Adolescenţii, asaltaţi de filmele cu conţinut sexual

Un studiu recent a confirmat rezultatele unor cercetări anterioare, demonstrând influenţa pe care o are vizionarea filmelor în viaţa adolescenţilor.

O mie de daruri: Îndrăznește să trăiești din plin acolo unde te afli

„O mie de daruri“ este revolta frumoasă a sufletului care nu vrea să se lase schilodit de ce a pierdut, ci să străpungă el însuşi suferinţa ca o săgeată care ţâşneşte din arcul harului, un leitmotiv al întregii cărţi.

Coreea de Nord: tărâmul tenebrelor, vegheat de Soarele umanităţii

Văzută din satelit, Coreea de Nord e doar o pată neagră, reliefată și mai clar de imaginea scânteietoare a statului vecin, cu care a făcut corp comun până acum șapte decenii. Există însă un întuneric pe care sateliţii nu îl pot surprinde – cel din sufletul milioanelor de oameni oprimaţi, pe care un cuvânt sau...

Viaţă de refugiat: Goana după o fericire iluzorie

De prea multe ori se discută despre refugiaţi doar în statistici. Astfel, există riscul ignorării poveștilor de viaţă din spatele cifrelor, dar și al modificării realităţii prin imixtiunea unor concepţii mai mult naţionaliste decât umane.

Marriott: Nu vom mai difuza filme porno!

Marriott International, unul dintre cele mai cunoscute lanţuri hoteliere a anunţat că va renunţa la programele de televiziune pentru adulţi oferite în camerele de hotel. Măsura are în vedere în special noile facilităţi ce se vor deschide în următorii ani.

Miracolul

Anul 1989 a fost anul marilor schimbări sociale şi politice în Europa. A fost mai mult decât finalul unui mileniu. În accepţiunea lui Francis Fukuyama, a marcat „sfârșitul istoriei” – lumea intra în perioada ei de maturitate deplină, prin victoria democraţiei liberale.

FOTO: Desene din grădiniţele şi lagărele din Coreea de Nord

Trei jurnalişti de la Associated Press au realizat un reportaj despre educaţia copiilor coreeni. Încă de la cele mai fragede vârste sunt îndoctrinaţi să îi urască pe japonezi pentru că au colonizat Coreea între 1910 şi 1945, şi pe americani care au luptat împotriva Coreii de Nord în timpul războiului coreean din 1950-1953.

Campanie virală lasă femeile fără scuze (Video)

O campanie virală le sfătuiește pe femei să se emancipeze și să nu își mai ceară iertare pentru orice. Deși clipul video este un succes de advertising, unii spun că mesajul pe care reușește să îl transmită este diferit de cel pe care și l-a propus declarativ.

Fosilizarea adevărului. Cine să ne scape de minciunile de pe Internet?

Jurnalistul Cătălin Tolontan și-a cerut scuze după publicarea unui articol care dezvăluia un raport știinţific potrivit căruia radiaţii de 200.000 de ori mai mari decât nivelul admis au fost măsurate la Muzeul de Geologie, aflat în vecinătatea Pieţei Victoriei.

Regrete? „Doar” 143.000 într-o viaţă de om

„Dacă aş fi procedat altfel atunci...", „Dacă aş fi spus chestia asta atunci...", „Dacă aş fi făcut acest lucru la momentul potrivit..." , dacă, dacă, dacă. Acesta este un refren care ne sună cunoscut şi pe care îl folosim într-o cincime dintre deciziile pe care le luăm, potrivit unui studiu realizat anul trecut.

Suntem „niște proști, care pur și simplu nu înţeleg jurnalismul”

De puţine ori subiectele pe care trebuie să le abordeze un jurnalist sunt atât de incredibile, încât nici nu știe cum să înceapă să discute despre ele. Așa este și situaţia de faţă, în care mă simt oarecum paralizată de uimire la vederea „reportajului special” pe care jurnaliștii britanici de la SkyNews l-au făcut despre...

Un portret al traiului în România

O mare parte din înţelegerea pe care o avem despre lumea în care trăim este formată din impresii și experienţe, ale noastre și ale altora. Operăm foarte des cu zvonuri, bârfe și incidente pe care ajungem să le generalizăm pentru a ne oferi singuri o explicaţie despre lume. Am fi oare mai câștigaţi cu o...

Sondaj Barna: Ce se mai crede despre Iisus?

Impresia generală este că trăim într-o lume tot mai secularizată și mai lipsită de valori autentice. Totuși un sondaj recent pare să contrazică, în mare parte, ceea ce se știa despre societatea americană, acuzată că se distanţează tot mai mult de zona religioasă.

O școală internaţională din Nigeria acceptă plata taxelor în sticle de plastic

O școală din Nigeria acceptă ca părinţii și tutorii copiilor să plătească taxele de școlarizare cu sticle de plastic goale, în loc de bani. Iniţiativa, numită Recycle Pay, este rezultatul unei colaborări între organizaţiile African Clean Up Initiative și WeCyclers, pe de o parte, și școala Morit International din Ajegunle, Lagos, pe de altă parte.

Să pleci de acasă fără să-ţi părăsești părinţii

Soarele strălucea în acea duminică minunată de iulie în care te bucurai de „vacanţa mare”. Părinţii erau alături de tine la plimbare prin parc și te priveau în timp ce pedalai la bicicletă fără nicio grijă în lume. Zâmbetul lor îţi dădea indicii despre iubirea cea mai pură de părinte.

VIDEO: Un nigerian a supravieţuit două zile pe fundul mării, într-o bulă de aer

Un nigerian a supravieţuit două zile și jumătate, blocat la 30 m adâncime, sub apa îngheţată a  mării.

Cum să frânezi îmbătrânirea

„Ești atât de bătrân pe cât te simţi” ori „Vârsta e doar un număr” se pare că nu sunt doar lozinci frumoase menite să contracareze realitatea supărătoare că îmbătrânim. Studii recente arată că aceasta e o strategie de a îmbătrâni mai lent.

Psihanalista Esther Perel despre „regândirea infidelităţii”

Proporţia femeilor căsătorite care mărturisesc că își înșală soţii a crescut, în ultimii 27 de ani, cu circa 40%, în timp ce proporţia bărbaţilor care pot spune același lucru a rămas neschimbată, susţine psihanalista Esther Perel în cea mai nouă carte a sa State of Affairs: Rethinking Infidelity.

Iubirea care vindecă

Cum ne ajută dragostea, cum ne influenţează, cum să o arătăm faţă de cei din jurul nostru și cum să o primim?

Studiu: Învăţatul cu preţul orelor de somn este ineficient

Elevii care sacrifică somnul pentru a învăţa au note mai mici decât elevii care petrec mai puţin timp studiind, dar dorm suficient. Aceasta este concluzia unui studiu publicat în revista americană Child Development.

Cum să-i încurajăm pe ceilalţi

Cum ar fi dacă nu am avea voie să folosim mai mult de 140 de cuvinte pe zi? Dacă am intra în acest joc, printre cuvintele-balast la care am renunţa s-ar număra probabil și cele care transmit încurajări. Ironic este faptul că folosim oricum prea puţine cuvinte de încurajare, deși beneficiile emoţionale și relaţionale sunt...