Obama își face public certificatul de naștere
Președintele Statelor Unite, Barack Obama a solicitat statului Hawaii să emită o copie detaliată a certificatului său de naștere. Măsura extraodinară a fost luată pentru a răspunde criticilor care contestă că Obama s-ar fi născut pe teritoriul Statelor Unite și, deci, nu ar avea dreptul să deţină funcţia de președinte.
Comisia Europeană sare în ajutorul Spaniei
Comisia Europeană a oferit Spaniei mai mult timp pentru a-şi reduce deficitul bugetar şi un ajutor direct pentru a recapitaliza băncile cu datorii mari, după ce miercuri, costurile de creditare au ajuns aproape de nivelul record de 6,8%.
Inculpaţii în dosarul atentatelor din 11 septembrie cer renunţarea la pedeapsa cu moartea
Avocaţii celor cinci acuzaţi pentru comiterea atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 au cerut să se renunţe la pedepsa cu moartea. Aceştia au făcut trimitere la Convenţia ONU împotriva torturii, care condamnă relele tratatemente suferite de clienţii lor în timp ce erau deţinuţi în închisori secrete ale CIA, înainte de a ajunge la Guatanamo.
Vicepreşedintele sirian vrea un guvern de uniune naţională
Vicepreşedintele sirian vrea să facă o înţelegere istorică pentru a pune capăt războiului civil, şi anume formarea unui guvern de uniune naţională, confom presei libaneze.
Guvernul brazilian vrea interzicerea programelor religioase televizate
Guvernul brazilian a anunţat un decret legislativ prin care urmărește aplicarea de interdicţii în privinţa închirierii de canale TV și radio în ţară.
Britanicii organizează o campanie antimulticulturalism
În timp ce retorica britanică antiimigranţionistă este tot mai clară, prim-ministrul David Cameron afirmă clar că Marea Britanie trebuie să spună un „Nu” hotărât imigranţilor din ţările est-europene.
S-a lansat fondul permanent de salvare a zonei euro
Descrisă de către șeful Eurogroup drept „o etapă istorică în construcţia uniunii monetare", lansarea Mecanismul European de Stabilitate (MES) luni, a fost aplaudată de miniştrii de Finanţe din zona euro.
În China atee s-au organizat competiţii sportive pentru credincioşii diverselor religii
Jocuri religioase au avut loc în China ateistă. Călugări budişti şi călugăriţe taoiste s-au întrecut cu credincioşi musulmani, catolici şi protestanţi într-o serie de activităţi sportive care s-au desfăşurat pe parcursul acestei săptămâni în provincia Yunnan.
Medvedev: Situaţia din Libia e ieșită de sub control
Liderul de stat al Rusiei susţine că situaţia din Libia a scăpat de sub control și nici măcar Alianţa Nord-Atlantică nu mai stăpânește problema.
Portugalia va lua 78 mld euro, ajutor internaţional
Portugalia a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, privind asumarea unui sprijin financiar de 78 de miliarde de euro, a anunţat premierul portughez Jose Socrates.
Ambasadorul francez critică inegalităţile României
În cadrul unei conferinţe pe tema politicii de coeziune ca instrument pentru depăşirea inegalităţilor de dezvoltare teritorială, Henri Paul, ambasadorul Franţei, a afirmat că noua politică în acest domeniu, care va începe din 2013, va aduce noi echilibre bugetare.
Punkistele anti-Putin, terorizate şi înfometate
Cu aceste declaraţii a debutat ieri procesul în care cele trei fete ale grupului feminist rus Pussy Riot sunt acuzate de huliganism, instigare la ură împotriva creştinilor şi tulburarea liniştii publice, pentru care riscă şapte ani de închisoare.
Rănile invizibile ale copiilor sirieni (VIDEO)
Obișnuiţi cu mirosul de sânge și fum, adaptaţi realităţii bombardamentelor neașteptate, copiii din Siria au văzut lucruri care ar destabiliza psihic chiar și un adult: oameni murind și o ţară în plină distrugere.
Turcia: Fost șef militar primește închisoare pe viaţă
Unul dintre cei mai importanţi foști lideri ai armatei turce a fost condamnat la închisoare pe viaţă, acuzat pentru că a încercat, împreună cu alţi acuzaţi, să dea o lovitură de stat.
Uciderea lui ben Laden și-a găsit critici peste tot în lume
Cancelarul german, Angela Merkel, a primit „cu bucurie" vestea morţii lui Osama ben Laden. Mai mulţi lideri politici creștini au criticat-o pentru această atitudine. Situaţia s-a repetat în mai multe ţări, din Asia până în Occident, din Orientul Mijlociu în SUA.
Un trilion de dolari pentru susţinerea monedei euro
UE va apăra euro „cu orice preţ", afirmă Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri monetare. Ca o confirmare, un trilion de dolari este suma record asupra căreia au căzut de acord duminica acesta băncile centrale europene pentru cumpărarea de titluri de stat (bonduri) emise de guvernele ţărilor din zona euro.
Libia: Gaddafi a acceptat o propunere de pace
Liderul libian Muammar Gaddafi a acceptat etapizarea unei soluţii politice pentru finalizarea conflictului din Libia, a declarat președintele Africii de Sud, Jacob Zuma, după o întrevedere cu omologul libian.
„Stare de urgenţă” la Fukushima din cauza scurgerilor de apă radioactivă
Japonia a intrat în „stare de urgenţă" după ce au fost înregistrate scurgeri de apă radioactivă în Oceanul Pacific, provenind de la centrala nucleară Fukushima, a declarat un oficial al agenţiei de supraveghere nucleară, citat de Reuters.
Şomajul şi sărăcia la un nivel ridicat
Conform estimărilor OCDE, rata şomajului va atinge, în 2010, cel mai ridicat nivel de la al Doilea Război Mondial şi până astăzi. În SUA, sărăcia a atins cel mai ridicat nivel începând din 1998, potrivit unui raport publicat de Biroul American de Recensământ.
UE negociază cu Ucraina numai în schimbul eliberării Iuliei Timoşenko
Cheia încheierii unui acord de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina este fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko. Reprezentanţii UE au declarat că vor negocia doar atunci când Timoşenko va fi eliberată din închisoare, unde stă de peste doi ani de zile. Acordul de asociere prevede crearea unei zone de liber-schimb cu UE.
G20 a făcut primul pas spre echilibru
Țările G20 au ajuns la un acord în privinţa indicatorilor economici cu ajutorul cărora să gestioneze dezechilibrele economice.












