mai bine de un deceniu de război civil, în care au pierit peste 300.000 de civili, Siria este lovită de o nouă criză. Oamenii sapă din nou morminte, pentru adulţi și copii care reușiseră să supravieţuiască războiului.
Cine are 2 ani și un record naţional la tragerea cu arcul?
Dolly Shivani Cherukuri va împlini săptămâna viitoare trei ani. Dar înainte de această aniversare a intrat în Cartea Recordurilor din India pentru cât de bine trage cu arcul.
China: Ministru condamnat la moarte pentru fapte de corupţie
O curte de justiţie din China l-a condamnat luni pe fostul ministru al Căilor Ferate, Liu Zhijun, la moarte, cu amânare pentru doi ani și posibilitatea de reducere a sentinţei la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat pentru luare de mită și abuz de putere.
Luaţi-vă adio de la Siria!
Emisarul din partea ONU şi a Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan, a trimis invitaţii principalelor puteri pentru a lua parte la o şedinţă de urgenţă, care va avea loc sâmbătă la Geneva, unde el va prezenta nu un nou plan de pace, ci planul pentru formarea unui guvern de tranziţie în Siria.
Fratele președintelui afgan a fost asasinat
Ahmad Wali Karzai, fratele cel mic al preşedintelui afgan Hamid Karzai a fost ucis, marţi, la Kandahar, au anunţat autorităţile locale citate de AFP.
Mâine, China își va decide viitorul pentru următorii 10 ani
Sâmbătă va demara la Beijing cea de-a treia plenară a Partidului Comunist. Summitul liderilor chinezi are loc o dată la 10 ani, când se decide direcţia economică pe care China o va în următorul deceni
Portretul deformat al femeii saudite
O informaţie tulburătoare, potrivit căreia o tânără saudită ar fi fost ucisă cu pietre de poliţia religioasă fiindcă avea cont pe Facebook a făcut înconjurul reţelei, revoltând și dezgustând utilizatori din diverse colţuri ale lumii, inclusiv România. Sursele știrii nu pot fi verificate, însă intuiţiile publicului larg despre abuzurile asupra femeii în Arabia Saudită au...
Cum arăta Irakul în anii ’50 (video-doc. de la Pathé)
Astăzi nu poţi spune Irak fără să asociezi ţara cu Statul Islamic și cu Al Qaida. Dar altfel stăteau lucrurile în anii '50, când casa de producţie Pathé News a mers în Bagdad pentru a documenta și arăta lumii viaţa într-unul dintre izvoarele civilizaţiei.
Fukushima: Riscurile pentru sănătate nu cresc
Deși Agenţia Japoneză pentru Securitate Nucleară a ridicat ieri nivelul de gravitate al accidentului nuclear de la Fukushima la 7 (nivelul maxim), Organizaţia Mondială a Sănătăţii a reiterat mesajul că riscurile pentru sănătatea celor aflaţi la cel puţin 40 km de centrală rămâne neschimbat.
Senatul american a votat o rezoluţie împotriva Iranului, în cazul pastorului condamnat la moarte
Camera Reprezentanţilor din Senatul american a adoptat o rezoluţie prin care condamnă guvernul de la Teheran pentru arestarea pastorului creștin Youcef Nadarkhani și cere eliberarea lui imediată, informează Christian Post.
Esenţiale azi, 20 noiembrie
Negocierile pentru bugetul Uniunii Europene 2019, fără rezultat
Europarlamentarul Siegfried Mureșan spune că negocierile pentru bugetul UE 2019 s-au încheiat acum fără rezultat, iar principalul...
Și dacă i s-ar întâmpla copilului tău? (video)
Astăzi am intrat în al treilea an de război civil în Siria. Cu toate astea, rămâne în continuare un conflict în care nimeni nu intervine cu o soluţie, în timp ce bărbaţi, femei și copii mor în fiecare zi. Pentru noi, cei neimplicaţi, cei detașaţi de situaţie, este greu să înţelegem gravitatea situaţiei din confortul...
India: credincioșii se opun demolării lăcașurilor ilegale
Autorităţile din India se confruntă din ce în ce mai des cu o situaţie cel puţin incomodă. Tot mai multe construcţii religioase apar ilegal în spaţiul public și, odată ridicate, sunt extrem de dificil de dărâmat fără proteste violente din partea credincioșilor.
China ar putea deveni pionul 2 al FMI
China ar putea să devanseze Germania, Franţa sau Marea Britanie, devenind a doua sau a treia forţă a Fondului Monetar Internaţional, dacă planurile de reformă, vizând acordarea unei ponderi mai mari ţărilor emergente vor fi aplicate.
China a intrat în criză de metale rare
Rezervele de metale rare ale Chinei, care deţine cel mai mare procent din aceste zăcăminte la nivel mondial, sunt exploatate în mod excesiv, lucru care atrage mai multe consecinţe negative.
China eliberează o mamă dintr-un lagăr de reeducare
O mamă din China a obţinut o mare victorie luni, după ce a câștigat în faţa legii lupta împotriva autorităţilor din provincia Hunan, care au trimis-o într-un lagăr de reeducare după ce aceasta ceruse pedepse mai mari pentru bărbaţii care îi violaseră și răpiseră fiica.
Un profesor creştin a reuşit să deschidă o universitate în Phenian
O universitate tehnică fondată de mai mulţi cercetători evanghelici şi-a deschis oficial anul de studiu luni. Nimic neobişnuit până aici. Ceea ce schimbă datele problemei este faptul că universitatea este localizată în capitala Coreei de Nord.
Media zilnică a deceselor din Moscova a ajuns la 700
Rata deceselor în Moscova a urcat la o medie de 700 pe zi, în timp ce aproximativ 550 de incendii sălbatice continuă să ardă pe teritoriul Rusiei, în cel mai devastator dezastru cauzat de caniculă pe care l-au înregistrat meteorologii ruşi în ultima mie de ani, transmite AP.














