Luxul de a ști de ce
Nimic nu ne poate pregăti dinainte pentru suferinţa pe care o vom trăi în viaţa aceasta. Însă chiar știind acest lucru, ne amintim adesea cu vinovăţie de momentele de ignoranţă fericită pe care le-am lăsat să se scurgă înainte de un necaz.
O sâmbătă evreiască în Satul biblic
Au trecut cinci zile de la deschiderea Satului biblic, un proiect organizat în Parcul IOR, în premieră în Europa. În fiecare zi s-au organizat activităţi inedite care i-au surprins plăcut pe vizitatori, care au aflat multe lucruri noi despre cum s-ar fi desfășurat activităţile de zi cu zi în vremea lui Iisus. Pentru evrei, sâmbăta...
Foto: Oraşul care a fost înghiţit de gunoaie
E supranumit "Oraşul gunoaielor" şi asta nu este doar o metaforă. Comunitatea Manshiet Nasser din Cairo, capitala Egiptului pare efectiv o staţie urbană de sortare a deşeurilor.
Violenţa domestică, demonstrată în plină stradă
ADRA România a participat alături de Poliţia Capitalei la un eveniment pentru prevenirea violenţei în familie, care a avut loc pe 1 octombrie, arată un comunicat remis Semneletimpului.ro.
Sfânta complicitate. Despre falimentul moral al instituţiilor noastre
Într-un colaj publicat pe pagina Facebook a jurnalistului Cătălin Tolontan, fotografia unui procuror este chiar în mijloc, înconjurată de portretele altor nouă bărbaţi – majoritatea poliţiști, dar și doi comisari de la Garda Financiară și un ofiţer SRI – care au fost identificaţi drept clienţi fideli de către victimele unei reţele de pedofilie și trafic...
Facebook și Google își păcălesc utilizatorii să ofere acces la informaţii
Regulamentul General privind Protecţia Datelor, cunoscut mai bine ca GDPR, a fost integrat în regulamentul UE pentru protejarea cu stricteţe a modului în care sunt culese, transmise și folosite datele personale ale cetăţenilor UE care ajung la operatorii economici. Acum, un studiu realizat de guvernul norvegian alertează că Facebook, Google, Microsoft și nu numai folosesc...
Un român riscă pedeapsa capitală în Malaezia
Un cetăţean român a fost arestat în Malaezia, fiind acuzat de trafic de droguri. Potrivit legislaţiei din această ţară, dacă este găsit vinovat, românul este pasibil de pedeapsa capitală, a confirmat Ministerul Afacerilor Externe.
O privire în culisele puterii
În fiecare zi, operezi și te învârţi în sisteme care au la bază puterea. Dacă nu înţelegi ce o determină, care sunt legile care...
„Și Iisus a fost refugiat“. Tentaţia selectării imigranţilor creștini
Liderii politici europeni au dificultăţi mari în a se pune de acord, chiar dacă noua decizie JAI pare să fi tranșat problema refugiaţilor prin impunerea cotelor obligatorii. Anterior deciziei, tot mai multe voci au sugerat că ar trebui ajutaţi doar refugiaţii creștini. Ar putea fi o variantă de luat în calcul, dar este în ton...
Televizorul afectează comunicarea părinţi-copii
Urmărirea programelor de televiziune influenţează negativ comunicarea dintre părinţi şi copii şi, totodată, poate să aibă un impact negativ asupra capacităţilor copiilor de a vorbi şi de a scrie.
A salvat viaţa colegului său, apoi a murit
Ultimul gest al pompierului care a murit ieri în incendiul din cadrul complexului Europa a fost acela de a salva viaţa unuia dintre colegii săi. Sergentul major Ionuţ Cristian Ungureanu, pompier în vârstă de de 24 de ani, a fost strivit de tavanul unei hale care s-a prăbușit.
