Unde greșește industria self-help când vine vorba de fericire
Căutarea fericirii este una dintre priorităţile fiecărei fiinţe umane şi, pentru aceasta, psihologii oferă o mulţime de sfaturi care, de cele mai multe ori, nu dau rezultate. De aceea, cercetătorii propun o nouă perspectivă asupra fericirii.
Gesturi de bunătate la 11.000 de metri înălţime
Tim Cook este obișnuit să fie singur și să se descurce singur. Dar, pentru un bărbat surd și orb, chiar și cu toată iscusinţa deprinsă în timp, călătoriile cu avionul sunt în mod particular dificile. Din fericire, există încă oameni dispuși să ajute.
Sportul, „prescris” pentru atenuarea depresiei
Depresia afectează circa 121 de milioane de oameni din întreaga lume și ucide anual aproximativ 850.000 de oameni, potrivit unui studiu efectuat în 18 ţări, publicat în jurnalul BMC Medicine. Mulţi pacienţi depresivi ar putea depăși această stare prin adoptarea unui obicei extrem de accesibil, susţin mai mulţi experţi: sportul
Cum să te împaci cu trecutul? A treia opţiune între uitare și regret
Trecutul are prostul obicei de a-i arunca ocheade prezentului în cele mai neașteptate momente. Și, atunci când prezentul le ignoră, își crește șansele de a repeta trecutul, în viitor.
Sensul pe care-l găsești la întoarcere
În tradiţia vestică, începând cu Thales din Milet, filosofii au căutat mereu răspunsuri la întrebări care transcend lumea materială, palpabilă. Una dintre cele mai arzătoare interogări care a dăinuit secole de-a rândul și care a apăsat multe minţi luminate este dilema sensului vieţii.
Asasinul silenţios
La nivel global, depresia devine în 2020 a doua cauză de morbiditate generală globală și prima în 20301, conform prognozei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), iar unul din zece români suferă de depresie, indică statisticile OMS.
Să regret ceva? Sau să trăiesc în felul meu?
Două cântece care au făcut carieră în a doua jumătate a secolului al XX-lea au influenţat generaţii întregi, până azi, cu un mesaj cel puţin provocator: „Je ne regrette rien“ („Nu regret nimic“), ne spunea cuceritor Edith Piaf, și „My Way“ („În felul meu“), era mesajul plin de siguranţă al lui Frank Sinatra.
Recunoscători chiar și pentru lămâi
Bune sau rele, lucrurile se întâmplă oricum. De ce să depunem eforturi suplimentare încercând să răspundem pozitiv la anumite situaţii sau comportamente? Pentru ce să fim recunoscători?
Studiu: 37% dintre români trăiesc de pe o zi pe alta
Omul înţelept își face iarna car și vara sanie. Ce nu spune proverbul este însă că peste jumătate dintre români își fac credit pentru car și peste o treime au cheltuieli lunare identice cu venitul încasat, deci nici vorbă să viseze la sanie.
Chichiţele care te ţin cu ochii lipiţi de telefon
Știi cum e când scoţi telefonul din buzunar, intri pe Facebook sau pe Instagram, „tragi” ecranul în jos și aștepţi un val nou de notificări și vești proaspete? Niciodată nu știi ce primești. Câteodată sunt trei lucruri interesante, câteodată e doar unul, iar uneori nu e nimic nou. Te-ai gândit vreodată cât de similar este...
Dezvăluiri din paginile dimineţii
Am 33 de ani, sunt căsătorită și am o fetiţă de doi ani. E minunat să fii mamă și să vezi cât de frumos am fost creaţi. M-a fascinat sarcina, încă sunt interesată de subiectul nașterilor naturale și încerc să mă documentez cât mai bine pentru fiecare etapă prin care urmează să trecem.
Ce face comunicarea digitală pentru progresul spiritual?
În 2003, călugăriţa Catherine Wybourne a pus bazele unei „mănăstiri online", o comunitate digitală de călugăriţe benedictine. Wybourne şi surorile ei de credinţă nu aveau nici spaţiul şi nici resursele pentru a primi alte surori, vizitatori sau oameni în nevoie.
De la urările cele reci la Vestea cea Bună
Urările trimise cu ocazia sărbătorilor constituie un obicei frumos, dar şi un prilej de a evalua, în sinea noastră, cât de mult ne pasă unora de alţii, cât de mult ne-am apropiat sau, dimpotrivă, ne-am îndepărtat, în cursul anului care a trecut.
Primul „abuz spiritual” judecat de Biserica Anglicană
Tribunalul Disciplinar Episcopal al Bisericii Anglicane a decis săptămâna trecută că Timothy Davis, vicar al unei mari biserici parohiale evanghelice din orașul Oxfordshire, din Abingdon, se face vinovat de „comportament neadecvat pentru slujba și lucrarea unui grefier al ordinelor sfinte prin abuzul puterii și autorităţii spirituale”. Aceasta este prima dată când Biserica Anglicană îl condamnă...
Cărţile de auto-educare „ușurează depresia”
Un studiu publicat în jurnalul Plos One a relevat că lectura de cărţi pentru auto-educare, însoţită de participarea la cursuri de instruire pentru folosirea acestor cărţi, este eficientă în tratarea, pe un an, a depresiei, scrie BBC.
Horoscopul zilnic chiar mi se potrivește! Adevărat sau fals?
Horoscopul zilnic este privit uneori ca o metodă cvasiştiinţifică de prezicere a viitorului, alteori ca o copilărie a celor mari, un izvor de potolire a curiozităţii cu privire la ziua de mâine.
Statistici corecte și interpreţi greșiţi
Calitatea rezultatelor statistice nu garantează interpretarea lor corectă și nici utilizarea lor într-un mod care să nu aducă prejudicii adevărului.
Ce ar trebui să facem cu preconcepţiile?
Intrăm într-o cameră plină de oameni și din prima secundă tragem o concluzie cu privire la cum ne vom simţi în compania lor. Și, de multe ori, se întâmplă ce am intuit. Cum este posibil acest lucru?
Depresia, printre cele mai importante cauze de invaliditate
Depresia ocupă locul al doilea în lume în topul afecţiunilor care provoacă handicapuri, arată un studiu efectuat de experţii australieni, canadieni și americani, scrie BBC.
Cât este de important să fii o persoană de încredere
Când aţi spus ultima dată că veţi face ceva, că veţi fi o persoană de încredere, dar nu a fost așa? Sau aţi făcut-o atât de prost, încât toată lumea ar fi fost mai fericită dacă aţi fi spus „nu” de la bun început?
Salvamarii din Germania atenţionează părinţii să nu mai stea pe telefon
O situaţie inedită din Germania ne atrage atenţia asupra pericolelor la care nu suntem atenţi pentru că ne petrecem prea mult timp cu ochii în ecranele telefoanelor mobile.




























