Statul Islamic aruncă în aer faimosul templu de la Palmira
Unul dintre cele mai importante monumente ale lumii a fost distrus de militanţii Statului Islamic. Templul Baalshamin de la Palmira a fost aruncat în aer duminică, conform informaţiilor oferite de autorităţile din Siria care se ocupă de conservarea artefactelor.
Statul Islamic a cucerit ultimul câmp petrolifer deţinut de regimul sirian
Ultimul câmp petrolifer controlat de guvernul sirian a fost cucerit de luptători din cadrul grupării Stat Islamic, a anunţat un ONG care monitorizează conflictul.
Victorie totală împotriva grupării islamiste Stat Islamic
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a anunţat pe 22 martie că Statele Unite declară victorie totală și finală împotriva grupării islamiste Stat Islamic. Anunţul a fost confirmat a doua zi de către Forţele Democratice Siriene, care au cucerit ultimul teritoriu deţinut de gruparea Stat Islamic în Siria, punând capăt aşa-numitului califat, după...
Cele două feţe ale războaielor care lovesc în copii
Copiii sinucigași încep să devină un fel de „specialitatea casei” pentru grupările teroriste. Sunt nenumărate cazurile în care copiii sunt trimişi să ucidă, pentru idealuri pe care cu siguranţă nu le înţeleg. Naivitatea lor este exploatată la maxim, cu consecinţe dramatice. Nu doar ei își pierd vieţile. Victimele pot înregistra cifre cutremurătoare.
90 de creștini, răpiţi de Stat Islamic în nordul Siriei
Cel puţin 90 de civili creștini au fost răpiţi din mai multe sate din Siria, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul în Marea Britanie.
Între „Brexit” și „exist”. Scenarii ale viitorului Uniunii Europene
În 1946, Winston Churchill pleda pentru „o Europă unită” care să garanteze pacea, libertatea și crearea unei familii europene.
Atentat terorist în Turcia: 27 de morţi și zeci de răniţi
Cel puţin 27 de persoane au murit şi alte zeci au fost rănite într-un atentat comis luni la un centru cultural din oraşul turc Suruc şi atribuit grupării radicale Stat Islamic (SI), relatează site-ul ziarului Hurriyet, citat de Mediafax.
Decapitări comandate de SI au întărit credinţa celor rămași în urmă
Pe 12 februarie 2015, gruparea islamistă Stat Islamic a publicat fotografii cu 21 de creștini copţi din Egipt, toţi muncitori în construcţii, pe care îi răpiseră din Sirte, Libia, și pe care, pe 15 februarie, i-au decapitat pentru a răzbuna o presupusă răpire a mai multor musulmance de către Biserica Coptă din Egipt.
EU cataloghează drept „genocid” acţiunile grupării Stat Islamic
O rezoluţie adoptată joi de Parlamentul European califică drept „genocid” acţiunile violente împotriva creștinilor și a altor minorităţi religioase, conduse de organizaţia Stat Islamic.
O refugiată distinsă cu Premiul „Vaclav Havel” pentru Drepturile Omului
O tânără refugiată aparţinând comunităţii yazidite a fost distinsă cu Premiul „Vaclav Havel” pentru Drepturile Omului. Nadia Murad Basef (23 de ani) fusese nominalizată și la Premiul Nobel pentru Pace de anul acesta.
ISIS a pierdut 30% din bugetul său lunar în ultimul an
O analiză Bloomberg dezvăluie ceea ce ar putea semnala începutul sfârșitului pentru gruparea extremistă ISIS.
Statul Islamic a eliberat 15 ostatici creştini în Siria
Un grup de cel puţin 15 creștini sirieni ţinuţi în arest la domiciliu de membri ai grupării extremiste Stat Islamic au fost eliberaţi vineri, a anunţat un ONG citat de AFP.
Siria: soluţia cea mai eficientă nu e neapărat și cea mai populară
În așteptarea unui nou val de refugiaţi, liderii lumii au rediscutat situaţia Siriei la summitul G20, din China.
Myriam, fetiţa care i-a iertat pe teroriștii ISIS
„Am întrebat-o pe mama: «De ce ne urăsc atât de tare? De ce vor să ne ucidă?» Iar ea mi-a zis «Ei nu știu ce fac.»”
Raport ONU: Un nou val de atacuri teroriste ar putea avea loc până la sfârșitul anului
Deși „califatul” grupării Stat Islamic s-a prăbușit, ameninţarea grupărilor extremiste islamiste rămâne încă ridicată, iar liniștea de după atacurile teroriste ar putea fi una temporară, existând posibilitatea unui nou val de atacuri înainte de finalul anului, avertizează un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Apusul unui mit: teroristul islamist, de la idealist religios la psihotic
Atacul petrecut recent la Nisa îngroașă rândul exemplelor tot mai răspândite care sugerează o mutaţie în profilul teroristului islamist, de la „idealist” la „psihotic”.
Obsesiile Statului Islamic: barba și concubina
Cu scopul de a-și justifica filosofia extremistă, ideologii ISIS au realizat un ghid amănunţit unde se precizează regulile Grupării, de la detalii privind lungimea bărbii până la felul în care se raportează la sclavele sexuale.

























