James Irwin, omul convertit pe Lună
În august 2021 s-au împlinit 50 de ani de când astronautul James Irwin, al optulea om care a pășit pe Lună, a simţit că L-a întâlnit pe Dumnezeu în timpul misiunii Apollo 15.
Doctorul care a vindecat ura
Atunci când războiul îţi ucide nu unul, ci trei copii, mai poate să-ţi rămână ceva în afară de ură?
Vulnerabilitatea care nu trebuie uitată
Oamenii care nu ar da niciodată un pumn altcuiva au, de obicei, o puternică prejudecată – consideră că ar recunoaște imediat individul periculos, inteligenţa criminală, mincinosul fără scrupule, infractorul, dictatorul, torţionarul, călăul etc.
Migraţia încrederii, în era digitală
Încrederea este principala valută a epocii în care trăim, iar oamenii par să își schimbe mai rapid decât în trecut direcţiile în care o investesc. Cum este influenţată viaţa noastră de credinţă de modul în care ne raportăm în general la încredere?
„Singurul evreu greu de acceptat în America este evreul care crede în Iisus.“
Mark Kellner s-a născut și a crescut în New York, fiind unicul copil într-o familie de evrei, credincioși mozaici. Și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism în perioada adolescenţei, când urma cursurile unui liceu particular din cartierul Manhattan.
Apocalipsa de buzunar. Sfârșitul lumii, în presă
Imaginea unei apocalipse declanșate de un coronavirus de dimensiuni microscopice a fost creionată des în presă în ultimele săptămâni.
Totul despre omul care te poate opri (mic tratat despre tine)
Albert Einstein nu a vorbit până la vârsta de 4 ani şi nu a citit până la 7 ani. Părinţii au crezut că era debil mintal, iar unul dintre profesori l-a descris ca fiind „lent la minte, pierdut pentru totdeauna în visuri prosteşti”. A fost exmatriculat din şcoală şi i-a fost refuzată admiterea la Şcoala...
Mic ghid de socializare a copilului
Chiar și în urma înlocuirii, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a termenului „distanţare socială” cu „distanţare fizică”, oamenii resimt reminiscenţele unei îndepărtări sociale.
Adolescenţii și religia
În volumul Istoria tinerilor în Occident, Giovanni Levi și Jean-Claude Schmitt consideră că, în Occident, adolescenţa este în primul rând o construcţie social-culturală, deci un produs cultural. Ea este considerată cel mult subsidiar ca o etapă în procesul fiziologic al maturizării.
Sănătatea sexuală între dependenţă şi anorexie
Asemenea altor elemente care au rolul de a contribui la echilibrul individului şi al societăţii umane, sexul cunoaşte o patologie a dezvoltării şi a exprimării, atât la nivel individual, cât şi la nivel social. Acest articol evidenţiază două „boli" ale sexului: dependenţa sexuală şi anorexia sexuală.
Medicina bazată pe dovezi. Cum se construiește fundaţia încrederii în doctori
Pot să fiu sigur că recomandările pe care le primesc în urma unui consult medical sunt corecte? În articolul de mai jos, discutăm despre...
Urzeala tronurilor
George R. R. Martin a dat cu siguranţă lovitura în ziua când a început să scrie seria de romane A Song of Ice and Fire.
Între penibil și miracol
Titlul articolului lui Daniel Burke, publicat de Religion News Service în aprilie 2013, pe marginea celei de-a 150-a aniversări a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (1863-2013), subliniază paradoxul acestui eveniment: „La vârsta de 150 de ani, adventiștii încă se roagă pentru apocalipsă.“
Fără geamandură. Cine nu are repere, să nu-şi inventeze
Niciun alt lider de stat nu a militat vreodată pentru drepturile homosexualilor aşa cum a militat fostul preşedinte american, Barack Obama.
Oameni și cimpanzei
Literatura de specialitate abundă în estimări generoase ale asemănării genetice dintre om și cimpanzeu, mergând de la 96% până la 99%. Cum sunt obţinute însă aceste procente, ce supoziţii ascund și ce semnifică ele dincolo de interpretarea evoluţionistă?
Rege, împărat, reformator
Renașterea carolingiană trebuie înţeleasă ca o „reformare și reconfigurare a tuturor popoarelor de sub domnia lui Carol, în vederea creării unui teritoriu creștin în structurile sale instituţionale, conduita morală și convingerile personale.“
Teologia crucii și „teologia” maturizării
Atunci când încercăm să-i înţelegem pe semenii noștri, să pricepem cum au gândit, de ce au luat anumite decizii, cu ce scop au acţionat într-un anumit fel, ne vine în minte un cunoscut îndemn din înţelepciunea populară: să te pui în locul lor.
Spiritualitatea cuplului | Cum să creșteţi împreună cu Dumnezeu
Multe familii au descoperit că avea să fie mult mai complicat să crească spiritual în cuplu decât spuneau instrucţiunile din manualul de utilizare.
Labirintul
Am petrecut weekendul trecut într-un grup format majoritar din tineri familiști gata să treacă de pragul celei de-a doua vârste. Pe lângă ei, erau însă și câţiva copii, adolescenţi și bunici. Oameni din toate colţurile României plecaţi din ţară să-și croiască singuri un alt drum. Un buchet de vieţi pe care l-am descoperit apoi capabil...
Martin Luther
Martin Luther figurează printre marile personalităţi ale lumii noastre. Dintre personalităţile născute în Germania, doar Einstein, Bach și Beethoven îl depășesc pe Martin Luther ca notorietate.
YouTube, un televizor „pe steroizi”
„Cum de eu nu apar pe YouTube, la fel ca ceilalţi copii?” își chestiona Ryan părinţii. Se uita la atâtea canale de YouTube în care apăreau copii care făceau recenzii la tot felul de jucării, încât, la cei trei anișori ai lui, Ryan nu înţelegea de ce ei sunt de o parte a ecranului de...































