Dincolo de Brexit, euroscepticismul e în creștere în UE
Aproape două săptămâni îi mai despart pe britanici de o eventuală ieșire din cadrul Uniunii Europene. Până atunci însă, europeni din 10 state comunitare s-au exprimat cu privire la caracterul oportun al existenţei uniunii. Scorul negativ arată o creștere semnificativă a euroscepticismului.
Cum ar putea-o sprijini Obama pe Hillary Clinton
Președintele american Barak Obama a felicitat-o pe Hillary Clinton după victoria obţinută în cursa alegerilor primare democrate. Deși actualul președinte i-a transmis felicitări și oponentului lui Clinton, Bernie Sanders, care urmează să aibă o întrevedere cu Obama pe tema alegerilor, atenţia presei rămâne îndreptată acum spre efectele pe care le va avea sprijinul pe care...
Excesul de patriotism dăunează grav sănătăţii internaţionale
„Soarta lor este un simbol al distrugerii în masă, al epurării etnice, al izgonirilor și al genocidului care au marcat atât de monstruos secolul XX”, se arată într-o rezoluţie votată în Parlamentul german. Ceea ce ar fi trebuit să fie un simplu act legislativ s-a transformat într-o furtună diplomatică, riscând să arunce în aer toate...
Ţările NATO au început cel mai mare exerciţiu militar de la Războiul Rece
„Anaconda-2016” este un exerciţiu militar sub egida NATO, care va dura 10 zile, va implica 31.000 de soldaţi și alte mii de vehicule, din 24 de ţări. Este cea mai consistentă simulare de război întreprinsă de NATO de la Răzoiul Rece încoace.
Sclavia modernă stabilește noi recorduri
Peste 45 de milioane de oameni din întreaga lume sunt reduşi la o formă modernă de sclavie, dintre care două treimi în regiunea Asia-Pacific. Cifrele ar trebui să îngrijoreze în mod serios, fie și prin simplul fapt că arată cât de degradată a ajuns societatea umană, una care pretinde la nivel de teorie că a...
Uber primește 3,5 miliarde de dolari din Arabia Saudită
Fondul de Investiţii Publice din Arabia Saudită a transferat în conturile Uber cea mai mare sumă pe care compania a primit-o vreodată de la un investitor unic: 3,5 miliarde de dolari. Tranzacţia este și un superlativ al investiţiilor publice făcute într-un start-up privat, însă motorul ei este unul cât se poate de atipic pentru astfel...
Avertisment: Euro 2016, ţintă pentru teroriști
Campionatul European de Fotbal, care trebuie să înceapă în doar câteva zile în Franţa, este o ţintă foarte probabilă pentru teroriști, avertizează oficialii americani.
Turcia, pe calea spre dictatură completă
Președintele Turciei, Recep Erdogan, pare că vrea să facă o tranziţie completă de la eliberator economic al ţării, pe vremea când era premier, la dictator politic, în prezent. Cel puţin, toate declaraţiile sale recente par să indice acest lucru.
Coreea de Nord îl susţine pe Donald Trump la prezidenţiale
Donald Trump este o personalitate aparte. Atât de aparte încât a reușit să obţină susţinerea unor ţări precum Rusia și Coreea de Nord în lupta sa pentru Casa Albă. Ce puţin asta ar trebui să le dea de gândit americanilor care au reușit deja să treacă peste defectele sale de caracter și lipsurile evidente și...
Suedia înăsprește legile pentru imigranţi
În timp ce sute de imigranţi musulmani continuă să își piardă viaţa încercând să ajungă în Europa, cu speranţa că vor avea o viaţă mai bună, ușile care li se închid în nas sunt din ce în ce mai numeroase. De această dată este vorba despre Suedia.
Franţa riscă să alunece în haos
Hollande este cel mai nepopular preşedinte din istoria modernă a Franţei, iar odată cu noua reformă a muncii riscă să piardă cu totul din mâini președinţia ţării. Peste 150.000 de oameni s-au organizat în aproximativ 80 de proteste, care au înghiţit întreaga ţară săptămâna trecută.
