Despre o anumită investiţie spirituală

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea (Proverbele 22,6).

Vaticanul speră că o carte va reabilita imaginea Papei Pius XII

Vaticanul speră ca o arhivă secretă să îi reabiliteze imaginea Papei Pius al XII-lea, supranumit „Papa lui Hitler", care a fost acuzat de a fi eșuat să condamne genocidul evreilor din Europa. Potrivit ziarului The Guardian, un autor protestant din Marea Britanie susţine că ar fi descoperit o serie de documente...

Cultura dezastrelor

Relaţia dintre teologie și calamităţile naturale a avut, în ultimul sfert de secol, propriul bilanţ al consecinţelor, unul care a fost cu atât mai sonor cu cât dezastrele au rămas un subiect fierbinte pe agenda intereselor publice.

Iniţiativă inedită: 500 de cercuri pentru studiul Bibliei

Deşi în spaţiul românesc nu există, la ora actuală, o radiografie statistică a interesului românilor faţă de studiul Bibliei, există totuşi motive să credem că acesta este subevaluat. Succesul unei iniţiative regionale de studiere a Bibliei, care a fost demarată de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, este unul dintre aceste motive.

Arhiepiscop: funeraliile Prinţesei Diana au marcat întoarcerea la catolicism a Bisericii Anglicane

Revărsarea de durere ce a însoţit moartea Prinţesei Diana de Wales a constituit pentru Biserica Anglicană momentul revenirii la rădăcinile sale romano-catolice după aproape 500 de ani de la Reforma protestantă, a apreciat recent un lider al Bisericii Catolice din Anglia și Țara Galilor, citat de The Telegraph.

Violenţa – O explorare a genezei, a perpetuării și a finalului acesteia

Vestea dispariţiei lui Charles Manson a trecut aproape neobservată în România, în timp ce, dincolo de Oceanul Atlantic, a marcat închiderea unui capitol tulburător al istoriei.

„Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc.” Cum rămâne?

Indiferent ce se spune despre valoarea de predicţie a cuvintelor atribuite tradiţional lui Malraux: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, cert este că, după consumarea a aproape două decenii din acest secol, nu știm cu adevărat încotro ne îndreptăm.

Cum să te bucuri de apropiere în relaţia cu Dumnezeu

Poţi avea o slujire creștină de calitate fără o relaţie de calitate cu Dumnezeu, însă doar temporar. Oricine se poate preface pe termen scurt, însă pentru a reuși cu adevărat pe termen lung ai nevoie de o viaţă devoţională plină de pasiune și o continuă apropiere de Iisus Christos.

Colapsul Siriei ar putea pune în pericol creştinii din Orientul Mijlociu

Colapsul Siriei ar putea fi considerat o victorie a jihadului, ceea ce ar pune în pericol creştinii din Orientul Mijlociu, potrivit lui Yonadam Kanna, membru al Adunării Naţionale Irakiene şi Secretarul General al Mişcării Democratice Asiriene.

Evreii ortodocşi, discriminaţi pentru că nu lucrează sâmbăta

Evreii ortodocşi din Marea Britanie care sunt şomeri şi care locuiesc în regiunea de nord-vest a Angliei nu au primit ajutor de şomaj din cauza refuzului de a lucra sâmbătă, ziua lor de odihnă.

Rick Warren vorbește la CNN despre sinuciderea fiului lui

Cea mai mare frică a lui Rick și Kay Warren s-a concretizat atunci când poliţistul care inspecta casa fiului lor le-a transmis mesajul clătinându-și capul. Matthew, fiul de 27 de ani al familiei Warren, se sinucisese.

Mai mult de 60 de lideri religioşi sunt închişi în Vietnam

Aproximativ 63 de pastori şi lideri ai unor biserici creștine sunt închişi în penitenciarele din Vietnamul comunist, ispășind pedepse între 5 și 18 ani.

Patru adevăruri pe care nu le-am fi ştiut dacă Iisus nu S-ar fi întrupat

La două milenii după ce Iisus Christos S-a născut pe acest pământ, în acelaşi timp şi în egală măsură om şi Dumnezeu, a ne întreba cum ar fi arătat istoria omenirii dacă lucrurile nu s-ar fi întâmplat aşa pare un scenariu de neimaginat. Dar un scriitor creştin şi-a pus întrebarea şi a reuşit să evidenţieze...

5 mituri legate de traducerea Bibliei

Probabil că nicio altă carte din istorie nu a fost mai contestată, mai criticată şi mai analizată decât Biblia. Nu de puţine ori, această carte a cărţilor a fost supusă unor investigaţii superficiale sau mai amănunţite, dar care au dat naştere unor mituri.

Ar trebui oamenii de ştiinţă să ţină cont de miracole?

Premisele şi consecinţele faptului că oamenii de ştiinţă nu iau în calcul miracolele în demersurile lor ştiinţifice sunt discutate într-o analiză care vorbeşte despre limitele contemporane ale cunoaşterii.

Franţa a votat definitiv împotriva vălului islamic

Parlamentul francez a adoptat ieri legea care interzice femeilor portul vălului integral în spaţiile publice. AP notează că în textul legii nu apar cuvintele „femeie", „văl", „musulman" sau „Islam". Cu toate acestea ţinta principală este vălul purtat de adeptele celei de-a doua religii din Franţa. 

Papa arborează o nouă emblemă, revenind la tiara papală

Papa de la Roma și-a schimbat săptămâna aceasta emblema caracteristică a pontificatului său. Aspectul cel mai notabil este eliminarea mitrei episcopale și revenirea la vestita tiară papală, tripla coroană a conducătorilor de la Vatican.

Lideri creștini și musulmani discută despre un viitor comun

Reprezentanţi de seamă ai comunităţilor religioase creștine și musulmane s-au reunit la Geneva pentru un eveniment ecumenic de 4 zile vizând colaborarea între credicioșii celor două religii.

„Bunul samaritean” care face avorturi în numele lui Iisus

Willie Parker putea să fie un medic obișnuit care își face meseria cu conștiinciozitate. Nu este însă așa. Principala sa preocupare este efectuarea de avorturi. Nu ar fi nimic surprinzător în aceasta dacă doctorul nu ar miza pe convingerile sale religioase. „Este greu pentru criticii mei să accepte că eu fac avorturi pentru că sunt...

90 de creștini, răpiţi de Stat Islamic în nordul Siriei

Cel puţin 90 de civili creștini au fost răpiţi din mai multe sate din Siria, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul în Marea Britanie.

Curtea Neamurilor: Vaticanul în dialog cu ateii

Vaticanul a lansat o serie de dezbateri publice cu ateii şi cu toţi cei care nu cred în Dumnezeu. Seria dezbaterilor a fost iniţiată într-o serie de instituţii culturale din Paris, societatea franceză fiind cunoscută pentru secularismul puternic şi pentru scoaterea religiei în afara spaţiului public.