Nu vom rămâne niciodată fără bunătatea lor
Privind vieţile unor oameni, nu poţi să nu te întrebi dacă nu sunt cumva făcuţi din alt „material” decât noi, majoritatea. Curajul în faţa provocărilor, rezilienţa, viziunea şi realizările lor sunt atât de impresionante, încât imaginaţia te poartă spre cum ar arăta lumea dacă pasiunea lor ar fi multiplicată.
A început expulzarea „cu acte în regulă” a refugiaţilor
Gata, s-a terminat cu visul european pentru imigranţii clandestini. Grecia începe deportarea în Turcia a imigranţilor extracomunitari ajunşi clandestin pe insulele elene. În prima tranșă, circa 500 de persoane urmează să fie transferate pe teritoriul turc. Urmează alte 250, în două zile consecutive.
Crucea fără cruce
Când auzim de Rio de Janeiro, ne vin în minte imagini fie ale tradiţionalului carnaval, fie ale plajelor și locurilor exotice, Ipanema, Leblon, fie ne apare în memorie imensa statuie monument reprezentându-L pe Hristos Mântuitorul (Cristo Redentor): cu braţele larg deschise, privind în jos, spre omenire, de pe vârful muntelui Corcovado (700 m).
Cum ne apără creierul în faţa respingerii sociale
Același sistem de analgezice naturale eliberate de creier în cazul producerii unor prejudicii fizice este folosit și în situaţiile în care ne confruntăm cu respingerea socială, arată un studiu american, citat de Eurek Alert.
Stephen Hawking susţine dreptul la sinucidere asistată medical
Cosmologul și fizicianul Stephen Hawking a declarat că susţine dreptul la sinuciderea asistată medical în cazul persoanelor care suferă de afecţiuni în stadiu terminal, informează BBC.
Antonimele nu vor exista pentru totdeauna
Dumnezeu nu părăsește. El este părăsit. Chiar și atunci când Scriptura Îl descrie ca întorcându-Și faţa, înţelegem că de fapt aceasta este recunoașterea reticentă și dureroasă a deciziei omului de a trece dincolo de punctul fără întoarcere în relaţia lui cu Dumnezeu.
Lumea în 2030: previziunile Consiliului Naţional de Informaţii al SUA
Consiliul Naţional de Informaţii al Statelor Unite, centrul previziunilor strategice pe termen mediu şi lung, a realizat un raport numit „Tendinţe globale 2030: lumi alternative" care anunţă câteva schimbări semnificative la nivel economic, politic, social şi tehnologic. Previziunile au fost făcute pe baza tendinţelor actuale, pentru a contura panorama globală a următorilor 18 ani şi...
Infografic: ce își doresc românii când caută iubirea pe internet
Epidemia singurătăţii a prins și România. De la an la an, numărul persoanelor singure crește cu câte 9%, conform unei statistici realizare de Sentimente.ro, cel mai mare site de dating online din ţară.
Surprizele tehnologiei digitale – copiii care învaţă să scrie înainte de a ști să citească
În timp ce implicarea digitală a adolescenţilor din Europa a fost cercetată de o serie de studii, cunoștinţele despre abilităţile digitale ale copiilor de...
Puterea unor gesturi mici
Unele persoane stau în umbră, iar rolul lor în această lume poate fi considerat unul minor. De exemplu, ce poate schimba în lume un...
Harry Potter: sfârşitul unei epoci. Sau?
Fanii din SUA ai lui Harry Potter au parte în acest week-end de lansarea celei de-a doua părţi a ultimului film din serie: Harry Potter and the Deathly Hallows. Filmul încheie povestea renumitului personaj şi pune capăt la ceea ce unele voci au numit „Epoca Harry Potter".
În viaţă trebuie să iei totul așa cum vine și să nu ai regrete. Adevărat sau fals?
Îndemnul nobil, menit să salveze omenirea de constatarea disperată că viaţa a trecut şi, odată cu ea, şi şansa la fericire, continuă să fie acelaşi: „Trăieşte astfel încât să nu ai regrete!“.
De ce ne plac atât de mult „picanteriile” din tabloide
Cu toate că sunt aspru criticate pentru lipsă de caracter, etică și chiar încălcare a dreptului la viaţă privată, revistele de cancan și site-urile cu știri, scandaluri și bârfe din viaţa vedetelor continuă să existe, sunt intens citite și au o mare priză la public. Nu ne putem abţine să nu tragem cu ochiul în...
„Parabolele Domnului Iisus”- Semnele timpului, ediţie specială
Așa cum v-a obișnuit în fiecare an, redacţia revistei Semnele timpului a pregătit pentru luna decembrie un număr special. Unsprezece autori răspund la zece întrebări care înglobează cele mai relevante pilde ale Domnului Iisus pentru creștinul postmodern.
Un fizician a formulat ecuaţia care validează sau infirmă conspiraţiile
Să aduci matematica în discuţie atunci când toată lumea vorbește despre conspiraţii te face cel puţin antipatic. Dr. David Grimes, profesor de fizică la Universitatea Oxford, și-a asumat însă poziţia anunţând că a formulat un model matematic pe baza căruia poate estima probabilitatea ca o conspiraţie să fie adevărată sau falsă.
Teroarea din biserică – Cazul Texas
Duminica trecută, 26 de persoane au murit într-o biserică baptistă dintr-un mic orășel din Texas, după ce un tânăr înarmat cu armă semiautomată a intrat în mijlocul serviciului divin și a început să tragă în stânga și în dreapta.
Mame și fiice
Nu cunoaștem numele ei, ci doar pe acela al soţului – Feodor Vasiliev, un ţăran din Shuya, în Rusia. Ceea ce știm însă este că doamna Vasiliev a avut 69 de copii, ceea ce o face deţinătoarea recordului mondial pentru cele mai multe nașteri. Această mamă a născut șaisprezece perechi de gemeni, șapte seturi de...
Descoperă Semnele timpului — ediţia de mai
Pentru luna mai, revista Semnele timpului a pregătit o serie de articole ce vor răspunde la întrebări pe care mulţi dintre noi ni le-am pus la un moment dat. De la Norel Iacob care ne spune dacă în secolul al XXI-lea chiar trăim într-o lume mai sigură sau doar ni se pare, la Alina Kartman...
Frumuseţea care se vede doar cu alţi ochi
Alert, zâmbitor, doct, Daniel Reynaud răspunde precis și captivant la întrebările mele despre viaţa lui, despre pasiunea pentru literatură, istorie și media. Nu știu cât din jovialitate și atenţie se datorează faptului că este căsătorit cu o româncă. Discuţia capătă un ton mai grav când povestește despre fratele lui mai mare, Gabriel, un foarte talentat...
„Da, dar sunt fericiţi?” Efectele autocontrolului asupra satisfacţiei în viaţă (studiu)
La o privire superficială, micile renunţări zilnice pot părea să se adune într-o viaţă fără satisfacţii. Însă chiar dacă, pe termen scurt, viaţa de negare de sine pare o formă prelungită de martiriu, tocmai această exercitare a autocontrolului care ne ajută să atingem obiective pe termen lung este ceea ce ne...
India instaurează pedeapsa cu moartea pentru violatorii de copii
Guvernul din India a aprobat printr-o ordonanţă de urgenţă introducerea pedeapsei cu moartea pentru violatorii de fete cu vârste sub 12 ani, ca răspuns la protestele care au avut loc după ce o fetiţă de 8 ani a fost violată și ucisă. Pentru a intra în vigoare, ordonanţa trebuie semnată de președinte.






















