Omul care a înfruntat tsunami
CNN prezintă cazul unui căpitan de ambarcaţiune care, ignorând alerta de tsunami, a înfruntat valurile uriașe și a scăpat cu viaţă. Gestul lui a însemnat un ajutor inestimabil dat locuitorilor insulei după dezastru, care, fără ambarcaţiunea lui, ar fi fost izolaţi complet trei săptămâni.
ONG creştin pentru foştii angajaţi ai clinicilor care efectuează avorturi
Un fost director al unei clinici de planificare familială din Statele Unite a decis înfiinţarea unei organizaţii de sprijinire a medicilor şi a personalului care a efectuat avorturi, pentru a le facilita ieşirea din industrie.
Premierul italian vede semnele disoluţiei psihologice a Europei
Premierul italian Mario Monti a stârnit polemici aprinse în Germania, după un interviu pentru Der Spiegel, în care a expus firele fragile care mai ţin Europa laolaltă.
Marea Britanie, îngrijorată de ameninţarea islamiştilor
Directorul serviciilor britanice de informaţii s-a declarat îngrijorat de ameninţarea miilor de islamişti extremişti care se află în Marea Britanie şi care îi consideră pe locuitorii ţării drept „ţinte legitime".
Sindromul burnout poate fi învins
Există viaţă după serviciu? O dilemă pentru mulţi angajaţi care din dorinţa de a-şi rotunji veniturile sau de obţine performanţă la locul de muncă ajung la extenuare.
Calvarul a 200.000 de nord coreeni în închisoarea din Phenian
În Coreea de Nord 200.000 de cetăţeni sunt ţinuţi prizonieri în cadrul penitenciarului de la Phenian unde sunt supuși torturii, bolilor și chiar execuţiei, datorită părerilor personale, conform unui raport American ONG.
Time – cei mai influenţi 100 de oameni ai lumii
Revista Time a publicat topul celor mai influente personalităţi în catalogul 2011 Time Top 100. Publicaţia invită la cunoașterea celor mai influenţi oameni ai lumii, ale căror idei „dau naștere la dialoguri, la dispute și uneori la revoluţii."
Fumătorii bolnavi de cancer au de 10 ori mai multe mutaţii genetice
Fumătorii care se îmbolnăvesc de cancer pulmonar prezintă de 10 ori mai multe mutaţii genetice decât nefumătorii, arată un studiu recent, realizat de cercetătorii de la „The Genome Institute at Washington University", din St. Louis.
Esenţiale azi, 29 mai
Liderul Coreei de Sud ar putea participa la întâlnirea dintre Trump și Jong-un
Franţa a votat definitiv împotriva vălului islamic
Parlamentul francez a adoptat ieri legea care interzice femeilor portul vălului integral în spaţiile publice. AP notează că în textul legii nu apar cuvintele „femeie", „văl", „musulman" sau „Islam". Cu toate acestea ţinta principală este vălul purtat de adeptele celei de-a doua religii din Franţa.
Petrecerile studenţeşti stropite cu alcool cresc riscul bolilor de inimă
Tinerii nu sunt feriţi de efectele nocive ale consumului de alcool, obicei care le poate provoca afecţiuni cardiace, sunt rezultatele unui studiu american, notează Daily Mail.
Roverul Curiosity chiar a găsit ceva pe Marte
Roverul Curiosity a găsit pe Marte un compus organic simplu pe bază de carbon. Cu ajutorul instrumentului de analiză a mostrelor, pe care Curiosity îi are la bordul micului său laborator, a putut să identifice acest compus, care „ar putea fi unul din igredientele vieţii", au declarat cercetătorii de la NASA, într-o conferinţă de presă.
Papa Benedict cere prezenţa creştinilor pe reţelele sociale
Papa Benedict încurajează o prezenţă activă a unui număr tot mai mare de creştini pe reţelele de socializare, conform mesajului său transmis de Ziua Mondială a Comunicării.
Studenţii americani inventează cutia neagră pentru oameni
Este timpul ca oamenii să aibă propria cutie neagră? Inspiraţi de cazul lui Trayvon Martin, un tânăr american de 17 ani, care a fost împușcat mortal anul trecut, studenţii de la Universitatea Massachusetts-Amherst au creat o cutie neagră pentru oameni, care să înregistreze audio ce se întâmplă în jurul tău, atunci când ești în pericol.
Când devine nociv „colesterolul bun”
Deși „colesterolul bun" (HDL) contribuie la protejarea inimii, experţii de la Cleveland Clinic au descoperit un proces prin care acesta poate ameninţa sănătatea cardiovasculară, cauzând afecţiuni coronariene și apariţia inflamaţiilor.
Descoperire: Gena care ne influenţează abilităţile de recunoaștere facială
Aceeași genă cu rol important în stabilirea legăturii dintre mamă și bebeluș, dar și în construirea conexiunii dintre partenerii care aparţin speciilor monogame, influenţează capacitatea noastră de a reţine chipurile celor cu care intrăm în contact, susţin specialiștii într-un comunicat publicat de Universitatea Emroy.
Chipurile altruismului în tragedia din Apuseni
Românii au reacţionat pasional în faţa tragediei aviatice din Apuseni, în care pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion și-au pierdut viaţa. Au căutat vinovaţi, au căutat eroi, iar presa nu a zăbovit în a le oferi și dintr-unii și dintr-alţii. Mai rară a fost însă o altă perspectivă, cea care să ne atragă atenţia...











