Întâlnire diplomatică pentru sancţionarea Iranului

Italia este gazda unei întâlniri între Statele Unite şi aliaţii ei, privind posibilele sancţiuni împotriva Iranului, într-o încercare de a opri presupusa înarmare cu arme nucleare.

Zăcământ de gaze descoperit în Oltenia

OMV Petrom a descoperit în zona Olteniei un zăcământ de gaze. Din informaţiile preliminare, acesta ar putea fi cel mai important zăcământ descoperit pe teritoriul României în ultimii şase ani.

Obama mediază în Afganistan o pace departe de realitate

În timp ce Barak Obama discută la telefonul cu preşedintele afgan, Hamid Karzai, despre procesul de pace din Afganistan, mai mult de 2.000 de afgani protestează în faţa principalei baze militare americane, după ce trupele au distrus mai multe copii din Coran şi alte obiecte religioase.

FMI s-a jucat de-a criza cu statele est europene

O ipoteză şocantă lansată de viceguvernatorul băncii centrale a Cehiei, Mojmir Hampl, a făcut valuri în presa internaţională: Fondul Monetar pentru Investiţii a accentuat anul trecut criza economică din Europa de Est pentru a-şi spori activitatea.

Guvernul egiptean nu e lăsat să demisioneze

Guvernul egiptean a demisionat ca urmare a protestelor violente care au avut loc în Cairo şi în alte oraşe ale ţării. Decizia a fost luată din cauza „circumstanţelor dificile prin care trece ţara", a declarat Mohamed Hijazi, purtătorul de cuvânt al guvernului.

Wikileaks, modelul de (in)amic public

China s-a săturat de „copilul răsfăţat” Coreea de Nord; regele Arabiei Saudite le cere americanilor „să-i taie capul șarpelui” Iran; Hillary Clinton a trimis spioni direct la ONU; Rusia este „stat-mafiot”, liderul religios al Iranului are cancer și va muri în câteva luni...

Raport CE evidenţiază problemele de integritate ale României

Un raport al Comisiei Europene privind relaţia României cu Uniunea Europeană relevă, într-un ton apreciat de editorii EurActiv ca fiiind „diplomat", că noile autorităţi din România şi-au făcut treaba parţial, fără să implementeze cele mai dificile părţi, în special cele referitoare la independenţa sistemului judiciar, iar probleme cu privire la...

Decizia privind atacarea Siriei menţine marile puteri în tensiune

Marţi, președintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, a anunţat că va susţine proiectul de rezoluţie al lui Barack Obama privind întreprinderea de acţiuni militare împotriva guvernului sirian. „Este un lucru pe care Statele Unite, ca ţară, este necesar să îl facă", a justificat republicanul. „Inamicii noştri din lume trebuie să înţeleagă că nu vom...

India: cel mai mare furt de energie din lume

India este ţara cu cele mai mari pierderi de energie provocate din cauza furtului, la nivel mondial. Circa o treime din producţia naţională este sustrasă din reţea prin diverse instalaţii artizanale, scrie Mediafax.

Marea Britanie a spionat Rusia cu o piatră falsă

Oficialii ruşi au acuzat în 2006 Marea Britanie că foloseşte dipozitive precum piatra falsă, în care este ascuns un dispozitiv pentru a-i spiona. Ambasadorul Angliei la Moscova de atunci, Tony Brenton, a negat acuzaţiile. Recent însă, un fost oficial guvernamental a recunoscut că acuzele ar fi fost fondate.

CS Monitor despre costurile prea ridicate ale spionajului

O analiză semnată de redactorul-șef al prestigioasei publicaţii Christian Science Monitor avertizează cu privire la repercusiunile programelor de spionaj desfășurate, cu preţul imaginii internaţionale, de Statele Unite.

Sarkozy spune "nu" homosexualităţii şi eutanasiei

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat sâmbătă că se opune homosexualităţii şi eutanasiei, reafirmându-şi poziţia conservatoare în ceea ce priveşte câteva probleme sociale şi economice.

Ziua în care a fost redefinită trădarea

Ieri, un tribunal militar l-a găsit pe soldatul american Bradley Manning vinovat de majoritatea capetelor de acuzare, mai puţin de trădare, cea mai gravă acuzaţie care fusese formulată împotriva lui, pentru care risca închisoare pe viaţă. Verdictul constituie un precedent periculos pentru jurnalismul de investigaţie din SUA.

Afganistanul investighează ONG-uri acuzate de prozelitism

    Autorităţile afgane au demarat acţiuni de investigaţie asupra unor grupuri de organizaţii neguvernamentale, care au fost acuzate de prozelitism creștin, o infracţiune pasibilă de pedeapsa cu moartea. Cercetările au fost pornite după ce presa locală a publicat un reportaj despre o organizaţie norvegiană, despre care s-a spus că răspândesc creștinismul.

India: protest uriaş împotriva corupţiei

Nu mai puţin de 70.000 de oameni au ieşit pe străzile capitalei indiene New Delhi strigând "Ajunge!", într-un protest uriaş împotriva corupţiei.

Esenţiale azi, 5 iunie

Populiștii din Italia formează guvernul

Turcia tot mai eurosceptică şi dezinteresată de aderare

Anul 2013 vede în Turcia un interes tot mai scăzut faţă de integrarea Turciei în Uniunea Europeană. O spun politicienii şi o confirmă sondajele de opinie recente.

În post, nemţii se abţin de la Internet

Peste un sfert dintre germani plănuiesc să postească anul acesta înaintea Paștelui, renunţând la plăcerea... Internetului. Cel puţin așa reiese din rezultatele sondajului companiei germane de asigurări DAK, citată de Deutsche Presse-Agentur.

Argentina, sub şocul pruncuciderilor

În ultimele două luni, argentinienii urmăresc detaliile unor anchete care au îngrozit întreaga societate. „Cazul Nicole", „cazul Thomas" sau „cazul Gaston" sunt doar câteva dintre poveştile unor copii care au căzut victime propriilor părinţi.

2.400 amendamente la buget în favoarea bisericilor

Parlamentarii români au depus cca. 2.400 de amendamente la proiectul Legii bugetului de stat 2011 pentru construcţia de clopotniţe, repararea acoperişurilor unor biserici, împrejmuirea cimitirelor cu garduri şi construirea de săli de mese pentru lăcaşurile de cult.

Preşedintele BCE: recuperarea economică a zonei euro poate eşua

Există riscul ca recuperarea economică a zonei euro să eşueze, a declarat, miercuri, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, anunţă Mediafax.