Altruismul eficient. Ce este și până unde poate merge
„Luaţi ceea ce aveţi nevoie! Puneţi în frigiderul comunitar produsele alimentare care vă prisosesc.” Pe foaia A4 protejată de o folie transparentă și lipită pe sticla unei vitrine frigorifice amplasate în capitală sunt toate instrucţiunile de care e nevoie pentru ca iniţiativa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a capitalei să își atingă scopul: acela de...
Kremlinul mai face un pas în direcţia cenzurării internetului
Vladimir Putin tocmai a semnat o lege prin care este interzis anonimatul pe internet. Legea completează alte măsuri similare pe care unii le consideră ca având rolul de a crește controlul statului în mediul online.
Un portret al traiului în România
O mare parte din înţelegerea pe care o avem despre lumea în care trăim este formată din impresii și experienţe, ale noastre și ale altora. Operăm foarte des cu zvonuri, bârfe și incidente pe care ajungem să le generalizăm pentru a ne oferi singuri o explicaţie despre lume. Am fi oare mai câștigaţi cu o...
Cum să faci un român fericit
„Omul care se iubeşte numai pe sine nu poate fi, ce-i drept, acuzat de promiscuitate în materie de sentimente, dar până la urmă el nu va putea scăpa de insuportabila plictiseală generată de invarianţa obiectului de care se simte ataşat.”1 (Betrand Russell)
Capcanele meditaţiei, noua religie a omului postmodern
Departe de a mai fi o curiozitate a spiritualităţii estice, meditaţia a ajuns să fie un leac bun la toate pentru omul postmodern, în special în societăţile dezvoltate precum Statele Unite, unde 40% dintre oameni meditează cel puţin săptămânal.
Cofondator Wikipedia lansează un apel la boicotarea reţelelor de socializare
Unul dintre fondatorii Wikipedia, Larry Sanger, a lansat un apel mondial de boicotare a reţelelor de socializare online timp de 48 de ore, de pe 4 pe 5 iulie, invocând această măsură drept o modalitate de a forţa reţelele să le redea utilizatorilor controlul asupra datelor personale.
Cum a câștigat un cerșetor din Londra 70.000 de euro pe an
Se pare că și la cerșetorie totul ţine de PR (relaţii publice). Simon Wright, 37 de ani, a știut exact ce să facă pentru a avea succes. S-a poziţionat în faţa unei bănci, pentru că oamenii care deodată au mulţi bani în mână se simt mai generoși. El avea un mesaj clar și direct: „înfometat...
Ce spune despre tine arborele tău genealogic?
De la distanţă, părea o imagine a unui copac simplu: nimic foarte artistic – mai mult o schiţă în nuanţe subtile de maro și verde. Dar, când m-am uitat mai atent, am observat ceva neobișnuit: arborele fusese construit din cuvinte și fraze.
Povești și lecţii de viaţă de pe podul sinuciderilor
Timp de 23 de ani, în fiecare zi de muncă, Kevin Briggs a fost conștient că cineva ar putea să se sinucidă sub ochii lui. Ce poţi să faci sau să spui unui om care stă pe marginea unui pod, gata să sară?
Cum scoatem gândirea din „cutie”
„Fericirea nu stă în bani; stă în bucuria realizărilor, în emoţia efortului creativ.” (Franklin Delano Roosevelt, președinte american)
Secrete pentru o relaţie puternică în vremuri dificile
Mai devreme sau mai târziu, orice relaţie romantică este pusă la încercare. În vreme ce unele perechi ajung să se despartă din cauza situaţiilor dificile care intervin, altele reușesc să „treacă testul", iar partenerii își întăresc astfel conexiunea dintre ei. Află câteva metode prin care cuplurile puternice reușesc să facă faţă obstacolelor care le pun...
Să îmi schimb sau nu sexul?
De când cu transformarea fastuoasă a lui Bruce Jenner în Caitlyn Jenner, opinia publică trebuie să se aștepte la ridicarea unei mișcări sociale determinate să pună la îndoială și să schimbe credinţele noastre „profund culturale”, pentru a promova agenda transsexualilor, după aceeași reţetă după care au promovat-o pe cea a homosexualilor.
Dăruirea care face lucrurile simple
Cât poate să încapă într-o viaţă de om? Lilya Wagner abia împlinise zece ani când a ajuns refugiată de război și participantă la misiunea familiei sale. Trăise pe trei continente și vorbea patru limbi. Învăţa să cânte la pian și făcea planuri să înfiinţeze un orfelinat în Bolivia.
Crucea, svastica și tricolorul – Oare există creștinism xenofob?
Recenta comemorare a victimelor Holocaustului ne poate trezi o melancolie existenţială. Îmi amintesc strania stare aproape catatonică de la finalul vizitei mele la Centrul Mondial de Cercetare a Holocaustului „Yad Vashem“, din Ierusalim. La ieșire, unii dintre vizitatori coborau în restaurantul de la subsol, alţii... nu mai puteau mânca.
Studiu: S-a descoperit secretul unei relaţii de durată
Un studiu realizat de către cercetătorii de la Universitatea Purdue din Indiana, SUA, arată că orice cuplu poate evita un eventual final dacă relaţia lor se bazează pe prietenie.
Facultatea de Medicină din Lille își suspendă cursurile de licenţă în homeopatie
Facultatea de Medicină din orașul francez Lille a anunţat pe contul său de Twitter că a decis să nu mai ofere cursuri de licenţă în homeopatie.
Cât cheltuie Bill Gates ca să reinventeze toaletele
Bill Gates crede că reinvetarea toaletelor poate salva o jumătate de milion de vieţi și poate contribui la economisirea a 200 de miliarde de dolari, motiv pentru care s-a dedicat cu totul acestui scop.
CEDO a respins definitv trei cazuri de discriminare religioasă
Trei creștini britanici implicaţi într-un proces juridic pe care l-au intentat împotriva angajatorilor lor, acuzaţi că le-au încălcat dreptul la libertate de conștiinţă și religie, au pierdut bătălia în instanţa de la Strasbourg.
Divorţul între creștinii conservatori
În America, protestanţii conservatori par să divorţeze cel puţin la fel de des ca persoanele cu altă orientare religioasă. Ideea a devenit prilej de arătat cu degetul și acuzat de ipocrizie, însă aceasta este doar o dovadă că statistica este greșit interpretată.
Cauza discutabilă. Corelaţia nu înseamnă cauzalitate
Cauza discutabilă, cu varianta latinească cum hoc ergo propter hoc, vizează eroarea prin care cineva consideră că un anumit fenomen este cauza producerii altuia numai pentru că s-a produs împreună sau în același timp cu acesta și, eventual, pentru că simultaneitatea celor două s-a repetat atât cât să se suspecteze că este vorba de o...




























