Șase luni de pandemie: cât de letal este COVID-19 și întrebări la care (nu) avem răspuns
După luni bune de pandemie, când bilanţul global a trecut de 12 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dar și de jumătate de milion de decese, cercetătorii încă sunt în căutarea unor informaţii care să reducă zona de necunoscut din jurul SARS-CoV-2.
COVID-19: Oglinda nouă în care ne privim părinţii
„Cum putem să îi încurajăm pe bătrâni în perioada asta? Cum să îi ajutăm să înţeleagă că nu vrem să îi pierdem și că, deși le e greu, nu i-am lăsat singuri. Eu am o mamă în vârstă și, sincer, m-ar ajuta mult. Poţi să scrii pentru mine?”
Ce a spus Iisus despre El Însuși
Foarte mult timp s-a consumat cu dezbaterea tainelor pe care le presupune întruparea. Aproape toată lumea crede că Iisus a fost și este Dumnezeu. Dar cum rămâne cu natura Lui umană? În ce măsură a fost și om? Era El la fel ca noi sau nu? Răspunsul nostru pare să depindă de modul în care...
Marele tabu al întâlnirii papei Francisc cu patriarhul Chiril
Evenimentul marcant al întâlnirii dintre papa Francisc și patriarhul Chiril al Moscovei, care a avut loc duminică în Havana, Cuba, a reaprins discuţiile privind posibilitatea unei reunificări a celor două mari biserici creștine. Cei doi au semnat chiar o declaraţie comună care atinge acest aspect, însă recunoaște încă existenţa a unor numeroase obstacole de depășit....
VIDEO-REPORTAJ: Le vom lăsa orașul, dar ne vom salva sufletele
Au supravieţuit masacrului comis asupra lor de Stat Islamic în urmă cu aproape trei ani. Vor supravieţui însă birocraţiei europene?
Minuni cu minciuni
Biblia este instrumentul prin care ne întâlnim cu Dumnezeu, pentru a vorbi cu El despre lucrurile care privesc Împărăţia Sa. O împărăţie care vine mai întâi în inima noastră, potrivit cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos: „Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17:21).
De la fila scrisă la ecran. Cărările întortocheate ale lecturii
Cititorul care plonjează în labirintul de hârtie și cerneală al filelor de carte și savurează fiecare cuvânt pare să fie pe cale de dispariţie.
Momentele mele astrale
Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni. Sunt convins că oamenii evocaţi în legătură cu momentele mele astrale – și am ţinut să-i nominalizez pe toţi – au contribuit, fiecare în felul lui, la reîntâlnirea mea cu Divinitatea.
Preoţia femeilor: O imposibilitate în ortodoxie
Problema hirotonirii femeilor rămâne una spinoasă, fiind mult mai disputată în Occident decât în Răsărit. În spaţiul ortodox, nu par să fie ridicate probleme de acest gen, conservatorismul teologic, tributar orientării tradiţionale, rezolvând dilema mai degrabă prin ignorarea ei. Sporadice, discuţiile cu privire la preoţia femeilor apar în cercuri restrânse, departe de interesul opiniei publice....
De ce nu (prea) mâncăm pâine neagră și alte cereale integrale?
Articolul de faţă este primul dintr-o serie de cinci, care își propune să prezinte adevăruri greu de acceptat despre alimentaţia umană. Este vorba de lucruri cunoscute la nivel teoretic, dar care penetrează doar lent și puţin viaţa noastră de zi cu zi. Dacă anumite lucruri sunt adevărate, de ce suntem atât de reticenţi la schimbare?
Creativitatea în secolul acceleraţiei
„Milioane de oameni obișnuiţi, normali din punct de vedere psihologic vor avea de făcut faţă unei coliziuni bruște cu viitorul. Mulţi cetăţeni ai celor mai bogate și mai avansate naţiuni, din punct de vedere tehnologic, din lume vor găsi că e din ce în ce mai greu să ţină pasul cu schimbările neîncetate care caracterizează...
Cum ni se schimbă prieteniile de-a lungul vieţii
Pentru că, de la o distanţă suficient de mare, viaţa în societăţile dezvoltate urmează vizibil un șablon, sociologii au putut identifica vârsta care este cea mai propice pentru formarea unei prietenii. Nu că, în afara ei, oamenii ar fi incapabili să formeze legături semnificative cu alţi oameni, însă la alte vârste viaţa ne poartă fără...
Este religia cauza violenţei din lume?
Rareori religiile folosesc violenţa ca vehicul pentru mesajul lor, deși unii susţinători extremiști ai unei religii sau ai alteia ar putea recurge la violenţă ca instrument pentru propagarea și îndreptăţirea religiei respective. Noi, creștini fiind, trebuie să fim primii care să recunoască acest lucru.
Vizită în Narnia
Pe 22 noiembrie 1963, atenţia întregii lumi a fost reţinută de tragicul asasinat în care a murit președintele american J.F. Kennedy. În aceeași zi a încetat din viaţă, aproape neobservat, unul dintre cei mai influenţi creștini ai secolului XX, scriitorul și apologetul britanic C.S. Lewis.
„Banii sau viaţa”. De la ameninţare la întrebare existenţială
Povestea lui Brad Florescu e un clișeu. Absolvent de jurnalism și publicitar cu succes tip „Dumnezeu pe Pământ”, cum se descria singur, s-a revoltat împotriva lui însuși, a demisionat și a plecat pentru un an în Thailanda ca să se dezveţe de toate minciunile în care trăia și să se întoarcă cu adevărul.
Ingrediente: Apă, zahăr și… minciuni
Mâncăm brânză fără lapte și miere falsificată în laborator. În ultimii ani, consumatorii români au fost avertizaţi repetat cu privire la aceste două fraude alimentare, atunci când inspectorii ANPC au descoperit nereguli sau când jurnaliștii au comandat probe de ADN pe mostre cumpărate aleatoriu din magazin, doar ca să descopere oroarea. Să îndrăznim să ne...
Revista Time anunţă Personalitatea Anului. Surprize pe podium
Adulată de unii, criticată de alţii, Angela Merkel a fost desemnată „Personalitatea Anului” de prestigioasa revistă Time, fiind prima femeie care primeşte acest titlu în ultimii 26 de ani. Este o recunoaştere a capacităţii sale de a face faţă provocărilor apărute în Uniunea Europeană, fiind apreciată pentru calităţile de lider care au ajutat-o să împingă...
Născut la Betleem, adoptat de Hollywood
Născut de o fecioară, crescut în condiţii umile cu o demnitate fenomenală, sărac întreaga viaţă, dar dorit ca împărat de mii de oameni, vestit pentru vindecarea bolnavilor şi învierea morţilor, ţinta conspiraţiilor celor mai înalţi oficiali, ucis prin răstignire şi înviat după trei zile - Iisus Christos stă în centrul celui mai fabulos scenariu căzut...
Declinul inteligenţei
„Nu se poate recunoaște deșteptăciunea unui om înţelept pe care nu l-ai pus la încercare.” (Papirus Insinger, XII, 15)[1]
Creativitatea salvatoare
„Cel ce experimentează se aseamănă cu un vânător care nu aşteaptă ca vânatul să-i apară în bătaia puştii, ci caută să stârnească vânatul prin hăitaşi.” (Francis Bacon, filosof englez din secolul al XVII-lea)
Dragostea în vremea coronavirusului
După cum știm, prea bine chiar, viaţa poate fi grea. Chiar și în vremurile cele mai bune, viaţa poate fi grea. Dar acum, cu pandemia asta? Cum să facem faţă?


























