Hrănătatea. Despre hrană și sănătate cu dr. Michael Orlich, de la spitalul universitar din Loma Linda

Când fondatorii spitalului universitar din Loma Linda (California, SUA) i-au așezat temelia, scopul lor era unul oarecum paradoxal. Creștini până în măduva oaselor, și adventiști pe deasupra (adică animaţi de credinţa că Hristos va reveni foarte curând pentru a încheia această istorie și a le deschide celor mântuiţi porţile veșniciei), ei au construit un ecou...

Restaurant vegan adventist din Australia, pe locul 1 regional în TripAdvisor

Un restaurant vegan adventist dintr-o localitate turistică foarte populară în Australia a fost cotat pe primul loc în regiune de TripAdvisor.

Între sala de clasă şi lumea reală

Ştiind că invitatul meu, John Satelmajer, ocupă o poziţie respectată în una dintre cele mai mari companii financiare din lume, PricewaterhouseCooper, mă aşteptam să spună că a învăţat în școlile cele mai bune. Şi, într-un fel, chiar a învăţat în şcolile cele mai bune. Care anume? Ce anume l-a format pentru reuşită în viaţă? Iată...

Biserica Adventistă din Australia, îngrijorată de modificarea Legii Antidiscriminare

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Australia (AUC) este îngrijorată că o serie de amendamente aduse Legii Împotriva Discriminării Sexuale ar putea avea efecte adverse asupra școlilor și bisericilor adventiste.

Rusia: Membru al Martorilor lui Iehova, condamnat la închisoare pentru „extremism”

O curte din Rusia a condamnat un membru danez al Martorilor lui Iehova la șase ani de închisoare, în urma acuzaţiilor de extremism aduse bărbatului.

Dosarul „Revenirea” – O anchetă de 2000 de ani (VII)

La capătul unui periplu care a urmărit modul în care credinţa şi speranţa celei de a doua veniri a lui Iisus s-au manifestat în istoria bimilenară a creştinismului, ultima parte a dosarului „Revenirea” prezintă secvenţele finale care leagă această istorie de prezent: mişcarea millerită şi adventismul.

Un documentar spune povestea perseverenţei primilor adventiști din Marea Britanie

Un documentar produs de Departamentul Media al Uniunii de Conferinţe a Bisericii Adventiste din Marea Britanie propune o investigaţie fascinantă a începuturilor Bisericii Aventiste în Insulele Britanice.

Dosarul „Revenirea” – O anchetă de 2000 de ani (V)

După ce, în primele două articole, a fost urmărită evoluţia istorică a învăţăturii creştine despre revenirea lui Iisus Christos, în al treilea articol, cel care precedă articolul de faţă, am făcut o minimă trecere în revistă a unor curente filozofice, politice, religioase, esoterice, importante pentru a înţelege lumea în care au apărut trezirile milenariste din...

O femeie de 71 de ani coase, de 14 ani, pernuţe pentru pacienţii cardiaci

La 71 de ani, Marylin este neobosită. De când a fost operată pe cord deschis, în urmă cu 14 ani, americanca și-a descoperit un nou sens în viaţă. Cât este anul de lung, coase de mână pernuţe în formă de inimă, pe care le aduce pacienţilor internaţi în același spital în care a fost și...

Un spital adventist, cotat cu punctaj maxim de Societatea Americană de Chirurgie Toracică

Spitalul Adventist din Washington a primit în noiembrie 2018 o evaluare de 3 stele, cea mai înaltă cotaţie posibilă în chirurgia inimii, din partea Societăţii de Chirurgie Toracică (Society of Thoracic Surgeons).

Statul brazilian Pará declară 22 octombrie „Ziua Adventistă”

Statul nord-brazilian Pará a aprobat o iniţiativă legislativă prin care ziua de 22 octombrie a fost declarată o zi anuală de sărbătorire a prezenţei adventiste în acel stat. Legea, care a fost aprobată prin semnătură de guvernatorul de stat Simão Jatene, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 16 octombrie, la timp pentru ca prima...

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea lansează un nou serviciu

VividFaith este cel mai nou serviciu lansat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, cu scopul de a conecta oamenii cu cât mai multe oportunităţi de misiune. Acest serviciu va fi disponibil atât ca un website, cât și sub forma unei aplicaţii. VividFaith redefinește astfel serviciul de misiune și slujire și include oportunităţi pe termen...

STV a lansat platforma video Hope discovery

Televiziunea creștină Speranţa TV a lansat ieri o platformă de video care găzduiește producţii scurte, de doar câteva minute fiecare, pe teme profunde și complexe de spiritualitate.

Spitalul Adventist Washington oferă tratamente inovatoare pentru inimă

Spitalul Adventist HealthCare Washington (WAH) este primul spital din zona sa care intervine în insuficienţa mitrală prin proceduri minim invazive, fără o intervenţie chirurgicală. Insuficienţa mitrală, sau regurgitarea mitrală, afectează 1 din 10 persoane cu vârsta peste 75 de ani.

Religia ameninţată de „apocalipsa zombie”

Sociologul și psihologul german Erich Fromm a caracterizat istoria recentă a relaţiei dintre societăţile umane și Dumnezeu astfel: „Dacă în secolul al XIX-lea problema a fost că Dumnezeu este mort, în secolul al XX-lea problema este că omul e mort.”1

S-a deschis un nou studio TV adventist în Suedia

Liderii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea globale s-au alăturat celor câtorva sute de invitaţi, în Suedia, pentru a participa la deschiderea unui nou sediu al LifeStyleTV, un centru de presă media adventist, dar și pentru a sărbători modul remarcabil în care fondatorul său a transformat conacul unui cântăreţ de operă într-un studio de televiziune.

Muntele interior

Dr. Herta von Stiegel trasează legături fascinante între Nadeș, New York, Londra și Nairobi, între dealurile Ardealului și Kilimanjaro, între lecţiile de viaţă ale copilăriei și o carieră remarcabilă la instituţii bancare importante, între posibilităţile de dezvoltare ale planetei și proiectul divin de edificare de caractere.

Studiu: Cum au influenţat adventiștii ceea ce mâncăm astăzi

Sunt unul dintre cele cinci cele mai longevive grupuri de populaţie de pe planetă, dar secretul longevităţii lor nu este nici pe departe un secret.

Premieră în chirurgia robotizată din SUA, efectuată la un spital adventist

O premieră naţională a avut loc la Spitalul Adventist Florida, din Statele Unite, unde un chirurg a efectuat cu succes prima intervenţie cu un robot TransEnterix Senhance.

A fost inaugurat cel mai mare centru comunitar adventist din Orientul Mijlociu

Centrul Cultural Ramses, situat într-o zonă foarte bine cotată din capitala Egiptului, a fost inaugurat în ultima zi din luna iulie, la 65 de ani de la achiziţionarea terenului pe care a fost construit.

În mijlocul dezbaterilor, Biserica Adventistă își reafirmă poziţia pro necombatanţă

Președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la nivel mondial, Ted Wilson, a publicat recent o declaraţie pe site-ul oficial de știri al Bisericii, Adventist News Network, în care explică poziţia oficială a Bisericii faţă de rolurile pe care adventiștii ar trebui sau nu ar trebui să și le asume în cazul înrolării în armată.