În practică, oamenii se acuză des de comiterea unor sofisme și de multe ori acuzaţia este falsă. O asemenea acuzaţie poate fi lansată de cineva care nu înţelege bine ce sunt și cum funcţionează erorile de gândire sau de o persoană manipulatoare, care profită tocmai de ignoranţa persoanelor din prima categorie.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema gândirii critice.

Persoanele tentate să se considere superioare celorlalţi participanţi la discuţie pot cădea mai ușor în această capcană din pricină că nu mai ascultă atent și nu le oferă suficient credit interlocutorilor. De asemenea, cei care tind să se manifeste sceptic din start în orice discuţie sunt predispuși la comiterea acestei erori de gândire.

Eroarea acuzării false apare și atunci când cineva, nemulţumit că i-au fost expuse erorile de gândire din argumentaţie, îi acuză pe cei care au făcut acest lucru de atac la persoană. Acuzaţia este falsă pentru că atacul la persoană presupune să fie atacată persoana în locul argumentelor. Or, în cazul descris, nu persoana, ci argumentele eronate sunt atacate.

Atunci când cineva consideră că argumentarea interlocutorului este sofistică trebuie nu doar să precizeze sofismul identificat, ci și să argumenteze de ce consideră că în situaţia respectivă s-a comis o eroare de argumentare. În cele mai multe cazuri (în afara de cele în care, obiectiv, nu există timp pentru argumentare), lipsa argumentelor reprezintă primul indiciu că avem de-a face cu o acuzaţie falsă de comitere a unei erori de gândire.

Detaliile schimbă tabloul

O situaţie des întâlnită este cea a creștinului acuzat că manifestă o gândire deziderativă pentru că alege să creadă în Dumnezeu.

Această acuzaţie este însă falsă pentru că inexistenţa lui Dumnezeu nu a fost dovedită vreodată și nici nu poate fi dovedită matematic și, de aceea, creștinul nu gândește obligatoriu deziderativ atunci când crede – el poate avea motive foarte bune și argumentate valid din punct de vedere logic pentru a crede.

Așa cum subliniam deja, acuzaţia falsă de utilizare a unui sofism apare atunci când cineva nu înţelege suficient structura logică a sofismelor. Lucrul acesta se poate întâmpla chiar și cu sofismul falsei acuzaţii. De exemplu, cineva (X) nu știe să argumenteze suficient de bine de ce crede într-o anumită doctrină religioasă (că Iisus nu e doar om, ci și Dumnezeu) și apelează la credinţa majorităţii (toţi creștinii cred asta, deci este adevărat). Când persoana Y îi atrage atenţia că argumentarea sa este deficitară, X cataloghează această evaluare ca o acuzaţie falsă de gândire eronată, pentru că e sigur de corectitudinea convingerii sale religioase și nu înţelege cum altcineva o poate pune la îndoială. X confundă punerea la îndoială de către Y a argumentului folosit cu punerea la îndoială a doctrinei susţinute. În acest caz, X comite tocmai eroarea pe care i-o atribuie greșit lui Y (i se pare că a fost acuzat pe nedrept, în timp ce el însuși acuză pe nedrept – dacă Y i-a atras atenţia că argumentul apelului la majoritate nu e suficient pentru a susţine concluzia dorită nu înseamnă că acesta a atacat convingerea religioasă în discuţie sau a suprimat alte dovezi în favoarea ei).

Dacă folosim însă o versiune nuanţată a acestui exemplu, situaţia se schimbă puţin. Să ne imaginăm că persoana care dorește să-și argumenteze credinţa în divinitatea lui Iisus Hristos îi citează pe apostoli sau folosește Noul Testament în ansamblu ca mărturie a învierii lui Iisus. În acest caz, dacă interlocutorul o acuză de comiterea erorii logice a apelului la autoritate, aceasta este într-adevăr o falsă acuzaţie de utilizare a unui sofism, pentru că apostolii sunt cu adevărat o autoritate de luat în seamă pe acest subiect, din moment ce au fost martori oculari ai prezenţei unui Iisus înviat. Chiar dacă altcineva s-ar îndoi de veridicitatea mărturiei apostolilor, credinciosul care-și apără credinţa în divinitatea lui Iisus Hristos pe baza mărturiei apostolilor nu comite nicio eroare logică în argumentare.

