Antipapismul: realism sau paranoia? (II)
În prima parte a acestei serii, ne-am familiarizat cu percepţia protestantă clasică asupra noţiunii și a personajului profetic antihrist, evaluând identificarea clasică a antihristului cu papalitatea. Continuarea analizei este încă mai fascinantă la o citire atentă a celor mai importante profeţii biblice despre antihrist.
Învăţăturile lui Jean Calvin | Calvinismul
Învăţăturile lui Jean Calvin influenţează până astăzi o parte a protestantismului, ajutând la transformarea societăţii medievale într-una modernă.
Un adventist milenial judecă un caz de persecuţie religioasă comunistă
Am auzit povestea profesorului Titu Ghejan abia după ce am aflat-o pe aceea a necombatantului Desmond Doss, însă ambele m-au impresionat la fel de mult. Deși Ghejan nu a fost efectiv în război, ce aflasem despre el, documentându-mă pentru alt articol, m-a făcut să intuiesc că, în spatele acţiunilor lui vizibile, trebuie să fi dus...
Compozitorii „Frozen”: Disney nu Îl tolerează pe Dumnezeu
Robert Lopez și Kristen Anderson-Lopez, soţ-soţie, care a compus melodia „Let it go" din desenul animat „Frozen", au declarat într-un interviu recent că Disney Îl tolerează tot mai puţin pe Dumnezeu.
„Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc.” Cum rămâne?
Indiferent ce se spune despre valoarea de predicţie a cuvintelor atribuite tradiţional lui Malraux: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, cert este că, după consumarea a aproape două decenii din acest secol, nu știm cu adevărat încotro ne îndreptăm.
O reformă pentru creștini și necreștini: Semnele timpului, număr special 2016
Peste câteva săptămâni vom intra în 2017. Va fi anul în care protestanţii vor sărbători 500 de ani de la începutul Reformei. Dar nu doar ei vor sărbători, ci și catolicii. Vizita recentă a papei Francisc în Suedia a fost doar ultimul eveniment dintr-un șir de alte asemenea evenimente pregătitoare. Un vânt al reconcilierii bate...
Documente desecretizate: Aliaţii știau despre Holocaust încă din 1942
După 70 de ani, arhivele Holocaustului de la ONU au fost desecretizate, iar elementele care ies la iveală atestă faptul că Aliaţii au făcut prea puţin pentru a salva milioanele de victime condamnate la moarte.
Myriam, fetiţa care i-a iertat pe teroriștii ISIS
„Am întrebat-o pe mama: «De ce ne urăsc atât de tare? De ce vor să ne ucidă?» Iar ea mi-a zis «Ei nu știu ce fac.»”
România, cea mai religioasă ţară a Europei
Deși suntem obișnuiţi să prindem mai degrabă locurile codașe în clasamentele europene, potrivit studiului realizat de Pew Research Center ne clasăm pe prima poziţie într-un top ce diferenţiază statele Europei în funcţie de angajamentul lor religios.
Violenţa asupra creștinilor, pe punctul de a atinge o formă de genocid
Intensificarea persecutării creştinilor din ultimii 2 ani a generat reacţii puternice din partea liderilor religioși și politici din întreaga lume. Între aceștia, papa Francisc a descris problema ca fiind la un nivel ce ia forma unui genocid, relatează Christianity Today. Persecuţia afectează mai mult de 100 de milioane de creștini din peste 60 de ţări.
„Porc sau nimic” pentru elevii musulmani și evrei din Franţa
După atacul de la Charlie Hebdo, premierul Manuel Valls a spus că de acum încolo „secularismul este singurul lucru care contează”. Mai nou, lupta pentru secularism și pentru identitatea naţională franceză se poartă în școli, unde copiii sunt obligaţi să mănânce ori meniurile cu porc, ori doar garnitura, orice alt tip de carne fiind de...
Toleranţa este o virtute care se învaţă în copilărie
Oamenii învaţă mai întâi să iubească și abia apoi să urască, iar răstimpul dintre cele două este o excelentă oportunitate pentru educaţie. Aceasta este concluzia provocatoare a unei cercetări germane recent publicate în Psychological Science.
