Raport toxicologic: marijuana e de vină pentru atacurile canibale
Cu surprindere, poliţiştii din SUA, îngroziţi de o serie de atacuri canibale ale unor dependenţi de ceea ce se credea până acum că sunt „săruri de baie", au aflat din raportul toxicologic al unuia dintre atacatori că singurul drog detectat în organism a fost marijuana.
Cei 18 milioane de necredincioşi invizibili
Mâna de fier cu care este condusă Rusia face ca manifestările împotriva regimului sau împotriva Bisericii să fie rarităţi în spaţiul public. Televiziunea federală rusă transformă ortodoxia într-un simbol sfânt, iar mass media încurajează lipsa prezenţei diferitelor minorităţi, sexuale sau religioase.
Luaţi-vă adio de la Siria!
Emisarul din partea ONU şi a Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan, a trimis invitaţii principalelor puteri pentru a lua parte la o şedinţă de urgenţă, care va avea loc sâmbătă la Geneva, unde el va prezenta nu un nou plan de pace, ci planul pentru formarea unui guvern de tranziţie în Siria.
Rezolvarea instituţională a unei probleme politice
Discuţiile între preşedinte şi premier, via Curtea Constituţională privind reprezentarea României la Consiliul European ce are loc în perioada 28-29 iunie 2012 este doar picătura care a umplut paharul. În esenţă însă, problema este una politică.
Pepsi în mijlocul unui scandal pentru un ingredient cancerigen
Mai multe ascociaţii britanice pentru siguranţa alimentară a produselor pentru copii cer ca gigantul Pepsi să renunţe la substanţa 4-metylimidazolul (4-MI), care le dă băuturilor de tip cola culoarea maro şi despre care se crede că ar fi cancerigenă.
Lepădarea Egiptului de Israel
Egiptul este cuprins de febra schimbărilor şi reformelor, însă comentatorii internaţionali aduc în discuţie zilele acestea o nouă schimbare în politica externă cu impact major în zonă.
Copiii răsfăţaţi de părinţi, mai ameninţaţi de depresie
„Copiii care se sinucid neaşteptat provin, adesea, din familii care i-au sprijinit şi care au obţinut note bune la şcoală", susţine Lucy Baily coordonatoarea unui program educativ din Marea Britanie menit să îi înveţe pe elevi să fie mai rezistenţi la eşec. „Aceşti copii nu s-au confruntat niciodată cu eşecul, până acum. Şi când se...
Video: Cum se vede naşterea unui copil, în pântecele mamei
Medicii de la un spital din Berlin au dat publicităţii un clip video cu prima filmare în timp real a naşterii unui copil, aşa cum se vede ea în interiorul organismului mamei. Clipul a fost posibil cu ajutorul unui aparat tomograf care a captat imagini cu ajutorul tehnicii rezonanţei magnetice (MRI).
Biserica Anglicană trebuie „să îşi confrunte dezgustul faţă de gay"
Arhiepiscopul de Canterbury şi-a confirmat una dintre cele mai puternice luări de poziţie faţă de chestiunea care provoacă cea mai profundă diviziune în Biserica Anglicană, notează The Guardian.
Epidemia obezităţii – sa fie publicitatea de vină?
Se spune că o imagine face cât 1.000 de cuvinte. Un studiu sugerează că la fel s-ar putea spune că o imagine face cât 1.000 de calorii. O simplă privire aruncată asupra unor alimente cu un conţinut caloric crescut declanșează foamea, activând regiuni ale creierului care controlează apetitul și recompensa.
Fiica unei supravieţuitoare de la Auschwitz: OMS e ca Hitler
Fiica unei supravieţuitoare de la Auschwitz a trimis o srisoare deschisă către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în care acuză organizaţia că promovează uciderea copiilor nenăscuţi, în ghidul pentru „avorturi sigure".
Dezbatere aprinsă despre un argument inedit împotriva evoluţiei
O lecţie de biologie dintr-un manual şcolar de clasa a IX-a a stârnit ample controverse, după ce elevii dintr-o şcoală privată din Statele Unite ale Americii au fost învăţaţi că monstrul legendar din Loch Ness este un dinozaur.
Trezirea la inegalitate. SUA, după „visul american”
Diferenţele economice între cetăţenii Statelor Unite fac din motto-ul legendar, „ţară a tuturor oportunităţilor", o amintire, e de părere Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2001.
Prima ciornă pentru formarea Statelor Unite ale Europei. Ce conţine?
Preşedintele Consiliului European, preşedintele BCE, preşedintele Comisiei Europene şi şeful Eurogrup, au finalizat prima ciornă a proiectului care prevede transformarea zonei euro într-o federaţie politică în termen de 10 ani.
Se dezminte Frăţia? Drepturile omului sunt respectate în Egipt!
Cu toate că respectarea drepturilor omului nu ocupă un punct prioritar pe agenda noului preşedinte al Egiptului, cele mai recente decizii pe care le-a luat Mohamed Morsi dau speranţe minorităţilor.
Salvaţi Copiii: „Sarcina este cel mai mare ucigaș de adolescente din lume"
În fiecare an, un milion de adolescente mor sau întâmpină mari probleme de sănătate la naştere, informează organizaţia umanitară Salvaţi Copiii.
Preşedintele Assad recunoaşte : Siria e în război
Preşedintele Siriei a declarat pe 26 iunie că ţara sa se află „într-o veritabilă situaţie de război", şi că este hotărât să o încheie, potrivit agenţiei oficiale Sana.
Germania interzice circumcizia bazată pe motive religioase
O curte din Germania a decis că aplicarea circumciziei la băieţi, din motive religioase, este un atac la integritatea fizică.
Presa internaţională despre transferul lui Năstase la penitenciar
Presa internaţională relatează despre faptul că Adrian Năstase a fost transferat marţi seara de la spitalul Floreasca, unde a fost internat în urma unei tentative de suicid, la Penitenciarul Rahova, la secţia de terapie intensivă, deşi conform ultimelor declaraţii ale medicilor, starea de sănătate a fostului premier este „foarte bună".
O mamă face sacrificiul suprem pentru a-şi salva copilul de la moarte
Când Chiara Corbella a aflat că este gravidă cu al treilea copil, a fost o bucurie care s-a sfârşit într-o tragedie dulce-amară pentru mama italiancă, care a murit luna aceasta după ce şi-a amânat tratamentul pentru cancer pentru a-şi putea duce sarcina la termen.
Demenţa ar putea fi provocată de stres
Fundaţia Alzheimer's Society din Marea Britanie urmează să investigheze 140 de persoane care prezintă simptome reduse de dizabilitate cognitivă, sau „pre-demenţă", pentru a putea analiza modalitate în care stresul le afectează boala.