Vânătoarea de sofisme

Pentru a evita să formulăm acuzaţii false la adresa argumentării altcuiva, e important să reţinem că sofismele sunt adesea identificate corect doar în funcţie de circumstanţe și context. Astfel, (1) nu orice apel la majoritate este eronat (de exemplu, un medic care îi spune pacientului că tratamentul funcţionează pe majoritatea pacienţilor); (2) nu se comite eroarea gândirii deziderative de fiecare dată când cineva ia o decizie pe baza unei credinţe (credinţele pot avea la bază motive solide); (3) cum am arătat deja, există situaţii în care apelul la autoritate e valid; (4) deși corelaţia nu înseamnă cauzalitate, există cazuri în care corelaţia provine tocmai din cauzalitate; (5) deși unele analogii sunt false, există analogii folosite perfect valid (în cazul în care similitudinile sunt mai multe și mai relevante decât diferenţele); (6) nu toate dilemele sunt false, uneori chiar avem de ales doar între două opţiuni; (7) există acţiuni de natură să provoace consecinţe în serie și, ca atare, identificarea lor nu conţine eroarea pantei alunecoase (putem descrie cu multă acurateţe procesul prin care trece o persoană care rămâne fără aer); (8) când cineva interpretează o afirmaţie a cuiva și dezvăluie ce stă în spatele ei nu comite întotdeauna eroarea omului de paie (cineva poate avea suficiente informaţii care să valideze analiza pe care o face, chiar dacă nu are timpul sau contextul necesar pentru a-și argumenta poziţia); (9) când cineva îndreaptă atenţia către o persoană, dincolo de argumentele acesteia, nu comite întotdeauna eroarea atacului la persoană (dacă un hoţ notoriu argumentează că nu a furat, e rezonabil să te îndoiești de cuvintele sale); (10) adesea, oamenii cred în mod greșit că o concluzie nu decurge din premise, pentru că nu au înţeles argumentul; (11) o generalizare rapidă nu este întotdeauna lipsită de argumentele necesare pentru a fi validă; (12) uneori, în cazul a două evenimente care se succed, primul chiar l-a cauzat pe cel de-al doilea ș.a.m.d.

Așadar, pentru a evita eroarea acuzaţiei false trebuie mai întâi să ne luăm timp pentru a descoperi și înţelege măcar cele mai comune dintre erorile de argumentare. Apoi, trebuie să ne exersăm atenţia dedicată detaliilor relevante și să ne asigurăm de fiecare dată că am adunat suficiente argumente rezonabile înainte de a acuza o persoană că a folosit erori de argumentare.

În același timp, dacă acuzaţia este îndreptată împotriva noastră, este necesar să cerem argumentele care susţin acuzaţia. Uneori, acuzaţia este generată de o neînţelegere. În cazurile în care există rea-intenţie, e nevoie să ne concentrăm pe demontarea argumentelor care susţin acuzaţia falsă, dar atunci când acuzaţia falsă este evidentă pentru restul interlocutorilor, ar putea fi o greșeală să intrăm totuși în polemică.

Pe scurt

Persoanele predispuse la a comite involuntar erori de logică sunt predispuse să comită și eroarea acuzării false a interlocutorului că nu argumentează corect sau logic. Eroarea falsei acuzaţii de gândire sofistică poate fi însă folosită și în scopul manipulării, la fel de eficient precum cele mai utilizate dintre sofismele argumentării.

Pentru a nu comite această eroare trebuie să distingem evidenţa raţionării eronate și situaţiile care doar aparent ilustrează folosirea unui sofism. De pildă, există motive valide care pot determina pe cineva să-și schimbe poziţia enunţată anterior – un om și-a schimbat în timpul discuţiei opinia sau poziţia pentru că a acumulat argumente rezonabile în acest sens. Un asemenea om nu poate fi acuzat ulterior, din această pricină, de inconsecvenţă.

În același timp este necesar, înainte de a acuza pe cineva de folosirea unor erori de argumentare, să ne asigurăm că am înţeles mesajul transmis, inclusiv prin folosirea figurilor de stil. O metaforă, o hiperbolă, o ironie etc., neînţelese, pot ajunge să fie considerate în mod greșit elemente de argumentare sofistică.

Când cineva ne acuză de utilizarea falsei acuzaţii, este necesar să-i cerem să-și explice și să-și argumenteze poziţia. Apoi, putem să ne reafirmăm poziţia în maniere neechivoce, susţinând-o cu argumente solide.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema gândirii critice.

Norel Iacob este redactorul-șef al revistei ST.network.