Despărţirea de Roma și reforma din Anglia. Originile diversităţii religioase şi ale libertăţii religioase (I)
Henric al VIII-lea a declanşat un lanţ extraordinar de evenimente în anii 1530, când a ales să se desprindă de Biserica Romano-Catolică. Gestul lui, uluitor pentru acea vreme, l-a transformat în primul monarh european care a negat puterea papalităţii şi, totodată, în „Liderul suprem“ autoproclamat al bisericii din Anglia. Acest articol analizează de ce şi...
Restricţiile asupra religiei cresc la nivel global
Recent, Centrul de Cercetare Pew a publicat studiul anual realizat despre restricţiile religioase impuse pe glob, marcând al doilea an consecutiv în care se observă o creștere a restricţiilor impuse atât de guverne, cât și de actori privaţi în cele 198 de ţări incluse în studiu.
Open Doors: Nivel fără precedent al persecuţiei creștinilor
Anul 2015 a fost anul cu cel mai ridicat nivel de persecuţie asupra creștinilor din istoria modernă, a anunţat organizaţia Open Doors USA. Numărul creștinilor uciși s-a dublat faţă de cel din anul 2014, ajungând, potrivit organizaţiei, la mai puţin de 7.000 de persoane. Cele mai afectate ţări sunt Coreea de Nord, Siria, Irak, Eritreea...
Războaiele religioase și libertatea religioasă: o istorie controversată
Deși astăzi societatea occidentală acceptă în general că libertatea credinţei și a exprimării religioase este un drept înnăscut al omului, această poziţie a apărut numai după secole de intoleranţă și persecuţie religioasă și după secole de ură interreligioasă atât de puternică, încât a generat frecvent războaie de religie.
Decizie europeană: Simbolurile religioase, sub interdicţie
Angajatorii le pot interzice angajaţilor să poarte simboluri religioase vizibile, a decis Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, după analizarea a două cazuri care au în prim-plan femei care purtau la lucru vălul islamic. Astfel, angajatorii au dreptul să le interzică angajaţilor să afişeze „simboluri politice, filozofice sau religioase vizibile” la locul de muncă, inclusiv...
Refugiaţii nu pot trece testele religioase pentru intrarea în Suedia
Nu este nou scandalul testelor pe care Agenţia suedeză pentru Imigraţie le folosește pentru a determina care dintre musulmanii convertiţi la creștinism și care cer azil în ţară sunt convertiţi doar cu numele. Însă un experiment recent demonstrează că întrebările sunt atât de grele și irelevante, încât nici majoritatea creștinilor suedezi nu ar trece testul.
Fanatismul cel de toate zilele
Era un sfârșit torid de iunie când adolescenta Muawia Bibi a crezut că și-a văzut visul cu ochii. Deși ai ei se opuseseră vehement, reușise în sfârșit să se mărite cu Sajjad Ahmed, un tânăr cu opt ani mai mare decât ea. N-a apucat să-și conștientizeze însă împlinirea, că visul ei s-a și transformat în...
Lege anti-blasfemie deghizată într-o lege arabă „împotriva urii”
Legile împotriva blasfemiei revin în atenţia apărătorilor libertăţii religioase după ce Emiratele Arabe Unite au aprobat o lege „împotriva urii”, informează Societatea Naţională Seculară (NSS), o organizaţie fără afiliere politică, din Marea Britanie. Deși susţinătorii legii afirmă că aceasta este menită să combată discriminarea, ea scoate în afara legii și „insultarea” religiei.
Raport adventist denunţă discriminarea credincioșilor la școală și la angajare
România se plasează la același nivel cu ţări precum Bangladesh, Belarus, Nicaragua, Sri Lanka, Rusia, Uganda și Zimbabwe în privinţa libertăţii religioase, susţine cel mai recent raport privind libertatea religioasă mondială, emis de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Studenţii și angajaţii adventiști se confruntă, cel mai des, cu dificultăţi în respectarea Sabatului, ziua de...






























