Ce face Google pentru tinerii săraci din San Francisco

Google a donat 6,8 milioane de dolari Primăriei din San Francisco pentru ca tinerii cu venituri mici să se poată deplasa în continuare gratuit, folosind autobuzele, potrivit comunicatului publicat de muncipalitate.

Ce impact mai are internetul, la aniversarea a 25 de ani

Cu toate că este relativ tânăr, internetul încă are un impact foarte puternic asupra vieţilor noastre, după cum arată un sondaj de opinie realizat de Pew Research. Se pare însă că internetul se bucură de multă popularitate şi este văzut ca un beneficiu major pentru individ şi relaţiile sociale.

Viitorul nostru îi aparţine lui Google

Google tocmai și-a format o echipă întreagă de oameni care să schimbe viitorul și să aducă „revoluţia nanotehnică", în care computerele vor fi atât de avansate, încât vor putea înlocui fără nicio problemă chiar și relaţiile interumane.

iExploatarea umană la Apple

Apple are două mari probleme, că produsele sale sunt făcute cu minereuri extrase din zone de conflict, care apoi sunt prelucrate și asamblate prin Taiwan și China, unde muncitorii sunt exploataţi inuman. Însă, confom noilor rapoarte anuale care evaluează responsabilitatea companiei, Apple se laudă că face mai mult decât fac alte companii în aceste două...

Google îţi va conecta casa la internet

Cum ar fi să te trezeşti dimineaţa şi pe masă să fie un suc de fructe exact cum îţi place ţie pregătit de robotul de bucătărie? Sau să dai drumul la aspirator şi el să plece singur prin casă, fără să se lovească de nimic? Sună neverosimil, dar nu suntem atât de departe de viitor...

Cum va revoluţiona Google viaţa diabeticilor

Pentru pacienţii cu diabet, verificarea zilnică, uneori chiar și de mai multe ori pe zi, a glicemiei este vitală. În viitor însă, monitorizarea nivelului de zahăr din sânge ar putea fi simplificată semnificativ cu ajutorul lentilelor de contact „deștepte", dezvoltate de experţii de la laboratoarele Google[x].

Google și Microsoft luptă împotriva pornografiei infantile

În cadrul unui summit desfășurat în Marea Britanie, Google și Microsoft au anunţat că vor modifica algoritmii de funcţionare a motoarelor de căutare pe internet, pentru a exclude termenii asociaţi cu materiale foto sau video ce conţin elemente de pornografie infantilă.

O adolescentă cere companiei Apple să schimbe definiţia cuvântului „gay” dintr-o aplicaţie

Becca Gorman, o adolescentă de 15 ani din Massachusetts spune că definiţia termenului „gay" pe care a găsit-o folosind aplicaţia Dicţionar, disponibilă pe laptopurile MacBook Pro ale Apple, a făcut-o pe tânără să se simtă „îngrozită, jignită și umilită de rezultate". Din acest motiv, ea i-a trimis o scrisoare CEO-ului companiei, pentru a-l ruga să...

Neregulile pentru care Google va plăti 17 milioane de dolari

În urma unei înţelegeri făcute cu 37 de state și cu Districtul din Columbia, Google va plăti 17 milioane de dolari pentru că a urmărit în secret activitatea internauţilor care foloseau browserul Safari pe dispozitivele mobile Apple, scrie Reuters.

Ce a schimbat internetul în viaţa noastră

Faptul că internetul ne-a schimbat viaţa este indubitabil. Dar publicaţia britanică Daily Telegraph a făcut un pas mai departe, realizând o listă „a lucrurilor pe care internetul le-a schimbat în rău în ultimii ani".

Apple va controla casele viitorului

Acţiuni precum pornirea aerului condiţionat în dormitor sau aprinderea luminilor ar putea fi efectuate chiar înainte de a ajunge acasă, cu ajutorul tehnologiei pe care Compania Apple plănuiește să o implementeze, pentru a anticipa mișcările utilizatorului, scrie Laptop Mag.

Efectele complexe ale confesării în lumea virtuală

Ana are 16 ani și în ultimii patru ani s-a luptat cu o depresie puternică ce a împins-o la automutilare. Starea de tensiune a făcut-o să se gândească de multe ori la sinucidere și chiar să se expună voluntar unor situaţii periculoase, astfel încât nimeni să nu o acuze că și-a luat singură viaţa, se...

Google vrea să combată problemele îmbătrânirii

Google își extinde activităţile în domeniul sănătăţii, prin noua companie Calico, de cercetare pe domeniul îmbătrânirii și al bolilor cauzate de acest proces.

Cum găsești echilibrul între „viaţa digitală” și cea reală

Tehnologia ne poate ușura viaţa, ne facilitează conexiunile și ne poate crește productivitatea, însă poate naște dependenţă și detașare de lumea reală, palpabilă. Pentru a nu ajunge sau pentru a depăși momentul în care dispozitivele digitale devin mai degrabă un dușamn decât un aliat este nevoie să îţi impui anumite reguli.

Apple investighează decesul unei tinere „electrocutate cu iPhone-ul”

O tânără de 23 de ani din China a murit electrocutată în timp ce vorbea la telefonul mobil, aflat la încărcat. Producătorul a deschis o anchetă pentru a investiga cauzele producerii acestui accident, informează agenţia chineză XinHua.

Apple lansează prima inovaţie de după sfârşitul erei Steve Jobs

Compania Apple a solicitat înregistrarea ca marcă comercială a unui nou produs denumit iWatch, informează The Guardian.

70% dintre părinţi mută discuţiile cu copiii în mediul virtual

Şapte din zece părinţi recunosc că discută cu copiii lor în mediul virtual, deoarece pe Twitter şi Facebook au o şansă mai mare de a păstra legătură cu cei mici, arată cercetătorii britanici.

Google Street View oferă privelişti din cea mai înaltă clădire din lume

Google Street View oferă acum privelişti din cea mai înaltă clădire din lume şi posibilitatea de a o vizita virtual.

Google are 35 de zile pentru a şterge datele colectate „din greşeală”

Google a primit un ultimatum de 35 de zile de la autorităţile britanice care cer ştergerea informaţiilor „colectate din greşeală" în timpul derulării proiectului Google Street View, informează BBC. În caz contrar, gigantul va suporta rigorile legii.

Ar trebui să știe guvernul mai puţine lucruri decât Google?

Părerile rămân împărţite în ceea ce privește metodele de spionaj folosite de Statele Unite pentru a proteja ţara de atentate teroriste, dezvăluite de Edward Snowden, fost anagajat NSA. Opinia publică trebuie să evalueze pe cont propriu raportul beneficii - riscuri și până la urmă să decidă dacă este normal și salutar ca guvernul să știe...

Google face eforturi pentru a înlătura pornografia infantilă de pe internet

Google se implică în eradicarea pornografiei infantile pe internet, prin finanţarea şi găsirea unor metode eficiente pentru reperarea, reclamarea şi înlăturarea acestor imaginilor explicite, este anunţul postat pe blogul companiei.