Esenţiale azi, 20 septembrie

Milioane de copii din Yemen suferă de foame

În România o familie poate creşte zece copii, toţi premianţi

În ziua de azi, înainte să iei decizia de a face un copil, te gândeşti de două ori, cel puţin. Să creşti un copil nu e un lucru uşor, să creşti doi chiar mai greu, să creşti zece pare o muncă imposibilă. Cu toate astea, soţii Rotaru, oameni simpli, au reuşit să crească zece copii...

Generaţia post-milenială e „mai tolerantă” cu creștinismul

Jumătate dintre tinerii de 18-24 de ani din Marea Britanie au o atitudine pozitivă faţă de religie, a descoperit un sondaj efectuat de ComRes.

24 februarie 2022 | Noaptea care a schimbat totul (I)

Și eu, și soţul meu ne-am dat seama că inevitabilul s-a produs; zvonurile despre izbucnirea războiului se înteţiseră în ultima lună.

Danemarca e „capitala mondială a cancerului”

Danemarca este ţara cu cea mai mare incidenţă a cancerului. Aproximativ 326 de noi cazuri sunt depistate anual, la fiecare 100.000 de locuitori.

Religii în criză, invitate „să-și dea mâna” pentru a salva Europa

Cu popularitatea afectată din cauza crizei economice, UE este în căutarea unui plan de salvare. „Autorităţi religioase, ajutaţi-ne cu contribuţiile voastre sociale și spirituale, pentru a redescoperi fascinaţia viitorului și a reconstrui puterea sufletului nostru european", a pledat Herman Van Rompuy, catolic devotat, la întâlnirea anuală a liderilor europeni cu...

Care este astăzi faţa Pământului

Nu există ziar sau revistă, cari să nu aibă un articol ce tratează despre penibila stare intelectuală, materială şi în special despre cea morală.

Peste un sfert dintre angajaţii din România se împrumută până la următorul salariu

Un angajat din patru este nevoit să împrumute bani în fiecare lună de la prieteni sau familie, pentru a se putea descurca până primește următorul salariu, în timp ce 27% rămân fără bani înainte de salariu destul de des, iar 26%, doar uneori, potrivit unui sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs.

Scandalul burkini: Fără „libertate, egalitate, fraternitate” pentru musulmance

Franţa exagerează cu măsurile de prevenire a atacurilor teroriste. Trei orașe din Franţa: Cannes, Villeneuve-Loubet și Sisco (în Corsica) au interzis musulmancelor să poarte burkini, adică costumul de baie care îmbracă tot corpul, în afară de faţă, și care este cam singura modalitate în care aceste femei se pot bucura de mare, de cele mai...

Protestatarii turci au primit ultima avertizare din partea primului ministru

În cursul zilei de joi, primul ministru turc, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat protestatarii ce au ocupat un parc din apropierea cunoscutei Pieţe Taksim că acesta este ultimul avertisment pe care îl mai face.

Angela Merkel: Islamul este parte din Germania

În valul de proteste care s-a întins din lumea arabă până în Europa, de la difuzarea pe Internet a filmului antiislam „Inocenţa Musulmanilor", Germania a fost una dintre ţările cele mai reţinute în a se pronunţa pe subiect.

Papa Francisc I – Personalitatea anului 2013

În bine sau în rău, în fiecare an vieţile noastre, ale tuturor, sunt influenţate de acţiunile celor care, pentru un timp, au în mâinile lor pârghii cu care pot să miște lumea. Dacă ești un cetăţean de la marginea „satului global“ s-ar putea să nu îţi dai seama, dar, în mod indirect, viaţa ta a...

Irlanda scoate blasfemia din Constituţie

Odată cu alegerile prezidenţiale care s-au desfășurat săptămâna trecută în Irlanda, a fost organizat și un referendum privind eliminarea Articolului 40.6.1(i), referitor la blasfemie, din Constituţie. Un total de 64,85% din electorat a votat pentru eliminarea lui, decizie care marchează un alt pas în „revoluţia socială tăcută” în care s-a angajat ţara catolică.

Esenţiale de weekend

Românii sunt pro-americani

Esenţiale azi, 18 mai

Forţele israeliene au intrat în Fâșia Gaza

Reacţii internaţionale în urma masacrului din Gaza

Ciocnirile violente din Gaza dintre protestatarii palestinieni și armata israeliană, din care în perioada 30 martie–14 mai 2018 au rezultat cel puţin 105 decese și peste 10.000 de persoane au fost rănite, au provocat o puternică îngrijorare a comunităţii internaţionale. În ultimele 48 de ore, bilanţul deceselor a ajuns la 63 de persoane.

Luaţi-vă adio de la Siria!

Emisarul din partea ONU şi a Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan, a trimis invitaţii principalelor puteri pentru a lua parte la o şedinţă de urgenţă, care va avea loc sâmbătă la Geneva, unde el va prezenta nu un nou plan de pace, ci planul pentru formarea unui guvern de tranziţie în Siria.

„Europa albă și creștină” iese în marș pe străzile Poloniei

Pe 11 noiembrie, Polonia a sărbătorit 99 de ani de independenţă, începuţi odată cu terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. 60.000 de naţionaliști de dreapta au mărșăluit pe străzi, invocându-L pe Dumnezeu și cerând moartea imigranţilor.

Când se vor sătura neamurile…

Statele naţiuni își văd ameninţată securitatea și identitatea și reacţionează. Sunt temătoare, neliniștite, nu mai au pace.

Retrospectiva lunii octombrie

Efectele devastatoare ale unui nou cutremur și tsunami în Indonezia, asasinarea ziaristului disident saudit Jamal Khashoggi și nemulţumirile legate de retragerea Statelor Unite dintr-un acord nuclear cu Rusia au fost o parte din evenimentele notabile ale lunii octombrie.

6 mai: ziua care decide viitorul Europei

Nu e un secret că, aşa cum ne anunţă sondajele, în Grecia, o parte apreciabilă a electoratului se va hazarda să opteze în favoarea neofasciştilor. La fel de notoriu e şi că extrema dreaptă a lui Marine Le Pen şi extrema stângă a lui Jean-Luc Melenchon joacă un rol considerabil în actualele alegeri prezidenţiale franceze....