Experiment jurnalistic testează euro-apocalipsa pe cititori
Istoricul Dominic Sandbrook a scris un scenariu imaginar pornind de la eventualitatea prăbuşirii monedei europene. Materialul, redactat pentru publicaţia britanică Daily Mail, a provocat valuri de comentarii în ceea ce alţi ziarişti au apreciat drept „un experiment jurnalistic periculos".
De ce pedepsirea fizică a copiilor nu este cea mai bună metodă de disciplinare
Pedepsele fizice pe care copiii le primesc pot afecta semnificativ dezvoltarea psihică şi emoţională a acestuia, iar în cazul bătăilor violente, micuţii pot ajunge chiar să rămână mutilaţi pe viaţă. Însă urmările pe termen lung ale agresiunilor se răsfrâng mai mult de atât, ajungând să influenţeze dramatic sănătatea copilului în viitor, dar şi a urmaşilor...
Iluzia egalităţii și alte sincope ale raţiunii
„Tendinţele culturale acum la modă în Vest favorizează o abordare egalitaristă a vieţii. Oamenii au căpătat înclinarea de a considera fiinţele umane ca fiind rezultatul unei mașini perfect proiectate de producţie în masă. Mai ales geneticienii și sociologii se străduie din răsputeri să dovedească, cu ajutorul unui aparat impresionant de date știinţifice și formulări, faptul că...
Copiii din părinţi divorţaţi riscă să își piardă credinţa
Numărul americanilor care se îndepărtează de religie este în creștere, iar divorţul ar părea să fie un catalist în această direcţie, conform unui nou studiu.
Din cârciumă, direct pe Facebook: ciber-rușinea
Mulţi tineri trăiesc sentimente de rușine atunci când se văd sub influenţa alcoolului în fotografiile postate pe Facebook de prietenii lor sau chiar de ei însăși, arată un sondaj publicat de DailyMail.
Irlanda s-a trezit la un nou „normal”: căsătoria gay
Republica Irlandeză s-a schimbat peste noapte. Da, era de aștepat ca legalizarea căsătoriilor gay să se întâmple și aici cândva, dar nicidecum atât de repede. Cu toate acestea, voinţa poporului a schimbat constituţia.
Copiii înving cancerul prin jocurile video
Re-Mission 2 este o colecţie de 6 jocuri video gratuite, accesibile prin internet, care au scopul de a distruge celule canceroase virtuale. Jocul, produs al organizaţiei nonprofit Hopelab, are scopul de a le da copiilor bolnavi de cancer curaj printr-un scenariu cu final pozitiv.
Așteptările realiste, secretul relaţiilor care durează
Dincolo de a alimenta glume despre cum femeile impun standarde nerealiste bărbaţilor sau despre cum bărbaţii sunt doar niște copii majori care vor ca soţia să le fie și mamă, așteptările în cuplu definesc modul în care ne raportăm la celălalt și influenţează gradul de satisfacţie maritală.
UE a demarat Romact, un program pentru integrarea romilor
Comisia Europeană (CE) şi Consiliul Europei (CoE) au lansat un program în valoare de 700.000 de euro, cu scopul de a favoriza şi facilita accesul minorităţii rome la locuinţe, educaţie, sănătate şi locuri de muncă în cinci ţări europene.
The Observer: 20 de predicţii pentru următorii 25 de ani
De la modă, nanotehnologie, la politică și sport, experţii The Observer fac predicţii despre cum se va schimba lumea, în bine sau în rău, în următorii 25 de ani, scrie The Guardian. America va reuși să își depășească problemele și va rămâne puterea principală a lumii, prevăd futurologii de la The Observer.
Cum să folosești avantajele primei impresii
Sunt necesare doar câteva secunde pentru ca o persoană pe care o cunoști pentru prima dată să își facă o impresie despre tine. În acest context două lucruri devin esenţiale: modul în care le transmitem celorlalţi că suntem competenţi și de încredere, cât și strategiile prin care ne ferim de eventualele tentative de manipulare pe...
Evanghelia virală: Jeff Bethke despre sex și căsătorie (VIDEO)
Jefferson Bethke, evanghelistul online al cărui videoclip despre Iisus și falsa religie a reușit să adune aproape 18 milioane de vizualizări în doar două săptămâni, a creat încă o poezie video, de data aceasta despre dragoste, sex și căsătorie. Tânărul a mai spus că și-a inspirat clipul din cartea „Real Marriage", scrisă de pastorul...
„Ești atât de bătrân pe cât te simţi”? Factorii îmbătrânirii reușite
Mai mult decât o încercare de a sfida vârsta și neputinţele ei, îmbătrânirea reușită este un proces în care se numără, dincolo de pierderi, beneficiile. Nu doar cele livrate de o genetică bună sau un stil sănătos de viaţă, ci și acelea generate de o perspectivă pozitivă asupra vieţii, chiar și când se apropie de...
Accesul la tratament al femeilor bolnave de cancer din Gaza, blocat de Israel
În 2012, Israelul a aprobat 92% din cererile palestinienilor din Gaza pentru tratament medical.
Un actor american, despre lupta cu dependenţa de pornografie
Dependenţe și cure de reabilitare la Hollywood? Nu e nimic nou sub soare. Însă, nu multe sunt persoanele faimoase care aleg să vorbească în public despre problemele lor, recunoscându-și astfel greșelile și slăbiciunile. Și mai puţini sunt cei care aleg să vorbească despre o chestiune extrem de personală, cum este consumul de pornografie.
AAP: Nu educaţi copiii cu televizorul şi calculatorul
Copiii sunt educaţi din ce în ce mai mult de jocurile electronice şi de televizor, dat fiind faptul că tot mai mulţi părinţi apelează la aceste substituente pentru a-i ţine cuminţi pe cei mici.
Cum e să trăiești în București
Depinzând pe cine întrebi, o să primești o altă părere. Întrebi pe muncitorii de la fosta fabrică de pâine Titan, din Cernica? Le întrebi pe doamnele de la poștă sau pe învăţătorii de la grupurile școlare? Îi întrebi pe taximetriști sau pe cei care lucrează pentru Uber? Întrebi un medic de la „Victor Babeș” sau...
5 tehnici creative de rezolvare a problemelor
Toţi ne-am confruntat cu ele. Cu problemele acelea care par să reziste la orice soluţie cunoscută: nimic din ce a funcţionat în altă ocazie nu pare să mai funcţioneze. Însă nu orice problemă căreia nu i-am găsit o soluţie reprezintă un eşec. Ba chiar, unele probleme de acest fel sunt cel mai bun imbold pentru...
Facebook va bloca conţinutul care promovează violenţa asupra femeilor
Facebook a acceptat să își schimbe politica în ce privește conţinutul pe site și să blocheze orice remarcă ce ia în derâdere sau încurajează violenţa asupra femeilor, după ce o campanie virulentă a demonstrat neajunsurile reţelei de socializare.
Anul 2014, văzut acum 5 decenii prin ochii lui Isaac Asimov
În anul 1964, scriitorul și biochimistul Isaac Asimov semna un articol pentru The New York Times în care își imagina cum va arăta lumea în viitor, peste jumătate de secol. Astăzi, în 2014, suntem martorii împlinirii unei părţi semnificative din predicţiile sale.
Criza preţului la alimente
Preţul mondial al alimentelor a coborât cu 1% în luna mai, după ce a atins un maximum istoric (de la începutul calculului acestui index în 1990) în luna februarie. „O să mâncăm tot mai puţin sau tot mai scump?"






















