Încălzirea climei deja ne afectează – Doi români, morţi în ultima săptămână

Discuţiile despre efectele încălzirii climei se poartă mereu la viitor. Așteptăm să vedem când exact o să fie destul de grav încât să ne convingem că e un fenomen real și extrem de grav. Dar cercetătorii avertizează că este deja prea târziu pentru necredinţa noastră. Clima ne omoară deja. Și vedem asta chiar în România.

„Nu există dovezi” cu privire la masacrarea tribului Yanomami

Autorităţile din Venezuela care se ocupă de investigarea unui presupus atac soldat cu moartea câtorva zeci de indigeni Yanomami spun că nu au găsit nicio dovadă cu privire la atac.

Americanii cred că ţara lor e rodul harului divin

Peste 450.000 de americani, din diverse oranizaţii creştine din SUA, s-au rugat de Ziua Independenţei ca Dumnezeu să ierte păcatele naţiunii şi să le vindece ţara. „Ţara noastră nu este doar rodul unei conduceri strălucite sau al sângelui vărsat de martiri, ci şi al harului lui Dumnezeu," a transmis unul dintre organizatorii evenimentului Call2Fall, care...

New York Times expune averea secretă a premierului chinez

Accesul la ediţia electronică a ziarului New York Times a fost blocat în China, atât pentru ediţia în limba chineză, cât şi pentru cea în limba engleză, după ce ziarul a publicat o anchetă care dezvăluie averea de 2,7 miliarde de dolari a premierului chinez.

Esenţiale azi, 6 decembrie

România este pregătită să preia președinţia Consiliului UE

Iran: progrese nucleare şi regrese politice

După ce relaţiile dintre Iran şi Israel s-au înrăutăţit recent pe seama atentatelor cu bombă a trei bărbaţi iranieni asupra ambasadorului israelian la New Dehli, Iranul vrea să strice şi mai mult relaţiile diplomatice cu marile puteri, anunţând progresele făcute la programul nuclear: o nouă generaţie de centrifuge mai performante şi posibilitatea de a îmbogăţi...

Curte federală: NSA a colectat ilegal metadate

O curte de apel din New York a decis ieri că programul NSA de colectare a metadatelor telefonice a depășit cadrul stabilit prin lege...

Azi: Grevă generală în Italia

Grevă generală astăzi, în Italia, unde transporturile, poşta şi spitalele şi-au sistat activitatea pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate, înaintea unei examinări a propunerii de reducere bugetară care va fi analizat în Senat.

Esenţiale de weekend

Universităţi românești, în „Top Shanghai”

Reţele Wi-Fi gratuite sunt expuse furtului de date

Nu sunt puţini cei care se bucură de găsirea unui punct de acces gratuit la internet și îl utilizează fără grijă. Puţini cunosc însă riscurile crescute pe care le implică acest lucru. De aceea, Agenţia europeană de securitate online, Europol, trage un semnal de alarmă pentru toţi aceștia.

Caricaturistul „Luz” părăsește redacţia Charlie Hebdo

Rénald Luzier, cunoscut și ca „Luz”, unul dintre caricaturiștii echipei redacţionale atacate de teroriștii islamiști și cel care a preluat conducerea editorială, creând și prima copertă de după atac, a anunţat că a decis să plece.

Problema vălului islamic naște tensiuni în Turcia

În perspectiva alegerilor parlamentare, Turcia începe să se confrunte cu o nouă criză în tensiunea religie-secularism. Activiștii religioși acuză discriminarea femeilor din politică ce insistă să poarte capul acoperit cu hijab.

Cum să obţii un bonus de 200 litri de combustibil gratis

Cu 200 de litri de combustibil gratis, în funcţie de unde locuiești, ai putea să îţi duci familia la munte o dată sau de două ori pe lună, timp de un an. Ai putea să îţi vizitezi părinţii mult mai des sau pur și simplu să ieși cu prietenii la o plimbare spontană, ori de...

Bursele din întreaga lume au scăzut dramatic

Investitorii s-au retras ieri de pe Wall Street în cea mai mare cădere bursieră de la mijlocul crizei în primăvara lui 2009. Imaginea s-a reflectat în Asia și în Europa, temerea cea mai mare fiind revenirea la recesine și intrarea într-o nouă criză financiară globală.

România mea – De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere

„Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale, Trei turme de miei, Cu trei ciobănei.” (balada populară „Mioriţa”)

Primul paralimpic nord-coreean, model pentru o ţară întreagă

De obicei, principalele cotidiane ale lumii nu scriu prea mult despre despre Jocurile Paralimpice, formă a Jocurilor Olimpice la care participă persoane cu handicap. Însă, pentru un sportiv s-a făcut o excepţie. Rim Ju Song este primul şi singurul nord coreean care a participat vreodată la Jocurile Paralimpice, un model pentru întreaga ţară.

„Ofensiva pacificatoare” a unui Kremlin care salută Ucraina de pe tancuri

Rușii își continuă plimbarea prin Ucraina. Cam așa s-ar putea rezuma evoluţia ultimelor evenimente din apropierea graniţelor noastre. O plimbare în urma căreia nu prea mai rămâne nimic în picioare.

Fără mașini pe benzină sau diesel în Danemarca

Danemarca a propus interzicerea vânzării de autovehicule noi pe motorină și pe benzină începând cu anul 2030 și a modelelor hibrid din anul 2035.

Panama Papers: Cea mai mare scurgere de date aruncă în aer paradisurile fiscale

Ce au în comun Lionel Messi, Vladimir Putin și prietenii săi, Vasile Frank Timiş (românul cu cetăţenie austaliană care a iniţiat afacerea Roşia Montană), Michel Platini (fostul președinte UEFA) și multe alte personalităţi? Toţi au comis fraude fiscale, ascunzându-și averile în conturi off-shore.

Următorii patru ani, în relaţiile Orient – Occident

Deşi în ultimele trei dezbateri din cursa prezidenţială din Statele Unite, politica externă a fost mai degrabă un subiect de periferie în discuţii, noile schimbări din politica internaţională (alegerea noului lider al Partidului Comunist din China), dar şi vechile conflicte din Siria, Afganistan, Iran, Israel solicită o viziune politică nouă pentru următorii patru ani.

Somalia se află în faţa unei noi crize medicale

Somalia se află în faţa unei posibile crize medicale, după ce a fost lovită crunt de foamete şi de violenţe politice. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) raportează mii de cazuri de holeră şi de diaree înregistrate de la începutul acestui an.