Paradoxul dragostei: De ce îi rănim pe cei pe care îi iubim

Iubirea faţă de celălalt nu te ajută întotdeauna să eviţi să îi provoci suferinţă. În vreme ce cu toţii suntem supuși greșelilor și acţionăm fără vreo intenţie de a face rău, la fel de bine, uneori ne propunem ca, dinadins, să îl rănim pe cel pe care îl iubim.

De ce merită să fii bun cu ceilalţi

Da, trăim într-o eră extrem de competitivă. Zilnic vedem în jurul nostru cum se scrie legea junglei: cel mai puternic câștigă. Ne-a intrat deja în minte că doar așa funcţionează lucrurile și așa îi învăţăm și pe copiii noștri. Din fericire, ne înșelăm. Se poate și altfel.

Om bun, om rău

Am avut întotdeauna o slăbiciune pentru fotografiile de familie, mai ales pentru cele vechi, care îţi îngăduie să te plimbi nestingherit prin ciornele unor timpuri și vieţi prea puţin cunoscute, totuși nu atât de străine.

Studiu: Religia contează în alegerea unui partener

Cine se aseamănă se adună. O reconfirmă studiul The Politics of Mate Choice (Politica alegerii partenerului), prin care cercetătorii de la Universitatea Rice şi Universitatea din Nebraska arată că similarităţile sunt mai importante decât diferenţele în alegerea unui partener de viaţă.

Prietenii și reţelele sociale

„Am 14 ani și m-am săturat de social media.” (Riley Jackson)

O primă întâlnire perfectă

Emoţiile, anticiparea, pregătirile fac memorabilă magia de dinaintea primei întâlniri. Fiecare fată sau băiat visează ca acel moment să fie atât de frumos încât...

Pornografia. Înainte și după

În adolescenţa lui Gabe Deem, pornografia era la fel de prezentă precum temele de la școală sau acneea. Cincisprezece ani mai târziu, dintr-un devorator de filme pentru adulţi, Deem a ajuns unul dintre tinerii care militează împotriva consumului de pornografie dintr-un motiv pe care mulţi îl trec cu vederea.

VIDEO: Secretul unei prietenii de 94 de ani

Alice și Irene se cunosc de când erau doar niște copile de 6 ani. De atunci, ele au rămas cele mai bune prietene până în ziua de azi. În prezent, cele două au împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, iar anul trecut au sărbătorit 94 de ani de prietenie sinceră.

Studiu: Religioșii își găsesc mai greu un partener, din cauza stereotipurilor

Un studiu psihologic elaborat pe baza unui experiment online a arătat că stereotipurile despre persoanele religioase le îngreunează semnificativ găsirea unui partener.

Nevoia de sens, masca de oxigen a vieţii

„Decât să te temi de moarte, mai bine te-ai teme de o viaţă nepotrivită.” (Bertolt Brecht)

„Noul romantism” și consecinţele lui frustrante

Peisajul romantismului își remodelează contururile sub ochii noștri. Dacă, pentru generaţiile anterioare, relaţiile dintre sexe urmau un anume ritual bazat pe întâlniri în doi (cu sau fără aprobarea părinţilor), care creșteau treptat familiaritatea și intimitatea celor doi, pentru generaţiile noi, întâlnirile sunt de domeniul trecutului, iar construirea unei relaţii pe termen lung nu mai este,...

(A) Cel mai important pas pentru a-ţi găsi partenerul de viaţă potrivit

Drumul către partenerul potrivit este adesea presărat de liste despre cum ar trebui să arate, să fie și să se comporte acesta. Se adaugă, apoi, zecile de idei despre unde îl găsești, la ce vârstă e cel mai bine să începi căutarea și care sunt cele mai eficiente eforturi de a-l cuceri. Adesea însă, din...

La bine și la greu – cum să iubești o viaţă întreagă

„Căsnicia este o carte în care primele capitole sunt scrise în poezie, iar următoarele, în proză.” (Beverley Nichols)

Idealul de cuplu

De curând am urmărit o emisiune TV în care invitatele, profesoare și psihoterapeute, fiind întrebate despre idealul de feminitate în lumea contemporană, au lansat o opinie ce mi-a părut stranie: aceea potrivit căreia un astfel de ideal nu ar mai fi reperabil sau nu și-ar mai găsi rostul, astăzi...

O dragoste mai presus de raţiune | Recenzie de carte

În cartea O dragoste mai presus de raţiune, John Ortberg prezintă nuanţe familiare ale unei iubiri care se exfoliază revelator, de la un capitol la altul.

Cum vindecă Dumnezeu o căsnicie care se pierde

Kent Hansen a acceptat cu bunătate să discutăm despre cel mai dureros episod din viaţa sa, pierderea soţiei. O discuţie care, dincolo de tristeţe, e bogată în multe emoţii și lecţii pentru fiecare dintre noi. 

COVID-19: Izolaţi, dar nu singuri

Nu este ușor să convingi oamenii să accepte distanţarea socială. Cu toate acestea, cu fiecare zi care trece, temerile de contaminare cu noul coronavirus devin din ce în ce mai mari, iar spaţiile exterioare, din ce în ce mai puţin populate.

Consecinţele unui „unfriend” pe Facebook

Experţii de la Universitatea din Colorado, Denver, au descoperit ce stări emoţionale experimentăm în momentul în care observăm că unul dintre prietenii noștri de pe Facebook ne-a eliminat din lista lui de contacte. Mai mult, ei au descoperit și care sunt motivele pentru care cineva hotărăște să apese butonul „unfriend” pe reţelele sociale.

Studiu: Rareori ne arătăm recunoștinţa faţă de apropiaţi

În conversaţiile noastre de zi cu zi facem o mulţime de cerinţe, în medie o cerinţă la fiecare două minute. În schimb, suntem foarte zgârciţi cu mulţumirile, în special faţă de familie și prietenii apropiaţi, arată un nou studiu. De mici suntem învăţaţi să fim politicoși, însă, după ce creștem, tindem să mai mulţumim doar...

Care este rostul vieţii mele pe pământ?

Povestea neverificată a morţii unor copii care au fost bine îngrijiţi, dar nu au fost niciodată atinși, mângâiaţi sau iubiţi a propagat teoria că se poate muri din lipsa dragostei, în ciuda îngrijirii.

Dependenţi de dragoste

În secolul al XIII-lea, regele Siciliei, Frederic al II-lea, a efectuat un experiment diabolic, menit să descopere ce limbă vor vorbi copii cărora nu li s-a vorbit niciodată. De fapt, înainte de a derula experimentul, regele credea că, în mod evident, va fi vorba de ebraică, greacă, latină sau arabă.