Înfăptuirea reformei | Originile diversităţii și ale libertăţii religioase (IV)

Atât diversitatea religioasă, cât și conceptul de libertate religioasă din Statele Unite moderne au la bază reforma religioasă din Anglia, graţie colonizării Americii de Nord de către englezi.

Reforma și Contrareforma | Originile diversităţii și ale libertăţii religioase (III)

Conceptele de libertate și diversitate religioasă din Statele Unite moderne își au rădăcinile în reforma religioasă din Anglia, ce a dat naștere unui creștinism fragmentat, transmis sub forma aceasta Americii de Nord prin intermediul coloniștilor englezi.

Originile diversităţii și ale libertăţii religioase (II)

Conceptele de libertate și diversitate religioasă din Statele Unite își au rădăcinile în mișcarea de reformă din Anglia, fiind transmise în cadrul procesului de colonizare britanică a Americii.

Dosarul „Revenirea” : O anchetă de 2000 de ani (I și II)

Orice religie are sau nu căutare în funcţie de beneficiile promise. Pe om îl interesează beneficiile imediate în viaţa aceasta, dar îl interesează în mod special viitorul, speranţa pe care i-o aduce propria religie şi cât este ea de sigură.

Protestul lui Luther nu s-a încheiat

În ianuarie 2014, într-un gest pe care site-ul catholic.org l-a numit istoric, Papa Francisc le-a trimis un mesaj de unitate, înregistrat cu telefonul mobil, liderilor charismatici și penticostali, care participau la o conferinţă organizată de Kenneth Copeland Ministries1.

Studiu: Giulgiul din Torino nu este autentic

O nouă analiză realizată asupra Giulgiului din Torino contestă autenticitatea acestuia ca material folosit la înmormântarea lui Iisus Hristos. Principalul argument al cercetătorilor este că persoana învelită în ţesătura mortuară fusese învelită în ea în poziţie verticală.

Va fi Templul reconstruit?

Pentru Paștele evreiesc din 2007, Sinedriul a votat reintroducerea sacrificiilor animale. Forul religios evreiesc spune că a venit chiar și vremea ca Templul să fie reconstruit.

Dosarul ecumenismului: Unitatea bisericească și „teroarea istoriei” (religioase) medievale (II)

Secolele tulburi care au urmat Marii Schisme, din 1054, și climatul similar din interiorul bisericii creștine au făcut loc treptat unor mutaţii profunde în...

Dosarul ecumenismului: De la Biserica apostolică la Marea Schismă (I)

În faţa sutelor de confesiuni creștine care există în prezent, eforturile ecumenice ale ultimelor decenii au născut, invariabil, câteva întrebări complementare și deopotrivă legitime: Este posibil dezideratul lui Hristos: „toţi să fie una”?

Reunificarea luteranilor cu catolicii – o chestiune de timp și de răbdare

Se spune că de la dragoste la ură este un singur pas. De la ură la dragoste însă, nu prea numără nimeni. Împlinirea a 500 de ani de la începutul divorţului dramatic al lui Luther de Biserica Catolică este un prilej istoric pentru a rememora pașii parcurși de cele două biserici pe drumul unei reconcilieri...

Rușinea (anti)catolicismului

Subiectul acesta pare o răscolire prin gunoaie pentru asigurarea supravieţuirii. Cui îi mai pasă astăzi de protestul protestant? Anticatolicismul, ca și antiprotestantismul sunt atitudini naturale și legitime cultural, care pot fi evaluate după motivaţie, spirit și conţinut – aspecte aparent obscure, dar care devin foarte transparente în faptă.

Mișcarea ecumenică și rugăciunea lui Iisus

„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:21)

Unitate în/sau diversitate?

Astăzi, la exact 500 de ani de la protestul lui Luther, Biserica Catolică și cea Luterană au semnat un act care consfinţește reunirea celor două biserici. Papa Francisc devine liderul spiritual al bisericii unite.

Lupta pentru Occident – Ortodoxia în discuţia despre Reforma protestantă și catolicism

La începutul secolului al-XV-lea, ameninţarea Imperiului Otoman asupra estului Europei era o certitudine dureroasă. Ultimii bizantini, conștienţi de dezastrul ce urma, au apelat la ajutorul occidental, încercând o unire politică cu Biserica Romano-Catolică.

Reforma protestantă, între obstinaţie și necesitate

Acum jumătate de mileniu, cuiul lui Luther a prins cele 95 de teze pe ușa catedralei din Wittenberg. În ce lumină se văd azi motivele care au dus la Reformă?

Când faţa lumii se schimbă. Semnificaţia epistemologică a Reformei Protestante

După Iisus, adică în epoca numită „după Hristos - d.Hr.”, istoria omenirii nu s-a confundat cu istoria creştinismului şi, după cum se ştie, nu...

Luther și Calvin. Între dorinţe și realizări

Acum 500 de ani, o mână de oameni au schimbat felul în care fusese înţeles și practicat creștinismul timp de mai bine de un mileniu. Am putea încerca să ne imaginăm cum s-ar putea întâmpla acest lucru azi, dar nu am ajunge niciunde. Dacă revoluţiile ar putea fi anticipate, nu ar mai fi revoluţii. Iar...

Obama marchează 500 de ani de la Reformă la Berlin

Fostul președinte american a fost primit ca „un star rock” la Berlin, unde, împreună, cu cancelara Angela Merkel a participat la ceremoniile de aniversare a 500 de ani de la Reforma Protestantă. Zeci de mii de oameni s-au adunat la Poarta Brandenburg pentru a-l auzi pe fostul președinte vorbind despre democraţie, egalitate și credinţă.

Creştinii şi instinctul persecuţiei (V): Reformă, toleranţă şi persecuţie

Acesta este al cincilea și ultimul articol din seria Creștinii și instinctul persecuţiei. Primele patru articole se află în ediţiile revistei Semnele timpului din lunile iulie-octombrie.

Creştinii şi instinctul persecuţiei (IV) : Răsăritul toleranţei

Consensul milenar creştin, că diversitatea religioasă era un rău care trebuia nimicit de puterea unită a bisericii şi a statului, respectiv că în fiecare stat ar fi trebuit să fie „un singur rege, o singură lege, o singură credinţă”, a devenit tot mai greu de apărat pe măsură ce minorităţile reformate se înrădăcinau în mijlocul...

Creştinii şi instinctul persecuţiei (III): Dragoste complicată

Al treilea dintr-o serie de cinci articole care analizează istoria persecuţiei creştine de la Constantin cel Mare până la sfârşitul secolului al XVII-lea.