Patru lecţii vitale pe care trebuie să le înveţe băieţii
Într-o lume cu prea multe modele, dar nu întotdeauna din cele bune, şi în care statutul este mai preţuit decât caracterul, băieţii şi tinerii nu ştiu întotdeauna cum să fie autentici şi să aibă o identitate masculină corectă. Dar profesorul de istorie Brendan Malone, un fin observator al tinerilor şi al psihologiei acestora, a realizat...
Un nou an școlar și cel mai mic număr de elevi din ultimii 30 de ani
Flori, emoţii, festivităţi de deschidere a noului an școlar și tot mai puţini elevi care pășesc pragul școlii. Numărul elevilor din învăţământul preuniversitar era de 2,8 milioane la sfârșitul anului școlar 2018-2019, cea mai mică cifră de după 1990, potrivit datelor comunicate Edupedu.ro de către Ministerul Educaţiei.
Beneficiile contactului piele pe piele cu bebeluşul
Aşezarea nou-născutului pe pieptul mamei pentru a produce contactul piele pe piele nu este nicio noutate, dar se pare că astăzi e din ce în ce mai promovată datorită beneficiilor pe care ştiinţa a demonstrat că le are.
Primul stat american care interzice educaţia sexuală în şcoli
Utah ar putea deveni primul stat care să interzică educaţia sexuală în şcolile publice, de la clasa a VIII-a până la a XII-a. Proiectul de lege a trecut de Senat cu 19 voturi pentru şi 10 împotrivă şi va ajunge la Guvernatorul Gary Herbert. Acesta nu a făcut nicio declaraţie publică...
(Video) Nick Vujicic începe un turneu împotriva hărţuirii şi sinuciderii
Evanghelistul Nick Vujicic, cunoscut în întreaga lume pentru mesajele sale inspiraţionale şi spirituale, în ciuda faptul că s-a născut fără mâine şi picioare, va începe în aceasta săptămână un turneu împotriva hărţuirii şi sinuciderii în şcolile din statul Utah.
România, printre cele mai zâmbitoare 20 de ţări pe Instagram
Compania de Turism Jetpac a găsit un mod inedit de a realiza un top al celor mai fericite ţări de pe glob. În loc să îi întrebe pe oameni cât de fericiţi sunt, ei au analizat minuţios zâmbetele pe care le-au afișat în fotografiile publicate pe Instagram. Românii s-au clasat în primul sfert al clasamentului,...
Curtea Supremă SUA: Există loc pentru drepturile creștinilor și pentru drepturile homosexualilor
În Statele Unite, creștinii și homosexualii sunt într-o luptă continuă de apărare a drepturilor religioase, respectiv civile. Multe cazuri de cofetari, florari, fotografi, în general oameni cu propriile afaceri, daţi în judecată după ce au refuzat să servească cupluri gay din motive religioase, au ajuns în paginile presei, exacerbând conflictul în ochii opiniei publice. Este...
Cum să devenim cititori mai buni
Poate că facem parte din comunitatea fără graniţe a cititorilor fascinaţi să colinde splendidele teritorii dintre copertele unei cărţi. Sau poate că obiceiul de a citi s-a fracturat cândva, sub greutatea urgenţelor și priorităţilor unei vieţi în care se respiră precipitat, sub tirania acelor de ceasornic. Putem însă reface oricând traseele acestei călătorii „de nicăieri...
În România, consumul de droguri începe la 13 ani
Vârsta la care tinerii încep să consume droguri este de 13 ani, iar vârsta medie de consumare a drogurilor este de 17,3 ani, avertizează specialiștii de la Agenţia Naţională Antidrog. În anul 2016, peste 300 de copii cu vârste între 11 și 18 ani au beneficiat de tratament în urma consumului de droguri.
Prăpastia dintre bogaţi și săraci se adâncește în statele dezvoltate
Prăpastia dintre bogaţi și săraci se adâncește în statele dezvoltate ale lumii, ţările din sudul Europei și Statele Unite înregistrând cele mai înalte niveluri ale inegalităţii economice, potrivit celui mai recent raport Morgan Stanley, una dintre cele mai importante bănci de investiţii din lume.





















