Austria a interzis finanţarea străină a organizaţiilor musulmane
Parlamentul austriac a adoptat la sfârșitul lunii februarie o nouă lege care reglementează statutul comunităţii musulmane. Vestea nu este însă una sută la sută îmbucurătoare pentru membrii comunităţii.
Adventiştii îşi verifică oficial statisticile
Oficialii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea au anunţat că vor demara luna aceasta un sondaj global care să ducă la înlăturarea statisticilor false cu privire la situaţia instituţiei, care circulă în medii informale.
Un cleric musulman sfătuiește femeile să nu poarte burka în ţările unde aceasta este interzisă
Un cleric musulman din Arabia Saudită a declarat sâmbătă că este permis pentru femeile musulmane să își arate faţa în ţările în care vălul islamic este interzis, pentru a evita hărţuirea. Clericul rămâne însă în dezacord cu eforturile Franţei de a scoate în afara legalităţii portului vălului musulman integral.
Arabia Saudită permite ca femeile să călătorească singure
Femeile din Arabia Saudită pot călători fără un tutore de sex masculin, după ce permisiunea le-a fost acordată prin decret regal, vineri.
După mini-seria Biblia, Mark Burnett are gata un film despre viaţa lui Iisus
Mark Burnett, regizorul mini-seriei „Biblia", care s-a bucurat de un succes foarte mare în primăvara acestui an, când a fost difuzat pe History Channel, a anunţat recent că a finalizat editarea unui film care are în centru viaţa lui Iisus Christos.
Portretul religiei, în culori știinţifice
Acum mai bine de un secol, când știinţele sociale abia începeau să studieze relaţia dintre religie și sănătate, elite sonore precum sociologul Émile Durkheim, părintele psihanalizei – Sigmund Freud – și filosoful Friedrich Nietzsche repudiau în consonanţă religia, reclamând că aceasta ar avea efecte toxice asupra indivizilor. De atunci însă comunitatea știinţifică și-a schimbat foarte...
Studiu: Religia este benefică pentru afaceri
Școala de Management Rotman din cadrul Universităţii Toronto a publicat un studiu conform căruia afacerile cu sediul în orașe cu nivele ridicate de religiozitate și moralitate sunt mai puţin probabile să experimenteze căderi pe piaţa de acţiuni, conform site-ului universităţii.
Simbolul dezbaterii privind eutanasia în India s-a stins după 42 de ani de viaţă în stare vegetativă
Chiar dacă cea care îl purta s-a stins din viaţă, numele Aruna Shanbaug va rămâne în istoria Indiei ca o piatră de hotar în dezbaterea privind legalizarea eutanasiei.
Patriarhului Kiril cere public scuze pentru poza modificată în Photoshop
Poza la care se face referire este cea în care Patriarhul Kiril apare fără ceasul de mână, în timpul întrevederii cu Ministrul de Justiţie rus, din 2009. Poate că modificarea ar fi fost trecută cu vederea, dacă nu s-ar fi omis ştergerea în Photoshop şi a reflexiei ceasului, care este foarte vizibilă pe suprafaţa lucioasă...
Curajul de a înfrunta leul împreună cu Dumnezeu
Samson a fost un copil primit printr-o minune (Judecători 13:2-25). Un dar al lui Dumnezeu pentru Manoah și soţia sa infertilă, el a fost înzestrat de Dumnezeu cu o putere neobișnuită. Dumnezeu l-a folosit pe Samson pentru a-i învinge pe filisteni, dușmanii declaraţi ai lui Israel, și pentru a realiza planurile divine pentru poporul Israel....
Un nou documentar despre misiunea medicală a adventiștilor (trailer)
Producătorii documentarului Adventiștii, care rulează în prezent pe PBS - postul naţional american de televiziune - au anunţat lansarea unei continuări a filmului. Adventiștii 2 urmărește angajamentul faţă de misiunea medicală a adventiștilor, se arată într-un comunicat al casei de producţie Journey Films.
Lady Gaga crede că va ajunge în Rai
„Cred că voi ajunge în Rai”, afirmă controversata vedetă a muzicii pop Lady Gaga, premiată Grammy și acuzată a fi Păpușa Illuminati din show-biz.
Filă de jurnal
Îmi amintesc cu precizie momentul și locul în care am realizat că sunt liberă să aleg ce fel de persoană vreau să fiu. Construcţia aceasta cere însă curaj, materiale potrivite și perseverenţa de a nu lăsa proiectul în ruină când apar divagări de la plan.
Arhiepiscopul de Canterbury şi-a anunţat demisia
Rowan Williams, arhiepiscop de Canterbury, va demisiona la sfârşitul acestui an şi se va întoarce în mediul academic, ca profesor la Magdalene College, din Cambridge, inforrmează Associated Press.
Creștin și musulman, dușmani de moarte, lucrează azi împreună
Orașul Kaduna este traversat de un râu. De o parte și cealaltă se află creștinii și musulmanii. Conflicte violente au existat în acest oraș începând cu anii 1990, soldate cu zeci de mii de victime. Astăzi, pastorul James Wuye și imamul Muhammad Ashafa construiesc un pod peste acest râu de violenţă,...
Virtuţi ale perseverării.
„Mediocritatea care se îndârjeşte ajunge, de multe ori, mai departe decât geniul care şovăeşte" — îmi spuneà cineva într’o zi... De atunci, adesea ori m’am gândit la aceste cuvinte şi iată-mă convinsa, zi de zi, de adevărul acestei observaţii.
ADHD asociat cu dependenţa de jocuri video
Un studiu realizat de Școala de Sănătate Comportamentală din cadrul Universităţii Loma Linda a constatat că gravitatea tulburării hiperchinetice cu deficit de atenţie (ADHD) este asociată cu gravitatea dependenţei de jocuri video.
Guvernul ateist chinez sprijină budismul pentru a contracara creștinismul
China susţine religia budistă în defavoarea creștinismului, susţine National Public Radio din America. În anul 2006 avea loc în China primul Forum Budist Mondial, la care au participat o mie de călugări. Era prima manifestare religioasă de o așa amploare sponsorizată oficial de o ţată atee. Cu patru decenii în urmă orice închinare religioasă fusese...
Sondaj Barna: Cât de citită mai este Biblia în 2013?
Interesul arătat de americani faţă de Biblie a fost evident în audienţa record pe care a înregistrat-o miniseria „The Bible". Însă pentru a intra în profunzimea lucrurilor, Societatea Biblică din Statele Unite a solicitat efectuarea unui sondaj de opinie printre americani. Ce cred cu adevărat americanii despre Biblie? Cred că mai are sau nu autoritate?...
Ctrl-C + Ctrl-V = religie oficială în Suedia
Biserica Misionară a Kopimismului a încercat timp de 2 ani de zile să fie recunoscută în Suedia ca religie oficială, iar după două încercări eşuate, a reuşit.
Anul așteptării
Pentru mine, anul 2022 a fost anul așteptării. După multă vreme, cuvântul acesta a reușit să ne definească viaţa, gândurile și acţiunile într-o măsură neașteptat de mare.


