Brazilienii, șocaţi de cazul unei fete violate de 30 de bărbaţi
Duminica trecută, poliţia din Rio de Janeiro cerceta bine-cunoscutele favele după suspecţi în cazul unui viol care a luat pe nepregătite o ţară întreagă, chiar înainte de găzduirea Jocurilor Olimpice din luna august.
Zeci de oameni trăzniţi de fulger în 3 ţări
Oameni din Germania, Franţa și Polonia au fost trăzniţi de fulgere sâmbătă, cei mai mulţi dintre ei necesitând internare, în timp ce doi dintre ei și-au pierdut viaţa.
Aurul negru și religia, o afacere cu o singură miză
Jocurile strategice la nivel mondial trec dincolo de raţiunile de ordin strict politic. Acestea se împletesc foarte strâns cu interese mai mult decât vizibile de pe piaţa petrolieră. Aurul negru alimentează în mod suplimentar nenumărate dispute cu miză geostrategică. Evident, din acest joc al puterii nu putea lipsi Rusia, în căutare de noi sfere de...
Brazilia calcă pe urmele Indiei în privinţa culturii violului
Brazilia este încă în stare de șoc după ce un clip video vehiculat pe internet a dezvăluit că o adolescentă de 16 ani a fost violată de peste 30 de bărbaţi, în casa celui pe care îl considera prietenul ei.
Din cutia Pandorei a ieșit Donald Trump
Este greu de înţeles cât de mult se poate schimba o ţară în doar opt ani. Uitându-ne înapoi la victoria lui Barack Obama din 2008, este greu de înţeles cum SUA, portdrapelul democraţiei și al libertăţii secolului al XX-lea, s-a putut transforma într-o platformă pentru discursuri și atitudini xenofobe.
G7 în căutarea liniștii
„Jocul continuă!” Aceasta este concluzia care se desprinde din declaraţiile și poziţiile care au gravitat în jurul întâlnirii G7. În timp ce unii par tot mai agasaţi de Rusia, alţii sunt tot mai dispuși spre a întinde mâna iertării. Putin pare ușor nedumerit, lăsând impresia că nu înţelege ce are toată lumea cu el. Cu...
Obama vrea să înarmeze Vietnamul
Președintele Barack Obama se află într-o vizită istorică în Vietnam și Japonia, unde pare să facă un tur de înmormântare a conflictelor trecute. Acţiunile militare ale americanilor în cele două ţări asiatice ar putea fi considerate de domeniul fantasticului, însă chiar vizita primului președinte american la Hiroshima îi aduce aminte lumii de un dezastru care...
Parisul și Berlinul pregătesc un plan pentru Brexit
Într-un final, cu o lună înainte ca britanicii să anunţe dacă vor să plece sau să rămână în Uniunea Europeană, liderii europeni par să ia în serios și posibilitatea unui Brexit. Și cu toate că, în continuare, anunţurile oficiale sunt că nu există un plan B, pentru că aderarea la Uniune nu a fost gândită...
UE protejează democraţia iliberală din Polonia
Nu trecuseră decât două luni de la preluarea guvernării de către naţionaliștii polonezi, când Comisia Europeană a deschisă o anchetă cu privire la reformele adoptate de aceștia, care ar încălca valorile democratice ale UE. Pe 23 mai trebuia luată o decizie, ceea ce nu s-a mai întâmplat.
ADRA România: Emoţii, lacrimi și speranţă în taberele de refugiaţi
Viaţa pare să ofere prea puţin sens și semnificaţie celor nevoiţi să lupte pentru a-și păstra demnitatea și a-și reuni familiile. Poate că nu lipsurile materiale sunt cele mai mari obstacole în calea refugiaţilor, ci modul în care sunt nevoiţi să trăiască. Văzute de la distanţă, taberele de refugiaţi par o soluţie adecvată. Lucrurile nu...































