Esenţiale azi, 28 iunie
Spital din România, dotat cu un robot care omoară bacteriile
Autorităţile din România vor dota în toamna aceasta Spitalul „Victor Babeş” din Bucureşti cu un...
Cât de periculoasă este tuberculoza?
Tuberculoza este considerată „al doilea cel mai mare criminal mondial cauzat de un singur agent infecţios", fiind depășită doar de infecţia cu virusul HIV care provoacă SIDA, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). În fiecare zi, zeci de români contractează această maladie, iar rata mortalităţii depășește media europeană.
În România, consumul de droguri începe la 13 ani
Vârsta la care tinerii încep să consume droguri este de 13 ani, iar vârsta medie de consumare a drogurilor este de 17,3 ani, avertizează specialiștii de la Agenţia Naţională Antidrog. În anul 2016, peste 300 de copii cu vârste între 11 și 18 ani au beneficiat de tratament în urma consumului de droguri.
Noua axă Ankara-Moscova trimite România în corzi
„Nu mă interesează ce spune UE” este una dintre ultimele declaraţii cu adresă precisă ale sultanului Erdogan, care demonstrează starea de iritare din Turcia. Între timp, un amplu marș în favoarea democraţiei a avut loc în celebra piaţă Taksim. În mod clar, în Turcia jocurile încă nu s-au încheiat, iar dictatura prezidenţială care se profilează...
România: Voluntarii contribuie la realizarea unui drum de 950 km
Un traseu pentru drumeţii numit Via Transilvanica, lung de 950 de km, va străbate Transilvania și va face legătura între Drobeta Turnu Severin (locul în care a intrat în ţară prima oară Regele Carol I) și Putna (unde se odihnește Ștefan cel Mare).
The Empty Shop – primul concept de magazin gol din România
Primul magazin gol din România s-a deschis săptămâna trecută în București, în mall Promenada – iniţiatorul proiectului –, în parteneriat cu organizaţia Let’s Do It, Romania!.
Încălzirea climei deja ne afectează – Doi români, morţi în ultima săptămână
Discuţiile despre efectele încălzirii climei se poartă mereu la viitor. Așteptăm să vedem când exact o să fie destul de grav încât să ne convingem că e un fenomen real și extrem de grav. Dar cercetătorii avertizează că este deja prea târziu pentru necredinţa noastră. Clima ne omoară deja. Și vedem asta chiar în România.
În România, băuturile carbogazoase ar putea fi interzise minorilor
Deputatul Alin Popoviciu dorește să înainteze Camerei Deputaţilor un proiect legislativ conform căruia comercializarea băuturilor carbogazoase să intre sub incidenţa legilor care regularizează comerţul...
Știrile false duc la închisoare sau… în Senat
Ce poate fi mai intrigant pentru americani decât descoperirea faptului că Hillary Clinton este capul unei reţele de pedofilie și ritualuri satanice? Și ce poate fi mai intrigant pentru români decât descoperirea că premierul Cioloș este fiul lui George Soros?
A fugit de foametea din Somalia, iar acum flămânzește în România
Nu o cunoașteţi. Nu o vedeţi. Nu îi veţi ști decât pseudonimul, Alzina, care în limba arabă înseamnă „femeie”. La acest nivel generic va trebui să vă atașaţi de această persoană, dacă vreţi să o ajutaţi. E greu, dar nu e imposibil.
Bogaţi pe hârtie, săraci în buzunare: Ce se întâmplă cu economia românească?
România este un paradox economic. Un raport al Comisiei Europene evidenţiază contradicţia dintre faptul că, la sfârşitul anului trecut, România a avut cea mai mare creştere economică trimestrială din UE, dar a rămas în continuare a doua cea mai săracă ţară din blocul comunitar. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atrăgea atenţia în cadrul unei conferinţe organizate...
Frica de a îmbătrâni în România
„Bătrâneţea a devenit insuportabilă, o boală rușinoasă pe care trebuie s-o ascunzi, ca pe alimente, în încăperi întunecate, reci și izolate.” (Mircea Mihăieș)
S-a lansat programul de credite fără dobânzi
Guvernul României a dat start proiectului „Investește în tine”, ceea ce înseamnă că, începând de luni, românii vor putea accesa linii de credit fără dobânzi. Anunţul a fost făcut de premierul Viorica Dâncilă joi, când au fost semnate documentele de garantare şi de plată destinate derulării programului.
Referendumul, o discuţie încă neterminată
Și dacă la final, indiferent de rezultatul referendumului de săptămâna viitoare, vom constata că România a ratat lecţia?
România: Testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin și a celui mamar
Femeile din ţara noastră vor putea fi testate gratuit în vederea depistării precoce a cancerului de col uterin și mamar, în următorii cinci ani, în cadrul Programului Naţional pentru Sănătatea Femeii ce va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile. Programul a fost iniţiat de către Ministerul Sănătăţii.
Lupta pentru viaţă din maternităţile de stat
Jumătate dintre copiii născuţi prematur în România mor din cauza lipsei de echipamente care să îi ţină în viaţă.
Rusaliile, o sărbătoare a depășirii barierelor
Duminică, pe 27 mai, creștinii ortodocși din România sărbătoresc Rusaliile, la o săptămână distanţă faţă de sărbătoarea catolică. Luni, 28 mai, va fi zi liberă de la stat, așa că topul căutărilor Google legate de sărbătoare oferă preponderent idei de călătorii. Însă, mai mult decât a oferi prilej pentru încă o minivacanţă, această sărbătoare ne...

























