Cel care S-a dezbrăcat de Sine

Unele secvenţe de viaţă se estompează repede, ca niște portrete efemere în arhiva memoriei. Altele, deși nu le-am văzut vreodată cu ochii, devin prezenţe neliniștitoare, care ne obligă să redefinim modul în care gândim viaţa, timpul și propria umbră.

Citirea Bibliei trece în mediul digital

Un număr din ce în ce mai mare de persoane citesc cărţi în format electronic, iar tendinţa este acum îmbrăţişată şi de credincioşii creştini.

Timpul nostru în lumina profeţiilor

Nu numai că Biblia e conformă cu adevărata ştiinţă, dar ea chiar este scriere ştiinţifică. Deşi tema sa principală e salvarea omenirii, totuş se ocupă şi de laturea astronomică, geologică, biologică, medicală şi inventivă a ştiinţei, revelând în toate aceste domenii minuni, pe cari cărturarii moderni deabiâ acum le scot la iveală.

Am fost la Expoziţia de Biblii să văd „Cartea care a schimbat lumea” [FOTO-REPORTAJ]

Puţin după prânz, într-o zi oarecare a săptămânii. Pășesc pentru prima dată în luminoasa clădire a Bibiotecii Naţionale a României. Mă îndrept spre scările rulante care mă vor urca la mezanin unde portarul spunea că „s-ar putea să fie” Expoziţia de Biblii „Cartea care a schimbat lumea”.

Apocalipsa de buzunar. Sfârșitul lumii, în presă

Imaginea unei apocalipse declanșate de un coronavirus de dimensiuni microscopice a fost creionată des în presă în ultimele săptămâni.

Dosarul „Revenirea” – O anchetă de 2000 de ani (VII)

La capătul unui periplu care a urmărit modul în care credinţa şi speranţa celei de a doua veniri a lui Iisus s-au manifestat în istoria bimilenară a creştinismului, ultima parte a dosarului „Revenirea” prezintă secvenţele finale care leagă această istorie de prezent: mişcarea millerită şi adventismul.

Revenirea lui Hristos, între curiozitate și așteptare

A doua venire a lui Iisus Hristos reprezintă o doctrină cardinală a Bibliei. Daniel, Apocalipsa și pasajele escatologice din evanghelii sunt cele mai importante surse ale escatologiei creștine. Lumea teologică este împărţită în câteva școli de interpretare, iar escatologia rămâne fascinantă prin incertitudinea pe care o generează.

„#SELFCARE” pentru creștini

Conceptul de „selfcare”, înţeles ca totalitatea metodelor prin care fiecare înţelege să își rezolve singur problemele emoţionale și să își gestioneze anxietăţile, a devenit o adevărată mișcare în ultimii doi ani, ce are în spate o întreagă industrie pregătită să ne facă viaţa mai ușoară și mai confortabilă. Pentru creștini, această tendinţă s-a dovedit a...

Sondaj – Biblia carte omenească sau inspirată divin

Credinţa în Biblie s-a accentuat în timpul crizei financiare, anunţă CNSnews.com citând un raport în care au fost analizate date ale instituţiei de sondaj Gallup.

Iisus, o nădejde mai bună

Cultul sfinţilor este o tradiţie foarte veche în creștinism. Numeroși creștini nu-și pot concepe religia fără apelul la sfinţi, cărora le cer povăţuire, ocrotire, vindecare și mijlocire.[1] Mai puţin preocupaţi de corectitudinea teologică, oamenii căută compania sfinţilor din pricina solitudinii, nevoilor, bolilor, temerilor, vinovăţiilor, dezamăgirilor.

Un an nou – un om nou

„Şi zise Cel care şeade pe tron: Jată voiu face toate noui!’ Şi-mi zise: ,S’a făcut’“. A poc. 21, 5. 6.

Chiar erau generaţiile trecute mai credincioase?

Dacă în urmă cu ceva ani era la modă declararea credinţei în Dumnezeu, acum lucrurile s-au schimbat. Ne uităm pe statisticile religioase și devenim nostalgici după timpurile trecute. De aici este posibil să derive și sentimentul că lumea se afundă tot mai mult în necredinţă.

Sfârșitul lumii în conul de umbră al filosofiei

„Logica suferă de-un mare viciu logic: ea crede că însăşi realitatea e de natură logică. Dacă întâlneşte ceva ce nu se poate înţelege în chip logic, ea va susţine că acest ceva nu există, ci e numai aparenţă…” (Lucian Blaga, Zări și etape)

Vie împărăţia Ta!

Pentru un cititor novice, cartea Apocalipsa pare un amalgam înspăimântător și greu descifrabil de simboluri și evenimente terifiante. Mesajul cărţii este însă unul tivit cu speranţă: pentru cei care cred în Iisus, El are un final care depășește cele mai înalte așteptări.

„Nu voi muri!”

Pastorul portughez Mario Brito activează de mulţi ani în foruri de conducere bisericească, dar rămâne un om prietenos și modest. De curând, fiica sa Estela s-a îmbolnăvit de o boală misterioasă și a fost la un pas de moarte. Titlul anticipează felul în care s-a încheiat această criză. Iată povestea pe larg.

Neale Walsch: Biblia nu este un „bufet” din care să ne servim după plac

Scriitorul american Neale Donald Walsch, cunoscut pentru seria de cărţi „Conversaţii cu Dumnezeu", constată că astăzi există o predispoziţie de citire a Bibliei în mod selectiv. Această abordare este circumscrisă lipsei de onestitate, argumentează într-un editorial publicat în Huffington Post.

Revelaţia incompletă

Există subiecte pe care nici măcar Sfânta Scriptura nu le explică în totalitate? Dacă da, de ce procedează Dumnezeu așa?

King’s College, din Londra, lansează un comentariu vizual al Bibliei

O nouă formă de înţelegere a conţinutului Scripturii este astăzi disponibil publicului larg, după o investiţie de 2 milioane de dolari. Este vorba despre o platformă web de comentarii vizuale ale Bibliei, care a fost recent lansată de universitatea britanică King's College, din Londra.

Cum am putea crede că miracolele sunt posibile?

Miracolele reprezintă un grup de fenomene a căror realitate este adesea pusă la îndoială.

Manifestul pentru Sabat scoate tinerii din priză

O organizaţie neguvernamentală evreiască pune tinerii la regim. Fără tehnologie, fără comerţ, fără agitaţie - o zi pe săptămână. În schimb, conversaţii pe viu cu cei dragi, ieşiri în aer liber, linişte şi recunoştinţă. Acesta este mesajul Manifestului pentru Sabat, alcătuit de organizaţia Reboot (SUA) pentru a conştientiza tinerii evrei cu...

Contemporan cu Săptămâna Patimilor

Cu proaspăta amintire a ceea ce s-a întâmplat în decembrie, când doar I-a zâmbit Pruncului inofensiv din iesle, şi preocupat mai degrabă de cumpărături şi daruri, un pelerin generic găseşte incomodă ipostaza unui Christos răstignit.  Amintirea morţii Mântuitorului este mai greu de trecut cu vederea...