Har

„Atunci Domnul a zis: – Plângerea împotriva Sodomei şi Gomorei este foarte mare, iar păcatul lor este foarte grav! Trebuie să cobor să...

Aşteptarea revenirii lui Iisus în Europa şi America secolului al XIX-lea a lăsat în urmă o cărare pe care credincioşii şi viitorii credincioşi pot păşi cu încredere. Dincolo de înţelegerea teologică imperfectă a înaintaşilor, pentru care nimeni nu are nevoie să se ruşineze, Dumnezeu a dovedit că poate folosi orice material, cu condiţia de a-I...

Tot mai prezent în discursul contemporan, termenul self-care desemnează preocuparea pentru nevoile și echilibrul personal. Sub deviza: „Iubește-te pe tine însuţi!”, această cultură a grijii personale pretinde că deschide drumul spre iubirea autentică a celorlalţi.

E comod, dar superficial, din nefericire, să spui că toate religiile sunt la fel. Și, de multe ori, o astfel de atitudine durează până în momentul în care cineva ajunge să vadă diferenţa în propria-i viaţă.

Conciliul din Trent[1] (1545-1563) a azvârlit cu anateme în doctrina protestantă a îndreptăţirii, iar protestanţii au ripostat pe măsură. Miza era adevărul. Situaţia însă s-a schimbat. Supravieţuirea creștinismului este oferită ca argument pentru minimalizarea diferenţelor și accentuarea similarităţilor cu scopul de a face faţă dușmanului comun: secularismul.

În urma câtorva sondaje (1988, 1991, 2009), Organizaţia Gallup a scos la iveală o veste bună și una rea. Vestea bună e că 94% din populaţie crede că este foarte important să ierţi. Vestea cea rea este că 85% recunosc că, prin puterile lor, nu sunt pregătiţi s-o facă.

Tatăl meu mi-a spus odată că înţelege de ce am ales să cred într-un dumnezeu – sunt o fire mai slabă și am nevoie să mă ancorez în lucruri care să dea un sens suferinţelor și greutăţilor vieţii. Pe de o parte, avea dreptate – viaţa e mai ușoară când crezi că nu se termină...

În cartea O dragoste mai presus de raţiune, John Ortberg prezintă nuanţe familiare ale unei iubiri care se exfoliază revelator, de la un capitol la altul.

Marea Reformă nu a fost o simplă schismă în interiorul creștinismului occidental, nu a fost doar o mișcare religioasă și politică, deși toate acestea sunt descrieri corecte, complementare. Reforma protestantă, cu spiritul și principiile ei specifice, a fost înainte de toate o întoarcere la adevăratele surse și valori ale creștinismului – o tentativă de restaurare.

Se estimează că anual sunt tipărite peste 100 de milioane de Biblii, ceea ce înseamnă peste 11.000 pe oră, adică aproximativ 3 Biblii în fiecare secundă. Aceste cifre arată impactul uriaș pe care Biblia îl are în viaţa oamenilor.

De nimic altceva nu este legat numele lui Dumnezeu în discursul uman așa cum este legat de suferinţă și izbăvire. Acest locus este un fel de uriașă și complicată intersecţie a existenţei noastre.

Nicio altă instanţă pe pământ nu poate judeca un om așa de eficient cum o face sau ar trebui să o facă propria lui conștiinţă. Înainte și îndată după ce răul a fost comis începe „nemilosul“ proces.

Cu secole în urmă, teologul şi filosoful german Gottfried Wilhelm Leibniz folosea pentru prima dată termenul „teodicee”1 – „justificarea lui Dumnezeu”. Prin teodicee, Leibniz se referea la realitatea ultimă a justificării, o dată pentru totdeauna, a lui Dumnezeu şi a tuturor căilor Lui înaintea întregului univers.

Vulnerabilitatea se regăsește în centrul celor mai importante experienţe umane, dar drumul spre înţelegerea și asumarea ei poate fi lung și anevoios, pentru că avem tendinţa să ne ascundem după armuri care ne maschează imperfecţiunile. O alegere care reduce riscul de a fi răniţi, dar care ne fură, în același timp, bucuria relaţiilor autentice.

Această întrebare aparent inocentă, probabil, a produs, în ultimele 2000 de ani, mai multă tulburare decât oricare alta. Ea este, de fapt, un ecou al preocupării evreilor antici de a stabili dacă Israel era, sau nu, singurul popor al lui Dumnezeu pe pământ. Reprezintă, de asemenea, ecoul istoriei care a fost martora războaielor născute din...

Anul viitor se va împlini un sfert de veac de la cutremurătorul genocid din Rwanda. În acea dezlănţuire de patimi ucigașe au fost și oameni, africani sau străini, care au stat în calea urii și a vărsării de sânge.

Maestrul Pleșu ne duce în ispita unei discuţii despre atractivitatea comparativă a două opţiuni morale. De ce răul este mai atractiv?

Stăteam la coadă în supermarket când un domn trecut de prima tinereţe, îmbrăcat în pantaloni cu model camuflaj, s-a uitat lung la fetiţa mea, pe care o plimbam atunci în cărucior. Apoi și-a îndreptat privirea spre mine și, de parcă ar fi continuat o conversaţie de parenting, începută cu mult timp în urmă, mi-a spus:...

Cartea Uneori nu-mi vine să mă rog e o cameră a oglinzilor. Una în care ești despuiat de clișeele religioase și de brizbizurile practicilor spirituale care maschează un creștinism nefuncţional. Una care devoalează eșecuri spirituale greu de recunoscut. Dar mai ales este un instrument extrem de util creștinilor pentru care harul a rămas un teritoriu prea...

Omul nu și-a găsit niciodată odihna în ceea ce este și ceea ce face. Mereu se află în căutarea a ceea ce nu are și în devenirea a ceea ce nu este. Omul vorbește despre transformare, despre dezvoltare și despre împlinire. Oricare i-ar fi realizările sau statutul, el întreţine permanent gândul că trebuie să treacă...

Dramedía (drama+comedia) God Friended Me (Prieten pe Facebook cu Dumnezeu) a întrecut așteptările criticilor care presupuneau că serialul cu episoade de o oră nu va prinde la public.