Damascul confirmă că va participa la Geneva II
Autorităţile siriene au anunţat că vor participala Conferinţa Geneva II din luna noiembrie, cu scopul de a negocia cu opoziţia o soluţie pentru încetarea războiului civil ce durează de peste doi ani.
Putin reacţionează la legalizarea căsătoriilor gay în Franţa
Președintele rus Vladimir Putin consideră că acordurile privind adopţiile din alte ţări ar trebui modificate dacă acele ţări aduc amendamente la legile lor naţionale într-o manieră care intră în conflict cu legea rusă.
Coreea de Nord întrerupe legăturile cu autorităţile de la Seul
Coreea de Nord renunţă la orice negociere cu autorităţile sud-coreene şi va întrerupe legăturile de comunicaţii militare. Biroul de legătură de la Mont Kumgang, administrat de cele două Corei, va fi închis.
Ce va face UE cu banii de Nobel
Uniunea Europeană va oferi fondurile primite prin decernarea Premiului Nobel pentru Pace, la care se adaugă contribuţii pentru a se ajunge la valoarea totală de două milioane de euro, pentru patru proiecte de care vor beneficia 23.000 de copii victime ale conflictelor militare, informează Mediafax.
China ar putea deveni pionul 2 al FMI
China ar putea să devanseze Germania, Franţa sau Marea Britanie, devenind a doua sau a treia forţă a Fondului Monetar Internaţional, dacă planurile de reformă, vizând acordarea unei ponderi mai mari ţărilor emergente vor fi aplicate.
Raritate: Rusia atentă la declaraţiile CIA despre Iran
Preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a declarat alarmat de afirmaţiile Statelor Unite privind capacitatea Iranului de a costrui două arme nucleare şi a avertizat că dacă pericolul se confirmă, Republica Islamică s-ar putea confrunta cu noi măsuri de sancţionare.
China conduce boicotul decernării Nobelului pentru Pace
Ambasadorii din 6 ţări refuză să participe la festivitatea de decernare a Premiului Nobel pentru Pace, ca urmare a presiunilor şi ameninţărilor venite din partea Chinei.
John Kerry lucrează la relansarea procesului de pace israeliano-palestinian
Secretarul de stat american John Kerry efectuează o vizită diplomatică în Israel şi Cisiordania, cu scopul relansării negocierilor de pace israeliano-palestiniene, oprite în septembrie 2010.
Talibanii ţin Kabulul sub atac
Peste zece explozii au fost înregistrate duminică în Kabul, capitala Afganistanului, informează CNN. Atacurile au vizat numeroase ambasade occidentale, sediul misiunii ONU, sediul Parlamentului şi o bază NATO. Atentatele au fost revendicate de către insurgenţii talibani. Exploziile au continuat toată noaptea, până în zorii dimineţii, deși poliţia afgană...
„Vinerea mâniei" în Egipt
Frăţia Musulmană a anunţat pe Twitter că astăzi va fi „o vineri a mâniei" în Egipt, instingând la proteste și marșuri în Cairo, după rugăciunile de la prânz.
Cât costă un program nuclear?
După mai mult de jumătate de secol de muncă și controverse, beneficiile programului nuclear al Iranului rămân puţine, acesta produce mai puţin de 2% din nevoia energetică și a demonstrat ceva curaj știinţific.
Grecia trebuie să îşi decidă singură salvarea
Ministrul german de Finanţe a dat un avertisment dur Greciei, cerându-i să ia o decizie cu privire la viitorul său în zona euro. Austria evocă un posibil scenariu al intrării Greciei în faliment, iar anularea vizitei premierului elen în SUA a fost văzută ca un semn al iminentei prăbuşiri a Greciei.
În ciuda tensiunilor, SUA şi Rusia nu renunţă la discuţiile pe tema nucleară
Chiar dacă preşedintele american Barack Obama a anulat întâlnirea cu omologul său rus Vladimir Putin, cele două state nu au renunţat la semnarea celor două acorduri referitoare la cooperarea nucleară.
S-a hotărât bugetul UE pe anul 2014
După 16 ore de deliberări, negociatorii întruniţi la Bruxelles au ajuns la un acord în ceea ce priveşte bugetul UE pentru anul 2014, pe care l-au stabilit la suma de 135,5 miliarde de euro.
Şansele de aderare la spaţiul Schengen, sub 1%
După ce raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) a fost foarte dur, chiar şi susţinătorii vechi ai României şi Bulgariei la aderarea în spaţiul Schengen nu mai sunt la fel de dispuşi să ne sprijine.
Israelul eliberează prizonieri palestinieni înainte de reînceperea negocierilor
Israelul a publicat o listă cu 26 de prizonieri palestinieni, dintre care unii au petrecut mai mult de 20 de ani închiși. Aceştia vor fi eliberaţi în următoarele zile, ca prim pas al negocierilor cu Palestina.
Portugalia se apropie de solicitarea unui ajutor financiar
Banca Centrală a Portugaliei a avertizat că sistemul bancar portughez se va afla în faţa unui risc „intolerabil” dacă nu se iau măsuri. Agenţia Standard & Poor's a anunţat că ar putea scădea ratingul de credit al ţării, în timp ce profetul crizei, economistul Nouriel Roubini a avertizat luni că Portugalia e următoarea după Grecia...
Autorităţile chineze fac abuz de putere
Comisia pentru Apărarea Drepturilor Omului din SUA trage un semnal de alarmă vizavi de intenţia autorităţilor chineze de a modifica legislaţia astfel încât privarea de libertate a unei persoane, pe o perioadă de maxim 6 luni, să nu constituie o infracţiune.
Creșterea economică a SUA a încetinit la 1,8%
Economia americană a înregistrat o încetinire semnificativă a ritmului de creștere. Ridicarea preţurilor la combustibili, condiţiile meteorologice nefavorabile și reducerea cheltuielilor de apărare sunt trei dintre elementele care au contribuit masiv la această incetinire, evaluează analiștii Reuters.
Nokia pleacă de la Cluj: 2.200 de oameni își pierd jobul
Gigantul Nokia a anunţat că închide fabrica de la Jucu, 2.200 de persoane urmând să fie afectate de această decizie. Angajaţii de Jucu speră că salariile compensatorii vor fi cât mai multe și se arată îngrijoraţi cu privire la găsirea unui alt loc de muncă.
CIA intră în Libia. Urmează înarmarea rebelilor?
CIA a trimis o serie de mici echipe operative în Libia. Deși oficial misiunea lor a fost aceea de a recupera piloţii unui avion prăbușit, se pare că pe agendă au și alte însărcinări, legate de ajutorul oferit rebelilor, informează AP.











