Obama refuză să se întâlnească cu Putin din cauza scandalului Snowden
Președintele american a anulat o întâlnire de mult planificată cu președintele Vladimir Putin, după ce Rusia i-a oferit azil politic lui Edward Snowden, acuzat de trădare de către Statele Unite.
Traducătorii turci schimbă Biblia ca să nu-i irite pe musulmani
O traducere a Evangheliei după Matei realizată de Wycliffe Bible Translators naște controverse în Turcia. Autorii traducerii adaptate pentru turcii musulmani au eliminat cuvinte şi expresii cum sunt „Dumnezeu Tatăl" sau „Fiul lui Dumnezeu", care ar putea fi înţelese greşit de către musulmani. ...
O anchetă ONU leagă numele lui Bashar al Assad de crime de război
Tortură, sute de mii de decese sângeroase şi folosirea armelor biologice. O anchetă realizată de comisia ONU însărcinată cu încălcarea drepturilor omului a acuzat în mod repetat regimul sirian de crime împotriva umanităţii. Dar de data aceasta, comisia a mers un pas mai departe, acuzându-l direct pe preşedintele Bashar al Assad.
Șeful FMI despre generaţia pierdută de tineri
Problemele grave care afectează economia mondială, precum șomajul și creșterea preţurilor, trebuie evaluate din perspectiva faptului că, în următorul deceniu, 400 de milioane de tineri se vor alătura forţei globale de muncă, punând o nouă povară pe umerii guvernelor, este de părere șeful FMI, Dominique Strauss-Kahn.
Nelson Mandela a decedat la vârsta de 95 de ani
Nelson Mandela, erou al luptei împotriva apartheidului şi primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, s-a stins din viaţă joi, la vârsta de 95 de ani, a anunţat şeful statului, Jacob Zuma, la postul naţional de televiziune, scrie AFP.
Coreea de Nord acuză SUA că aduce armament la graniţele sale
Phenianul a decis să îşi mărească arsenalul nuclear, ca răspuns la atitudinea ostilă din partea SUA, a anunţat ieri Agenţia oficială nord-coreeană KCNA. „Evenimentele recente din peninsula coreeană arată că DPRK (Coreea de Nord) are nevoie să îşi consolideze dispozitivul de disuasiune nucleară într-un mod nou, pentru a răspunde politicii de ostilitate persistentă a Statelor...
Lideri creştini deplâng comunicarea Casei Albe
Arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams a primit valuri de replici după critica adresată Casei Albe pentru modul în care a relatat despre capturarea și uciderea lui Osama Bin Laden.
Barack Obama: „Mâna lui Dumnezeu mișcă poporul Său”
Președintele Barak Obama a vorbit despre importanţa Paștelui, cât și despre continuarea lucrării lui Dumnezeu, atât ca naţiune, cît şi ca individ, în cadrul unei transmisiuni video destinate conferinţei Q, o adunare de tineri creştini evanghelici care doresc să găsească metode inovatoare pentru a îmbunătăţi lucrarea creştină în SUA.
Fiica unui martir iranian îi duce misiunea mai departe
Când tatăl ei a murit, Rashin avea doar 13 ani. I-a fost greu, fiindcă mama ei, nevăzătoare, se obișnuise să depindă foarte mult de soţ. Însă necazurile n-au convins-o pe tânăra iraniană să renunţa la credinţa creștină, cea căreia tatăl ei i-a dedicat întreaga viaţă și, în final, moartea.
„Văduvele negre” terorizează Rusia
În timp ce investigaţia asupra atentatelor de la Boston se concentrează din ce în ce mai mult pe posibilele legături ale fraţilor Tsarnaev cu grupări teroriste din Dagestan și Cecenia, se observă un trend în formare în acea parte a lumii: femeile kamikaze.
Efectul nebănuit al crizei: dispariţia oraşelor
Numeroase oraşe americane rămân pustii, iar situaţia devine din ce în ce mai gravă cu trecerea timpului.
10 proteste care au schimbat lumea (video)
Canalul YouTube All Time 10s survolează istoria pentru a face o selecţie a celor mai importante 10 proteste care au schimbat lumea.
O „greșeală” a rușilor pune gaz pe focul ucrainean
Conflictul ucrainean a revenit în atenţia internaţională, însă interesele care îl menţin activ par încă insuficient conturate pentru a duce într-o direcţie sigură. Oricare ar fi aceasta.
China produce miliardari pe bandă rulantă
Numărul chinezilor foarte bogaţi continuă să se crească, după ce lista cu numele miliardarilor conţine acum de 2 ori mai multe nume ca în urmă cu 2 ani.
CS Monitor despre costurile prea ridicate ale spionajului
O analiză semnată de redactorul-șef al prestigioasei publicaţii Christian Science Monitor avertizează cu privire la repercusiunile programelor de spionaj desfășurate, cu preţul imaginii internaţionale, de Statele Unite.
Japonezii sunt altruiști în momente dificile
Supermarketurile au redus preţurile, proprietarii de automate pentru băuturi oferă gratuit produse celor care au supravieţuit. Se întâmplă în Japonia unde, așa cum comentează jurnalistul Ed West, de la ziarul The Telegraph, „solidaritatea pare să fie deosebit de puternică” imediat după cel mai mare cutremur din istoria ţării.
Trump se răzgândește și recunoaște implicarea Rusiei în alegerile din 2016
Ajuns pe sol american după prima sa întâlnire bilaterală cu omologul rus, președintele SUA, Donald Trump, încearcă să repare daunele de imagine pe care și le-a creat sieși și Partidului Republican după conferinţa de presă comună a celor doi lideri.
ONU critică aspru planurile Israelului de a demola casele palestinienilor din estul Ierusalimului
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor (ONU) a criticat aspru autorităţile municipale al Israelului pentru continuarea planurilor de a demola casele palestinienilor din estul Ierusalimului, cu scopul de a construi unităţi locative pentru populaţia de etnie iudaică.
Japonia ar putea „congela” Fukushima pentru a opri scurgerile radioactive
Premierul japonez a cerut joi guvernului să găsească soluţii „multiple, rapide și sigure" pentru a opri scurgerile în pământ a apei contaminate de la centrala nucleară Fukushima Daiichi.
Privind spre viitor – Top 10 cele mai periculoase locuri din lume
Viitorul nu sună bine. Aceasta este concluzia unei analize realizată de Maplecroft, una dintre cele mai importante companii de cercetare, strategie, analiză a riscurilor și prognosticare din lume. Instabilitatea politică crește peste tot în lume, graţie conflictelor din ce în ce mai dese, a terorismului, a violenţei politice din Africa de Est și a schimbărilor...














