Studiu: Oamenii acceptă sau nu teoria evoluţiei, bazat pe intuiţie

Cercetări știinţifice din domeniul neurologiei au arătat că atunci când în mintea noastră există un conflict între fapte (argumente raţionale) și sentimente, sentimentele câștigă. Acest mecanism explică, cel puţin în parte de ce, atunci când au de ales dacă să creadă sau nu teoria evoluţiei, cele mai multe persoane nu se...

Adio, America creştină, bun venit, America post-creştină!

Într-un peisaj în care numărul celor care se declară atei sau neafiliaţi religios se încadrează într-o tendinţă în creştere, iar confuzia spirituală a fost relevată nu doar o dată şi nu doar de un singur studiu, specialiştii de la agenţia de sondare a opiniei publice Barna şi-au pus întrebarea dacă nu cumva America suferă de...

Vatican: Nu vine sfârşitul lumii

Astronomul de top al Vaticanului are de oferit lumii nişte cuvinte liniştitoare: lumea nu se va sfârşi în 10 zile, în ciuda predicţiilor alarmiste care vor să convingă lumea de contrariu.

Tirania astrelor

În zilele noastre, agresivitatea poate lua forme neașteptate. Forme „elegante“, nonviolente, dar care pot deveni agasante și păgubitoare atunci când anumiţi „binefăcători“ dau buzna peste noi prin internet, sms-uri și poșta clasică.

Lecţiile visurilor frânte

„Dumnezeu este bun!”, spunem adesea. Mai ales atunci când, după ce ameninţa să derapeze primejdios, viaţa intră din nou în matca ei. Ce rămâne de spus (și mai ales de făcut) atunci când cele mai dragi visuri ale noastre ajung doar o mână de cioburi, pe care nimic nu le mai poate lipi?

Noutăţi religioase în noua constituţie

Biserica Ortodoxă Română a propus câteva amendamente la actuala constituţie, între care menţiunea că familia este alcătuită doar „dintr-un bărbat şi o femeie", rolul bisericii în societatea contemporană şi garantarea libertăţii învăţământului religios.

Esenţiale azi, 2 noiembrie

Elveţia liberalizează piaţa muncii pentru români

Fenomenul penticostal-harismatic va fi studiat la nivel global

„Penticostalismul la nivel global este una dintre mișcările religioase cu cel mai mare dinamism și potenţial de transformare ale secolului 21", afirmă Kimon Sargeant, vicepreședinte al John Templeton Foundation, citat de publicaţia Pentecostal Evangel.

Raţiunile Crucii lui Christos – De ce a fost necesară jertfa?

Puţini sunt cei care nu au auzit nimic despre Iisus, deşi se spune că ar exista şi creştini care nu deosebesc figura simbol a creştinismului de semnul plus. Dar jertfa lui Iisus şi rosturile ei sunt asociate adesea doar cu ceva mai mult decât un mit frumos, un act de nedreptate, o realitate abstractă şi...

Martorii nașterii: Irod cel Mare

Sfânta Scriptură relatează că Iisus S-a născut în ţinutul Iudeii. Evanghelistul Matei notează că, la data aceea, Iudeea era condusă de Irod cel Mare.

Patriarhia, nemulţumită de Legea parteneriatului stat-culte

Patriarhia Română atrage atenţia că Legea privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale nu a fost elaborată la solicitarea sa, ci este iniţiativa unui grup de parlamentari. Patriarhia susţine însă că asimilarea tuturor cultelor sub denumirea de Biserică „este forţată şi incorectă".

Dumnezeul iubirii și dilemele violenţei

„Atunci Domnul a zis: – Plângerea împotriva Sodomei şi Gomorei este foarte mare, iar păcatul lor este foarte grav! Trebuie să cobor să...

Cei 18 milioane de necredincioşi invizibili

Mâna de fier cu care este condusă Rusia face ca manifestările împotriva regimului sau împotriva Bisericii să fie rarităţi în spaţiul public. Televiziunea federală rusă transformă ortodoxia într-un simbol sfânt, iar mass media încurajează lipsa prezenţei diferitelor minorităţi, sexuale sau religioase.

Rănile credincioșilor care rănesc bisericile

„Am părăsit biserica, dar nu și credinţa." Acesta pare a fi mottoul tot mai des utilizat în societatea secularizată de astăzi. Milenialii sunt primii care spun aceasta, dar nu și singurii. O scrisoare trimisă către o biserică abandonată impresionează prin conţinut, sensibilizează prin mesaj și avertizează bisericile de pretutindeni să ia în serios apelul.

Pe urmele lui Iisus cel istoric: beneficii și pericole

Creștinismul ori este istoric, ori nu e. El pretinde că „Dumnezeu a acţionat decisiv în istorie, dezvăluindu-Se în evenimente externe, specifice, atestate în Scripturile...

Răul, partener de viaţă pentru oamenii „de bine”

Care este motivul pentru care cineva poate ucide cu sânge rece? Cât de conștienţi mai suntem de forţa unei realităţi cu care am învăţat să convieţuim?

Mayaşii, deranjaţi de „neadevărurile despre sfârşitul lumii”

Pe măsură ce se apropie data de 21 decembrie, considerată sfârşitul lumii, potrivit calendarului mayaş, comunitatea mayaşilor din Guatemala devine preocupată de amploarea pe care a luat-o fenomenul.

Ritualuri sinistre de Paște în Filipine

Șapte persoane membre ale Bisericii Romano-Catolice, șase bărbaţi și o femeie, au fost „crucificate” vineri în Filipine, în cadrul unui ritual menit să arate suferinţa prin care a trecut Iisus Hristos când a fost răstignit. La spectacolul sinistru, care a fost condamnat de liderii bisericii, au luat parte mii de oameni, printre care și turiști.

Papa vrea să schimbe urgent regulile conclavului

Papa Benedict ar putea adopta o nouă lege care să guverneze conclavul pentru alegerea noului papă. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a declarat că nu ştie dacă legea în discuţie se referă la data la care va începe conclavul.

Cum a ucis Moș Crăciun sărbătoarea Crăciunului

Moș Crăciun, bătrânul grăsuţ care împarte cadouri, s-a născut pe baza legendelor Sfântului Nicolae. Candida Moss, profesor de teologie la Universitatea Notre Dame din SUA, este de părere că Moș Crăciun este cel mai dăunător personaj pentru sărbătoarea Crăciunului. În articolul său, publicat în The Daily Beast, comentează lecţiile nocive pe care copii le învaţă...

Premieră în România: primul caz de „malpraxis bisericesc”

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, împreună cu alţi patru preoţi, au fost daţi în judecată pentru înşelăciune, atentat la viaţa omului, violare de domiciliu şi distrugere calificată de către un avocat din Baroul Argeş.