Ucrainenii au numit un președinte interimar baptist

Oleksandr Turcinov, ales duminică președinte interimar al Ucrainei, după destituirea lui Viktor Ianukovici, a avut un parcurs politic în tandem constant cu cel al fostului premier Iulia Timoșenko. În plus, interesant pentru ţara predominant ortodoxă, Turcinov activează și ca pastor baptist.

Spania catolică are o nouă lege a avortului

O nouă lege care reglementează avorturile a intrat în vigoare ieri în Spania. Măsura a fost primită cu proteste de mai multe grupuri pro-life. Atunci când legea a fost propusă, în toamna trecută, aproximativ 1 milion de oameni au protestat mărșăluind pe străzile Madridului.

În mijlocul războiului, Assad amnistiază toţi „criminalii”

Preşedintele Bashar al Assad a anunţat marţi că a semnat un decret de amnistiere pentru toţi „criminalii", numindu-i aşa pe rebelii arestaţi de la începutul războiului până acum. Această decizie este un semn de reconciliere cu opoziţia, înainte de întâlnirea care ar putea să pună capăt războiului civil, la Geneva, în luna noiembrie.

Puterea reduce la tăcere jurnaliştii opoziţiei. La propriu

Manifestaţiile de stradă din Kiev par a fi abia la început, într-un final de an marcat de proteste proeuropene şi antiruse. Ce a aprins din nou spiritele pe 25 decembrie a fost agresarea unei jurnaliste de investigaţii care a fost bătută până la pierderea cunoştinţei de susţinători ai partidului aflat la conducere.

Soldatul care a împuşcat 16 civili în Afganistan „nu-şi aminteşte nimic"

După 7 ore petrecute în compania avocatului său, soldatul american Robert Bales a declarat că nu îşi aminteşte nimic şi că pledează nevinovat.

Mexicul are nevoie de o revoluţie morală

Legalizarea drogurilor nu va rezolva problemele ţării, fiindcă este nevoie de o "revoluţie a conştiinţei" pentru a combate violenţa şi crima organizată în Mexic, a transmis reprezentantul arhidiocezei Xalapa din Mexic, într-un comunicat de presă citat de Cahtolic News Agency.

De ce iubește Putin problema Snowden

Vladimir Putin pare să fi primit un cadou neașteptat din partea lui Edward Snowden, fostul analist NSA, acuzat de spionaj, atunci când a aterizat pe sol rusesc.

Religia nu are ce căuta în politică – dezbateri pe o lege pro-gay

Religia nu are ce căuta în politică, au susţinut ministrul irlandez al justiţiei și liderul verzilor, stârnind o puternică controversă. Citată de Christian Telegraph, poziţia lor vine în contextul în care, în Irlanda un aprins subiect de discuţie este o lege civilă care prevede parteneriatul social între homosexuali.

Maxim istoric pentru creditele de consum în lei

Stocul creditelor de consum în lei acordate populaţiei a atins în luna mai un nou maxim istoric şi a ajuns la un nivel de 34,5 miliarde de lei, în creştere cu 10% faţă de anul trecut, potrivit datelor BNR.

Bulgarii, de trei ori mai corupţi decât restul europenilor

În Bulgaria au loc, lunar, circa 150.000 de cazuri de mită. Numărul este de trei ori mai mare decât media europeană, corupţia în Bulgaria fiind calificată drept o „problemă endemică", potrivit Centrului pentru Studiul Democraţiei (CSD) de la Sofia, citat de Mediafax.

Protest: Părinţii nu vor să dea copiii la clasa pregătitoare

Sindicalişti şi părinţi vor picheta în faţa Ministerul Educaţiei pe 29 februarie, între orele 12.00 - 14.00, cerând blocarea aplicării prevederilor referitoare la debutul clasei pregătitoare în anul şcolar 2012-2013, informează Adevărul.

Primul paralimpic nord-coreean, model pentru o ţară întreagă

De obicei, principalele cotidiane ale lumii nu scriu prea mult despre despre Jocurile Paralimpice, formă a Jocurilor Olimpice la care participă persoane cu handicap. Însă, pentru un sportiv s-a făcut o excepţie. Rim Ju Song este primul şi singurul nord coreean care a participat vreodată la Jocurile Paralimpice, un model pentru întreaga ţară.

Putin a făcut primul pas oficial spre anexarea Crimeei

La câteva ore după ce a semnat ordinul prin care recunoaște independenţa și suveranitatea Republicii Crimeea, Vladimir Putin a făcut primul pas oficial spre anexarea Crimeei la Rusia. Deciziile Kremlinului se succed cu repeziciune și sfidează sancţiunile aplicate de SUA și UE, cele mai grave de la Războiul Rece încoace.

Grecia a ajuns la cel mai scăzut nivel de rating din lume

Grecia a devenit luni, 13 iunie, ţara cu cel mai mic rating de creditare din lume. Agenţia Standard & Poor's a retrogradat Grecia cu trei puncte afirmând că o restructurare a datoriilor va echivala cu incapacitatea de plată, informează agenţia Reuters.

Nimeni nu e imun: Moody a retrogradat ratingul Germaniei

Astfel, Germania riscă să-şi piardă atât de râvnitul rating AAA, întrucât agenţia de rating Moody a retrogradat perspectiva Germaniei de la „stabil" la „negativ". Mai mult decât o lovitura în orgoliul german, măsura poate avea consecinţe serioase asupra zonei euro.

Papa Francisc I – Personalitatea anului 2013

În bine sau în rău, în fiecare an vieţile noastre, ale tuturor, sunt influenţate de acţiunile celor care, pentru un timp, au în mâinile lor pârghii cu care pot să miște lumea. Dacă ești un cetăţean de la marginea „satului global“ s-ar putea să nu îţi dai seama, dar, în mod indirect, viaţa ta a...

Americanii cred că Obama ar putea fi Antichristul

    Un mare număr de americani au păreri extreme despre preşedintele Barack Obama. Este concluzia cărţii lui John Avlon (Wingnuts: How the Lunatic Fringe Is Hikacking America).     În baza unui Sondaj Harris, realizat în SUA în perioada 1-8 martie a.c. Astfel, conform cercetării, 40% cred că Obama este socialist, 32% cred că este musulman, 23%...

Curţile europene impun „dreptatea homosexuală”

Curtea de Justiţie a UE și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au dat joi două verdicte care îi bucură activiștii pro-gay, întrucât ambele împing Europa spre recunoașterea și protejarea legală a homosexualilor.

Francul elveţian va fi "apărat cu orice preţ"

Banca Naţională a Elveţiei a șocat pieţele marţi, 6 septembrie, după ce a anunţat o rată minimă de schimb valutar între euro și francul elveţian. Reuters scrie că, folosind un limbaj dintre cele mai dure din era modernă, BNE a spus că nu va tolera un curs mai mic de 1,20 franci elveţieni pentru un...

Fundamentalism religios de Ziua Îndrăgostiţilor

Un oficial al poliţiei religioase (muttawa) din Arabia Saudită a declarat, sub protecţia anonimatului, că mai mulţi proprietari de magazine din Riyadh, capitala regatului, au fost somaţi să retragă de la vânzare produsele roşii asociate cu sărbătoarea îndrăgostiţilor.

Ahmadinejad se mobilizează pentru disturgerea sionismului

Pe 27 ianuarie, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a îndemnat pe toţi musulmanii să-şi mobilizeze resursele pentru a „stârpi" sionismul, informează site-ul ASSIST Ministries.