ONU: Foametea crește odată cu temperatura globală

Cel mai recent raport ONU arată faptul că încălzirea globală are un efect negativ asupra agriculturii la nivel global, iar aceasta duce la creșterea numărului de persoane care au probleme în a-și asigura alimentaţia de bază.

Este stresul contagios?

Fie că recunoaştem sau nu, comportamentul sau atitudinea celor din jurul nostru ne influenţează; atunci când cineva râde, zâmbim sau râdem şi noi, când cineva cască, la fel facem şi noi, dar, din păcate, când cineva este stresat, ne stresăm şi noi.

IT-ul ar putea genera o nouă „criză Dot-Com”

Companiile IT precum Twitter și Facebook continuă să fie evaluate extrem de favorabil, în ciuda faptului că nu sunt încă listate la bursă. Analiștii se tem însă că această creștere a valorii firmelor ar putea conduce la o nouă criză economică de tipul „Bulei Dot-Com” (1995-2000), care a degenerat în falimente și concedieri masive.

Un raport oficial dă dreptate băieţelului sirian

Mai ţineţi minte ce ar fi spus un copil sirian, în vârstă de doar trei ani, înainte să moară? „O să-I spun lui Dumnezeu tot." De când Semnele timpului a publicat știrea respectivă, pe 7 ianuarie, încă nu s-a aflat dacă este adevărată. Dar și dacă nu ar fi, orice alt copil sirian, care nu...

2012: Se deschide noua Bibliotecă Naţională a României

Noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României (BNR) a fost inaugurat joi în prezenţa premierului Emil Boc şi a ministrului culturii, Kelemen Hunor. Accesul publicului va fi permis însă abia din luna ianuarie, urmând ca sălile de lectură să fie deschise în primăvara lui 2012.

Femeile optimiste nasc copii sănătoși

Agitaţia, anxietatea și stările de depresie din timpul sarcinilor pot afecta sănătatea bebelușilor, arată un studiu efectuat de o echipă de medici suedezi, raportează Agenia de Presă Rador. Copiii născuţi de mame deprimate sunt adesea subponderali și predispuși la îmbolnăvire, ba chiar pot să moară la o vârstă fragedă.

Cele mai fericite ţări în 2013

Conform raportului de Fericire Globală pe 2013, realizat de Universitatea Columbia, dintre 156 de ţări analizate, cele mai fericite ţări sunt cele din nordul Europei.

Copiii, ţinta reclamelor online

Dă-i copilului tău un smartphone și la fel de bine i-ai putea da direct un card de credit! Situaţiile în care părinţii americani ajung să cheltuie și 100 de dolari pe lună pe prostii pe care copiii le văd online sunt tot mai comune, conform unui amplu reportaj The Washington Post.

Gesturile surprinzătoare ale unor poliţiști altruiști

Carlos Ramos patrula în dimineaţa aceea un sector din New York, așa cum îi cerea funcţia de ofiţer de poliţie și așa cum mai făcuse și altă dată, fără să apară în ziare pentru asta. Săptămâna trecută însă, gestul lui de a-i oferi unui bărbat fără adăpost puloverul lui, odată surprins de un reporter de...

Faptele bune în ţinută de Gală

„Un fir de bunătate trage mai puternic decât o frânghie de răutate.” (proverb arab)

Un om al străzii a primit 170.000$ pentru un gest de bunătate

Un om al străzii a primit peste 170.000 de dolari după ce a înapoiat un inel de logodnă cu diamante pe care l-a primit din greșeală. Alegerea lui de a face gestul corect, deși nimeni nu ar fi știut vreodată dacă înstrăina inelul, i-a adus lui Harris o mică avere. Oameni mișcaţi de onestitatea lui,...

UNODC: Producţie-record de opiu în Afganistan

Cultura de opiu din Afganistan a ajuns la un record de peste 200.000 de hectare de teren cultivat cu mac, un nivel istoric, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Izvorul fericirii nu a secat vreodată

Aplecat în mine, înlăturam energic rădăcinile noduroase și umede. Pe măsură ce gândurile îmi ajungeau mai aproape de izvorul firav și totodată viguros de...

În UE, și democraţia merge cu două viteze

Germania. Cu toate acestea, sunt alte ţări europene unde extremele nu sunt evidente, dar ocupă deja puterea și abordează democraţia într-un stil iliberal. Pe această diferenţă în autenticitatea practicării democraţiei pare să se contureze o nouă falie de separare a ţărilor UE.

O familie germană obţine azil în SUA pentru a practica homeschooling-ul (video)

Familia Romeike, care a fost nevoită să plece din Germania din cauză că nu îi era permis să practice homeschooling cu copiii săi, a obţinut azil în SUA.

Prima paradă Gay în Portugalia, după legalizarea căsătoriilor homosexuale

Câteva zeci de persoane au defilat sâmbătă în Lisabona pentru tradiţionala paradă Gay Pride la puţin timp după legalizarea căsătoriilor între homosexuali în Portugalia, scrie Agerpres.

Protestele anti-ACTA dezamăgesc

Săptămâna trecută, până pe 8 februarie, mai mult de 26.000 de oameni din toată ţara anunţaseră pe Facebook că vor ieși în stradă să protesteze împotriva ACTA (Acord Comercial de Combatere a Contrafacerii) pe 11 februarie, ziua anti-ACTA. Până la urmă doar 2.000 de români din toată ţara au protestat.

500.000 de englezi au semnat o petiţie împotriva redefinirii căsătoriei

O petiţie pentru apărarea căsătoriei tradiţionale, care a fost lansată în Marea Britanie, a reușit să treacă pragul de jumătate de milion de semnături.

Anglia ameninţă ţările care nu susţin homosexualitatea

Premierul britanic, David Cameron, a ameninţat că Marea Britanie îşi va retrage ajutorul financiar dat ţărilor care interzic homosexualitatea, dacă acestea nu îşi vor reforma punctul de vedere, scrie The Guardian.

Banca Mondială: 6-7% din populaţia României trăiește cu mai puţin de 7,69 lei pe zi

Între 6 și 7 procente din populaţia întregii Românii trăiește cu mai puţin de 7,69 lei pe zi, fiind încadrate conform sistemului de măsurare al Băncii Mondiale la categoria „sărăcie extremă”. Ţara noastră este a zecea din lume ca procent din populaţie care trăiește la limita subzistenţei.

Sondaj: Dirijează Dumnezeu economia?

Perspectiva religioasă influenţează opiniile privitoare la redresarea economică, indică un sondaj naţional efectuat în Statele Unite.